Jazz pe româneşte revine la Sala Radio, cu pianistul Florin Răducanu şi BIG BAND-ul Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/jazz-pe-romaneste-revine-la-sala-radio-cu-pianistul-florin-raducanu-si-big-band-ul-radio/

Seria „JAZZ PE ROMÂNEŞTE”, proiect devenit o tradiţie pentru Radio România, revine în noua stagiune a Sălii Radio. 

Un articol de Liliana Matei|12 octombrie 2014

Orchestrele şi Corurile Radio susţin două proiecte importante legate de Big Band-ul Radio : unul de concerte şi unul de recitaluri. Primul este reprezentat de seria „JAZZ PE ROMÂNEŞTE” (sau stagiunea Big Band), concert-emisiune realizat la iniţiativa Radio România Cultural în parteneriat cu Orchestrele şi Corurile Radio. Cu o frecvenţă lunară şi desfăşurată iniţial în studioul „Alfred Alessandrescu” al Radio România, seria „JAZZ PE ROMÂNEŞTE” – moderată de Florian Lungu – se derulează începând din 2013 la Sala Radio, datorită afluenţei de public doritor să participe la aceste concerte.

Joi, 16 octombrie 2014 (19.00), BIG BAND-ul RADIO – sub bagheta dirijorului său IONEL TUDOR – vă invită aşadar la primul concert din seria „JAZZ PE ROMÂNEŞTE” din stagiunea 2014-2015.
Invitatul special al evenimentului este un nume important în lumea jazz-ului românesc: FLORIN RĂDUCANU, pianist, compozitor şi orchestrator. Programul va prilejui publicului iubitor de jazz o frumoasă întâlnire cu lucrări originale şi orchestraţii pentru Big Band (semnate de Florin Răducanu) ale unor piese standard de jazz: Georgia on My Mind, Summer Twenty Twelve, Concert Samba, Jazz Fuga, Sketch of Tomaso Albinoni, On Fire.

Florin Răducanu a participat la numeroase competiţii naţionale şi internaţionale de jazz şi a cântat, în Europa şi în Asia, alături de nume importante, ca: David Murray (SUA), Lee Pearsons (SUA), Jean-Louis Rassinfose (Belgia), Eric Legnini (Italia), Celline Rudolph (Germania), Jasper Bloom (Olanda) etc. De-a lungul anilor a iniţiat numeroase proiecte şi a participat la evenimente variate, în formule de trio, sextet sau chiar alături de orchestre simfonice de jazz. În septembrie 2009 a fost invitat să cânte alături de orchestra sa “Florin Răducanu & Classical Troubadures Orchestra” la Festivalul „George Enescu” şi tot în 2009 a fost desemnat muzicianul de jazz al anului.

În 2014 a participat la Kiev la un festival de jazz, alături de muzicieni din Ucraina, şi cu această ocazie a susţinut un masterclass pentru studenţii Academiei de Muzică “P.I. Ceaikovski” din Kiev. Tot în 2014 Florin Răducanu a fost invitat să celebreze Ziua Jazz-ului la Clubul de jazz “Porgy & Bess” din Viena.

Alături de Big Band-ul Radio şi Florin Răducanu, îi veţi aplauda şi pe Sebastian Mihai – saxofon tenor, Adrian Flautistu – contrabas, Laurenţiu Zmău – baterie, Hilberto Ortega – congas (Republica Cuba), dar şi pe soliştii din Big Band-ul Radio: Cristian Soleanu – saxofon tenor şi Laurenţiu Moise – trompetă.

Cu ocazia concertului din 16 octombrie veţi asista la evenimentul de lansare a albumului „Florin Răducanu & Friends – Jazz Standard Mood from Vienna 2014”.

INFO

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radi

24
/02
/21

Cea de-a doua ediție a Classix Festival va avea loc la Iași, în perioada 14 - 18 martie 2021. Fiind desfășurat sub conceptul atemporalității, atât din punct de vedere artistic, dar și din perspectiva liantului dintre mediul diplomatic, artă, cultură și mediul de afaceri, Classix Festival 2021 marchează revitalizarea experiențelor artistice în contextul social curent pandemic.

22
/02
/21

Asociația CREAS în parteneriat cu Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” prezintă prima reprezentație a musicalului „Next to Normal – (A)normal”, sub forma unui spectacol concert, pe data de 6 martie, de la ora 18:00, cu o distribuție de excepție. Biletele sunt puse în vânzare și pot fi achiziționate online.

22
/02
/21

Miercuri, 24 februarie (19.00), Orchestra de Cameră Radio vă propune o seară emoționantă de muzică, nu doar prin repertoriul ales – Ravel, Mendelssohn, Wagner, Saint-Saëns ș.a. – ci mai ales prin menirea simbolică a evenimentului. Concertul transmis în direct de la Sala Radio și derulat sub bagheta cunoscutului dirijor Cristian Mandeal este dedicat memoriei dirijorului Camil Marinescu.

18
/02
/21

Muzeul Național de Artă al României și Centrul Național de Artă „Tinerimea Română" vă oferă vineri, 19 februarie,  „Concertul extraordinar aniversar 145 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi”, eveniment inspirat de dragostea sculptorului pentru muzica românească și realizat cu implicarea Ministerului Culturii.  

11
/02
/21

Return to Live Music. No limits, just hope ! jmEvents, organizatorul Festivalului Internațional EUROPAfest anunță mutarea evenimentului din luna mai, când se derula în mod tradițional în perioada 16-24 iulie. “Return to Live Music. No limits, just hope !” este sloganul ales de organizatorii EUROPAfest pentru 2021.

10
/02
/21

Pe 9 februarie 2021, Programul Național Cantus Mundi România a lansat proiectul digital „Școala de mediu Cantus Mundi”, alături de Teodora Iacob - jurnalist, activist de mediu și fondatorul Asociației „Nature Talks”. Proiectul este dedicat comunității active de peste 60.000 de copii și tineri a Cantus Mundi, dar va fi accesibil tuturor celor interesați să se acomodeze cu informații generice despre mediu și ecologie.

10
/02
/21

Cea de-a șasea ediție a Festivalului MOZART se încheie sâmbătă, 13 februarie 2021, de la ora 18.30, cu binecunoscuta operă bufă „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart. Libretul a fost scris în limba italiană de Lorenzo da Ponte, care a fost inspirat de comedia lui Beaumarchais - La folle journée ou Le mariage de Figaro. Premiera operei a avut loc la 1 mai 1786, la Burgtheater din Viena, cu Mozart însuşi ca dirijor. „Nunta lui Figaro” s-a reluat un an mai târziu, la Praga, unde s-a bucurat de un triumf răsunător.