Iurie Darie a fost înmormântat cu onoruri militare
https://www.ziarulmetropolis.ro/iurie-darie-a-fost-inmormantat-cu-onoruri-militare/

Actorul Iurie Darie a fost înmormântat cu onoruri militare, duminică, în jurul orei 16.00, la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală, în prezenţa familiei, dar şi a câtorva zeci de apropiaţi, printre care numeroşi colegi actori şi regizori, precum Sergiu Nicolaescu, Florin Piersic, Sebastian Papaiani.   Actorul Iurie Darie a murit vineri noapte, la vârsta de […]

Un articol de Andrada Văsii|12 noiembrie 2012

Actorul Iurie Darie a fost înmormântat cu onoruri militare, duminică, în jurul orei 16.00, la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală, în prezenţa familiei, dar şi a câtorva zeci de apropiaţi, printre care numeroşi colegi actori şi regizori, precum Sergiu Nicolaescu, Florin Piersic, Sebastian Papaiani.

 

Actorul Iurie Darie a murit vineri noapte, la vârsta de 83 de ani, după o lungă suferinţă.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al actorului Iurie Darie a fost depus, sâmbătă, în jurul orei 16.00, la Sala Studio a Teatrului de Comedie din Bucureşti, unde prietenii şi admiratorii i-au putut aduce un ultim omagiu.

Printre cei care au venit să-l vadă pentru ultima dată pe actorul Iurie Darie, sâmbătă după amiază şi duminică dimineaţă, s-au numărat Emilia Popescu, Monica Ghiuţă, Marius Florea Vizante, Marius Marinescu, Gelu Colceag, Marian Râlea, Ecaterina Andronescu, Marin Moraru, Daniela Nane, George Ivaşcu, Alice Barb, George Mihăiţă şi Magda Catone.

 Coroane de flori au fost depuse din partea fiului actorului, regizorul Alexandru Darie, care este directorul Teatrului Bulandra, din partea colegilor de la Teatrul de Comedie, unde a jucat regretatul artist, din partea actorului Victor Rebengiuc, a Teatrului Odeon, a Teatrului Nottara, a lui George Ivaşcu, a preşedintelui Traian Băsescu, a premierului Victor Ponta, a primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, şi din partea senatorului Marius Marinescu, dar şi a unor prieteni şi admiratori.

Duminică, în jurul orei 13.45, cortegiul funerar cu sicriul în care se afla trupul neînsufleţit al actorului Iurie Darie a plecat spre cimitirul Sfânta Vineri, în aplauzele celor prezenţi.

Slujba de înmormântare a fost oficiată de un sobor de cinci preoţi, în faţa capelei cimitirului Sfânta Vineri, în prezenţa a câteva sute de persoane, familie, colegi şi admiratori.

Regizorul Sergiu Nicolaescu a rostit un cuvânt de adio la căpătâiul actorului: „La revedere, bunul meu prieten, nicio grijă, nu eşti singur. Dumnezeu să te aibă în pază”.

Sicriul a fost purtat de militari din Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul”, care au şi tras cele trei salve, la coborârea sicriului în mormânt, în aplauzele celor prezenţi.

La înmormântare au participat, printre alţi, Mihai Constantin, Rodica Popescu Bitănescu, Ion Dichiseanu, Geo Saizescu, Daniela Nane, George Ivaşcu, Alice Barb şi Magda Catone.

 

Sursa: Mediafax

22
/07
/14

Articolul posesiv genitival (a, al, ale, ai) este des folosit greșit. Forma articolului posesiv depinde de substantivele feminine, neutre sau masculine, la singular sau plural, pe care le determină în funcție de sensul mesajelor transmise.

22
/07
/14

Lungmetrajul SF "Planeta Maimuţelor: Revoluţie/ Dawn of the Planet of the Apes", produs de studiourile Fox în 3D, şi-a păstrat poziţia de lider în box office-ul nord-american pentru a doua săptămână consecutiv, cu încasări de 36 de milioane de dolari.

21
/07
/14

Lorgean theatre organizează un concurs de dramaturgie a cărui temă este corespondența dintre piesă și spațiul unde va fi montată, respectiv într-un teatru de apartament, un concept inedit pe piața teatrală bucureșteană. 

21
/07
/14

Pe 15 iulie, la Librăria Humanitas Kretzulescu a avut loc lansarea celui de-al patrulea volum de nuvele al scriitorului Eric Emmanuel-Schmitt, tradus din limba franceză de Simona Brînzaru şi intitulat "Cei doi domni din Bruxelles". 

21
/07
/14

GOOGLE îl sărbătoreşte, astăzi, pe Vasile Alecsandri printr-un logo special, care marchează împlinirea a 193 de ani de la naşterea acestei personalităţi a culturii române.

20
/07
/14

Lungmetrajul "Hercules", regizat de Brett Ratner şi care îi are în distribuţie pe actorii Dwayne Johnson, John Hurt şi Ian McShane, va avea premiera în cinematografele din România pe 25 iulie, informează distribuitorul, Forum Film România.