Ion Marin și Martha Argerich – Concert Extraordinar de Anul Nou
https://www.ziarulmetropolis.ro/ion-marin-si-martha-argerich-concert-extraordinar-de-anul-nou/

Pe 31 decembrie, ora 19.30 a României, la Centrul de Artă şi Cultură din Lugano, Elveţia, maestrul Ion Marin va dirija Concertul Extraordinar de Anul Nou al Orchestrei Elveţiei Italiene – OSI. Evenimentul o va avea ca solistă pe marea pianistă Martha Argerich, iar programul va cuprinde Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră de Ludwig van Beethoven şi Simfonia nr. 5 de Franz Schubert.

Un articol de Petre Ivan|29 decembrie 2020

Concertul va putea fi urmărit în live streaming pe https://www.osi.swiss/rsi-livestream.

Concertul de Anul Nou al Orchestrei Elveției Italiene, numit în mod tradițional și Concertul di San Silvestro (Sfântului Silvestru) este unul dintre cele mai așteptate ale sezonului și va fi preluat și pe canalul de streaming live al RSI – Radioteleviziunea Elvețiană – https://www.rsi.ch/live-streaming. 

Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Ludwig van Beethoven a fost compus între anii 1787 și 1789, în prima parte a vieții compozitorului și este remarcabil nu numai prin frumusețea și dramatismul său, dar și prin faptul că este compoziția ce a marcat debutul public al lui Beethoven în calitate de solist, pe 29 martie 1795 la Burgtheater, în Viena.

Simfonia nr. 5, a fost compusă de Franz Schubert pe parcursul anului 1816 și este considerată a fi un omagiu aduse altui mare austriac, Wolfgang Amadeus Mozart, despre care însuși Schubert spunea că este una dintre sursele sale de inspirație.

Maestrul Ion Marin va dirija valoroasa orchestră europeană Orchestra Elveției Italiene – OSI,  fondată la Lugano în 1935, un ansamblul care a jucat un rol crucial în dezvoltarea muzicală şi culturală a regiunii și a contribuit la înfiinţarea unor festivaluri consacrate pe plan internațional, precum cele de la Lugano, Locarno şi Ascona.

Artista de origine argentiniană Martha Argerich este recunoscută ca fiind una dintre cele mai mari pianiste din istorie. Cu un repertoriu extrem de complex și variat, atent ales și neconformist, Martha Argerich domină lumea pianului încă din anii ‘60. Înzestrată cu o tehnică extraordinară, ea a reușit să-și pună amprenta personală pe unele dintre cele mai solicitante compoziții, de la Liszt la Prokofiev, până la Ravel și Messiaen. De-a lungul carierei sale, Martha Argerich, considerată a fi o artistă pasionată și intuitivă, s-a concentrat mai puțin pe recitaluri solo și mai mult pe muzica de cameră și pe concerte.

Personalitate fascinantă a scenei muzicale internaționale, dirijorul Ion Marin face parte dintre puținii dirijori care se manifestă la cel mai înalt nivel atât în domeniul muzicii simfonice, cât și în cel al operei.

Este invitat frecvent să dirijeze pe marile scene ale lumii și a condus majoritatea orchestrelor importante ale lumii, cum sunt Orchestra Filarmonicii din Berlin, Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Capela de Stat din Dresda, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze, London Symphony Orchestra, Philharmonia, Orchestra Națională a Franței, Orchestra Academiei Santa Cecilia din Roma, Orchestra Simfonică din Hamburg, Orchestra Filarmonică din St. Petersburg, Orchestra Simfonică din Shanghai, Orchestra Filarmonicii din Beijing, Orchestra Simfonică Bournemouth și multe altele. De asemenea, dirijează în mod regulat în Japonia, unde conduce Orchestra Simfonică NHK și Orchestra Simfonică Metropolitană din Tokyo. Din sezonul 2014/2015, deține funcția de Dirijor Principal Invitat al Hamburger Symphoniker, orchestra rezidentă a emblematicei Elbphilharmonie.

În sezonul concertistic 2019/2020, a colaborat cu celebrul pianist Lang Lang și San Francisco Symphony, precum și cu renumitul pianist de jazz Chick Corea, în două concerte speciale, susținute la Royal Opera House of Muscat.

Începând din toamna anului 2020, maestrul Ion Marin a fost numit Prof. Univ. și conducător artistic al activității de concert a reputatei universități Mozarteum din Salzburg, Austria.

Pe plan național și european, maestrul Ion Marin este recunoscut în mod oficial pentru serviciile deosebite aduse culturii, artei și imaginii României în lume, precum și pentru dimensiunea socială a impactului său. Ion Marin este Directorul de onoare al Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și, de asemenea, Președintele fondator al Programului Național Cantus Mundi România și Symphonia Mundi, instituite în anul 2011 la inițiativa domniei sale. Din ianuarie 2019, odată cu înființarea Orchestrei Uniunii Europene, când România a preluat președinția rotativă a CE, Maestrul Ion Marin a fost numit manager si director artistic al acestui amplu proiect de diplomație culturală.

Informații suplimentare sunt disponibile pe website-ul https://www.osi.swiss

27
/04
/14

În această seară (27 aprilie), de la ora 19.00, publicul va avea astfel ocazia să urmărească debuturile câtorva dintre tinerii balerini talentaţi ai Companiei de Balet a Operei Naţionale Bucureşti şi totodată să se bucure de muzica lui Adolphe Ch. Adam, sub bagheta lui Ciprian Teodorașcu.

27
/04
/14

Miercuri, 30 aprilie (19.00), îl veţi asculta pe Razvan Suma la Sala Radio, alături de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului britanic William Kunhardt. Răzvan Suma este unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români, acesta cucerind publicul din cele mai multe oraşe ale ţării cu turneele sale naţionale „Vă place BACH?” şi „Vă place BRAHMS?”.

14
/04
/14

Un recital extraordinar şi un concert cu Orchestra Naţională Radio vor avea loc la Sala Radio din Bucureşti, pe 23, respectiv 25 aprilie. Sărbătorile Pascale se prelungesc, astfel, cu două sărbători dedicate muzicii şi celui mai mare compozitor al tuturor timpurilor, Mozart.

11
/04
/14

Primăria Sectorului 3 organizează prin Centrul Cultural Casa Artelor primul eveniment în aer liber, de mare amploare din 2014. Cetăţenii sectorului 3 şi nu numai sunt invitaţi, în 13 aprilie, ora 20,00, în Duminica Floriilor, în Parcul Titan - Parcul Artelor la întâlnirea cu muzica sacră pascală.

10
/04
/14

Vineri, 11 aprilie 2014 (19.00), cu exact o săptămână înainte de Vinerea Mare, la Sala Radio, „artileria grea” a instituţiei artistice se reuneşte pe scenă pentru a vă dărui un concert cu Misa în si minor - Orchestra Naţională Radio, Corul Academic Radio şi dirijorul Tiberiu Soare.

09
/04
/14

A fost numită „Sarah Bernhardt a teatrului de operă”. Cu ochi de smarald, trup de felină și un farmec scenic ce radia patos şi rafinament, Virginia Zeani a electrizat publicul de operă de pe patru continente şi n-a uitat niciodată să spună că, la origine, este româncă.

09
/04
/14

Reputaţia sonorităţii inegalabile a viorilor Stradivarius, instrumente muzicale italiene fabricate în urmă cu 300 de ani, este serios afectată de un test realizat de violonişti cu reputaţie mondială, care au preferat, în majoritatea lor, sonoritatea oferită de instrumentele moderne.

09
/04
/14

De la New York la Reghin, de la Sankt Petersburg la Tecuci și Lisabona. Horia Mihail e un pianist călător, gurmand și curios, care n-ar spune nu nici unui loc de pe lume. Zilele astea se află într-un turneu al cărui nume îi vine mănușă: „Pianul călător”.