Italia lui Pasolini
https://www.ziarulmetropolis.ro/italia-lui-pasolini/

Cu acţiunea plasată în Roma, în anii de după al Doilea Război Mondial, Roma cartierelor mărginaşe aflate în sărăcie şi lipsuri, „Băieţii străzii” (editura Litera), de Pier Paolo Pasolini, spune povestea unui grup de copii, deveniţi adolescenţi, de la periferia societăţii.

Un articol de Liliana Matei|5 august 2018

Trăind de pe o zi pe alta, Crețu, Cașu, Guriță, Chioru, Alduccio și prietenii lor duc o existență precară, având slujbe de ocazie, săvârșind furtișaguri mărunte și prostituându-se. Personajele lui Pasolini străbat un itinerar picaresc, alcătuit din evenimente comice, tragice, grotești. Avându-și rădăcinile în mișcarea neorealistă din anii `50, Băieții străzii (traducere din limba italiană de Gabriela Lungu) este un omagiu plin de nostalgie și de afecțiune adus unei întregi clase sociale aflate în pericol de a fi uitată.

Cenzurat, criticat de specialiști și blamat de publicul larg la apariția sa, romanul lui Pasolini a fost, în cele din urmă, recunoscut universal drept o capodoperă a literaturii mondiale datorită forței și vitalității sale incontestabile.

„Pasolini a fost un intelectual strălucit, un regizor și un homosexual a cărui viziune politică – bazată pe o împletire unică între eros, catolicism și marxism – a anticipat istoria italiană de după moartea sa și dezvoltarea rapidă a consumerismului la nivel mondial.” (The Guardian)

„Pasolini a fost un artist și un gânditor care a încercat nu să-și rezolve contradicțiile, ci mai degrabă să le materializeze pe deplin.” (The New York Times)

„Pasolini era într-o permanentă căutare, întotdeauna deschis la moduri diferite de a privi lucrurile.” (Jytte Jensen, curator al retrospectivei Pasolini la Muzeul de Artă Modernă din New York).

Foto: Senses of Cinema

02
/07
/13

Scriitorul Mircea Cărtărescu a câştigat Spycher - Literaturpreis Leuk în Elveţia, distincţia urmând să îi fie înmânată la începutul lui septembrie. Premiul, considerat una dintre cele mai importante distincţii literare europene, este acordat de fundaţia elveţiană Stiftung Schloss Leuk (Fundaţia Castelul din Leuk).

02
/07
/13

„Mă tem că sunt un om al monologului. Mă tem că m-am născut baricadat în mine însumi şi că n-am reuşit, de-a lungul existenţei, să ies din această închisoare intimă, în afară, să comunic cu lumea“, spunea Octavian Paler, de la a cărui naștere se împlinesc, astăzi, 92 de ani... Cărţile şi ieşirile lui publice poate că l-au contrazis. Paler a ştiut să lase întotdeauna în urmă fraze puternice, ca nişte firimituri pentru cei care au crezut în raţiune.

28
/06
/13

Ambalată sub titulatura de „roman“, „Pisica ruptă“, poate cea mai cunoscută carte a lui Mircea Daneliuc, a fost reeditată recent, la mica editură Adenium. Senzaţia de dispreţ pe care cineastul pare a o nutri faţă de lumea din jur ajunge, din nefericire, să joace în defavoarea sa.