-->

„Ivana cea Groaznică”, din 13 martie pe marile ecrane din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/ivana-cea-groznica-din-13-martie-pe-marile-ecrane-din-romania/

Filmul „Ivana cea Groaznică”, producţie România-Serbia, regizată de Ivana Mladenović, a fost inclus în selecţiile a alte trei prestigioase festivaluri care vor avea loc în perioada următoare. Lungmetrajul semnat de Ivana Mladenović va fi lansat în cinematografele de la noi pe 13 martie 2020.

Un articol de Liliana Matei|27 februarie 2020

Între timp, producția va fi prezentată la FEST Belgrade Serbia, care se va încheia pe 8 martie, apoi va face parte din selecțiile CPH:DOX (Danemarca, 18 – 29 martie) și Vilnius International Film Festival (Lituania, 19 martie – 2 aprilie

După ce a fost recompensată cu Premiul special al juriului secţiunii Cineasti del Presente din cadrul Festivalului de Film de la Locarno 2019, producţia a câştigat și trofeul Golden Pram pentru cel mai bun lungmetraj la Zagreb Film Festival. Filmul a fost prezentat în mai multe festivaluri internaționale, iar în România a avut avanpremiera la Les Films de Cannes à Bucarest.

Anul acesta, producția a mai fost prezentată, între altele, la Festival Premiers Plans d’Angers (Franța), Trieste Film Festival (Italia) și la Göteborg Film Festival (Suedia).

Ivana cea Groaznică” este o poveste neconvenţională despre oameni şi locuri, despre apartenenţă şi dor, spusă cu umor şi tandreţe.

Actriţa sârbă Ivana lucrează şi trăieşte în România, dar după o serie de probleme de sănătate decide să îşi petreacă vara pe malul celălalt al Dunării, în Kladovo, oraşul natal, înconjurată de familie. Primarul îi propune să fie imaginea celui mai important eveniment local – festivalul de muzică Podul Prieteniei – şi, deşi nu foarte convinsă, Ivana acceptă. Odată cu sosirea excentricilor săi prieteni de la Bucureşti şi pe măsură ce bârfele legate de povestea ei de dragoste cu un bărbat mult mai tânăr se împrăştie în oraş, Ivana ajunge în pragul unei căderi nervoase. Familia şi prietenii sunt invitaţi să aducă pe ecran propriile emoţii şi să se interpreteze pe ei înşişi într-o poveste cinematografică despre o femeie care nu îşi poate găsi locul pe niciunul dintre cele două maluri ale Dunării.

Rolul principal e interpretat de Ivana Mladenović, iar din distribuţie fac parte Luka Gramić, părinţii Ivanei: Gordana Mladenović şi Miodrag Mladenović, fratele Kosta Mladenović, bunica Zivka Sorejević, Andrei Dinescu şi regretata artistă Anca Pop.

Scenariul şi regia sunt semnate de Ivana Mladenović, coscenarist este Adrian Schiop, regia artistică a fost realizată de Ana Szel şi Andrei Rus, imaginea – de Carmen Tofeni, montajul – de Patricia Chelaru şi Cătălin Cristuţiu, costumele – de Iulia Popescu, de scenografie au fost responsabile Radmila Simić, Rada Dronjak şi Gordana Mladenović, de machiaj – Iulia Popescu şi Dejana Petrucić. Producători sunt Ada Solomon şi Ivana Mladenović.

Ivana cea Groaznică” este o producţie microFILM România şi Dunav 84 Serbia, în asociere cu Televiziunea Română, nomada.solo, Verde Stop Arena, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Film Centre Serbia. Cu sprijinul financiar al Hollywood Multiplex şi United Romanian Breweries Bereprod.

Parteneri media: TANANANA, Music Channel, Radio România Cultural, FILM, Ziarul Metropolis, Scena9, All About Romanian Cinema, MovieNews.ro, Cinefan.ro

Foto: Hi Film Productions

26
/06
/26

Între 9 și 12 iulie, Cinema Elvire Popesco găzduiește Retrospectiva TIFF.25, care aduce în fața publicului o selecție de filme din programul celei de-a 25-a ediții a festivalului.

17
/06
/26

13 iunie 2026 rămâne în istoria cinematografiei românești ca seara în care filmul FJORD a devenit un adevărat fenomen național.

12
/06
/26

A 25-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania începe astăzi, iar Clujul intră, pentru 10 zile, în ritmul celui mai mare eveniment dedicat filmului din România.

26
/05
/26

Festivalul Internațional de Film Transilvania (12 – 21 iunie 2026, Cluj-Napoca) continuă secțiunea competițională Teen Spirit, dedicată producțiilor care explorează universul și preocupările noilor generații. Filme de ficțiune și documentare adresate în special publicului Gen Z vor concura pentru trofeul Youth Award, acordat de un juriu format exclusiv din tineri cinefili.

18
/05
/26

După premiera mondială de la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam, 3 zile în septembrie, comedia independentă regizată de Tudor Giurgiu, se vede pentru prima dată în România la Gala de deschiderea a celei de-a 25-a ediții TIFF, care va avea loc vineri, 12 iunie, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

13
/05
/26

Primul laureat al Premiului Janovics Jenő la Festivalul Internațional de Film Transilvania va fi Roman Gutek, distribuitor de film polonez, fondator al mai multor festivaluri, producător și promotor al filmului de artă, de al cărui nume se leagă cele mai importante inițiative cinematografice poloneze din ultimele decenii.

11
/05
/26

Cineaști aflați la primul sau al doilea lungmetraj din carieră concurează pentru trofeele competițiilor internaționale ale celei de-a 25-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (Cluj-Napoca, 12-21 iunie 2026). 12 titluri se află în cursa pentru Trofeul Transilvania și celelalte premii ale Competiției Oficiale, în timp ce alte 10 producții își vor disputa premiul Competiției What’s Up Doc?.

06
/05
/26

Prima ediție a festivalului Cucu Bau, va avea loc între 14 și 17 mai, fiind curatoriat de criticul de film Andrei Rus, programul reunind titluri din întreaga istorie de peste 130 de ani a cinematografiei, construind o experiență care traversează stiluri, epoci și sensibilități diferite.

23
/04
/26

„25 Years Later (După 25 de ani)”, unul dintre programele speciale ale ediției aniversare TIFF.25 (12-21 iunie 2026, Cluj-Napoca), propune o întoarcere în anul 2001, reunind titluri care au definit începutul de mileniu în cinema.

21
/04
/26

După șapte luni de proiecții urmate de discuții cu experți și terapeuți despre temele principale din filmele vizionate la Cinema Elvire Popesco, programul european Film Therapy Film Club - FTFC – lansat de Institutul Francez din România la București în octombrie 2025, ajunge la final. Ultima proiecție din această serie va avea loc pe 23 aprilie, de la ora 18:00, când va fi arătat filmul „L’événement” în care actrița franco-română Anamaria Vartolomei are rolul principal.