Jazz in the Park – muzica bună se întoarce în parc, la Cluj
https://www.ziarulmetropolis.ro/jazz-in-the-park-muzica-buna-se-intoarce-in-parc-la-cluj/

Primul festival din România care aduce muzica bună în parcurile oraşului, Jazz in the Park, organizat la Cluj-Napoca, se pregăteşte intens pentru ediţia a doua. Între 4 şi 6 iulie, mii de iubitori ai jazz-ului sunt aşteptaţi „să acapareze” Parcul Central.

Un articol de Liliana Matei|25 iunie 2014

Primul concert al Jazz in the Park va fi susținut vineri, 4 iulie, de către Luz Azul, trupă de bossa nova din Belgrad, Serbia. Le vor urma Teodora Enache și Lars Danielsson, un duet inedit, așteptat intens de jazziști.

„Ne bucurăm foarte mult să-i avem anul acesta la Jazz in the Park pe Teodora Enache și Lars Danielsson, nume recunoscute pe scena jazz-ului internațional. În ultimii ani, Teodora le-a pregătit clujenilor surprize la fiecare spectacol, iar concertul împreună cu incredibilul Lars Danielsson va deveni cu siguranță un punct de referință pentru iubitorii muzicii de calitate”, a declarat Alin Vaida, directorul festivalului. Prima seară se va încheia cu concertul clujenilor de la Jazzybirds.

Sâmbătă, 5 iulie, seara începe cu tinerii de la Youvenis, câștigătorii competiției „Rock Your Highschool”, urmați de popularii Jazzybit. Headlinerii serii sunt Moonlight Breakfast, pentru care Les Ateliers Nomad vor realiza un spectacol cu efecte vizuale ce va îmbogăți reprezentația muzicală.

Duminică, în ultima zi a festivalului, organizatorii au pregătit o serie de concerte speciale: Loungerie II, Mara & Kult Studio Artists, precum și un inedit proiect acustic realizat de Les Elephants Bizarres. Tot duminică va avea loc și singurul eveniment desfășurat în interior al festivalului – concertul extraordinar susținut de Melanie Pain, vocea Nouvelle Vague, la Opera Maghiară. În timp ce toate concertele din Parcul Central au acces liber, intrarea la evenimentul de la Opera Maghiară se realizează pe bază de bilet (50 de lei, disponibil la Opera Maghiară, Iulius Mall și pe biletmaster.ro).

Pe întreaga perioadă a festivalului, Parcul Central va deveni gazda timpului frumos petrecut împreună cu familia și prietenii. De vineri după prânz și până duminică seara, peste o sută de expozanți vor aștepta vizitatorii la Târgul Jazz in the Park cu cărți bune și obiecte vechi de artă, rochii vaporoase, bijuterii și alte obiecte lucrate de mâini iscusite. Copiii se vor putea delecta cu jocuri de toate felurile în zona dedicată lor, iar zona de relaxare va aștepta participanții cu hamace și pături, gustări de toate felurile și locuri numai bune pentru citit. Participanții vor putea merge în treasure hunt, iar sâmbătă vor avea ocazia să asiste la demonstrații de tango și chiar să învețe primii pași ai dansului.

Anul acesta, festivalul se extinde și în Iulius Parc, unde se va desfășura Open Stage Contest, competiție destinată amatorilor. Jazz-iștii amatori care doresc să se afirme se pot înscrie în competiție până în 30 iunie, iar cei selectați vor cânta în fața publicului pe scena special amenajată în Iulius Parc sâmbătă, 5 iulie, și duminică, 6 iulie. Juriul va desemna cea mai bună trupă, care va câștiga premii în valoare de 1.000 euro și șansa de a deschide ediția a III-a festivalului Jazz in the Park.

Programul detaliat al festivalului este disponibil pe site-ul www.jazzinthepark.ro.

Prima ediție Jazz in the Park s-a desfășurat în perioada 21-23 iunie 2013 în Parcul Central din Cluj-Napoca. Miile de participanți au asistat la concerte instalați confortabil în hamac ori așezați pe iarbă, au vizitat târgurile vintage, de carte și antichități și nu s-au dat bătuți nici în fața vremii capricioase. Printre artiștii care au concertat se numără Otros Aires, Waldeck, Byron, Maria Răducanu, Big Dimm A’Band, Cobzality, Gabriela Costa și Alex Man, Alex Mușat&White Blues și Anne&band, alături de surprizele Răzvan Suma (violoncel), Bogdan Vaida (pian) și Magda Puskas (folk).

Foto: afis Jazz in the Park

22
/11
/22

România pe mai multe voci se aude, pe 1 Decembrie 2022, între orele 14.00 și 19.00, la Radio România Cultural. România celor care au ales să plece și a celor care au decis să rămână. România despre care se vorbește puțin. Cea în care unii au reușit în ciuda tuturor piedicilor și cea care a fost rampa de lansare pentru alții, care acum îi fac cinste peste hotare.

21
/11
/22

În perioada 21-27 noiembrie 2022, Ateneul Național din Iași va susține un turneu inedit pe cele mai importante scene de teatru ale Bucureștiului. Maratonul teatral va cuprinde 10 spectacole în 7 zile și va aduce în fața publicului din capitală nume mari ale teatrului românesc: Maia Morgenstern, Gheorghe Visu, Marius Bodochi, Claudiu Bleonț sau Vlad Rădescu, alături de îndrăgiții actori ai Ateneului ieșean.

17
/11
/22

Deschiderea oficială a celei de-a 8-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Interferențe, organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj, va avea loc joi, 17 noiembrie, de la ora 18.00, în foaierul de la etaj al Teatrului. Evenimentul va debuta cu vernisajul expoziției Eternal Yorick - Life Book Antal, care prezintă creația scenografului Csaba Antal.

17
/11
/22

Miercuri, 23 noiembrie 2022 (de la 19.00), unul dintre cele mai prestigioase ansambluri muzicale din România, CORUL ACADEMIC RADIO, ce aniversează în acest an 82 de ani de existență, va susține la Sala Radio primul său concert integral din această stagiune. Sub bagheta dirijorului ansamblului – CIPRIAN ȚUȚU – publicul va asculta o partitură rareori interpretată în România: Petite messe solennelle (Mica misă solemnă), semnată de ROSSINI, celebrul compozitor italian cunoscut mai ales pentru operele sale ca „Il barbiere di Siviglia” (Bărbierul din Sevilla) și „La Cenerentola” (Cenușăreasa).

17
/11
/22

Cea de-a XVIII-a Conferință a șefilor de stat și de guvern ai țărilor care au în comun limba franceză - Sommet-ul Francofoniei - va fi organizată, anul acesta, în Insula Djerba (Tunisia), în perioada 19 - 20 noiembrie 2022. Cu această ocazie, artista Irina Sârbu și bandul alături de care cântă - format din Puiu Pascu, Ciprian Parghel și Tudor Parghel - vor susține vineri, 18 noiembrie 2022, ora 19.45, un concert în cadrul Satului Francofoniei, cu sprijinul Institutului Cultural Român.

17
/11
/22

Opera Națională București prezintă sâmbătă, 19 noiembrie, ora 18:30, premiera spectacolului de balet „Lacul lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski, regia și coregrafia Oleg Danovski, adaptarea și punerea în scenă Oleg Danovski Jr., scenograf costume Viorica Petrovici, scenograf decoruri Adrian Damian. Conducerea muzicală Iurie Florea.

15
/11
/22

Două viori aflate în patrimoniul Muzeului George Enescu, instrumente atinse de magia unuia dintre cei mai însemnaţi interpreți ai secolului XX, compozitorul George Enescu, vor fi văzute și auzite pe 19 noiembrie, la Ateneul Român.