Jazz şi teatru la Sala ArCuB în perioada 14-30 aprilie
https://www.ziarulmetropolis.ro/jazz-si-teatru-la-sala-arcub-in-perioada-14-30-aprilie/

În cea de-a doua jumătate a lunii aprilie, ArCuB vă invită să vă delectaţi cu muzică de calitate şi spectacole de teatru antrenante.

Un articol de Andrada Văsii|15 aprilie 2013

În cea de-a doua jumătate a lunii aprilie, ArCuB  vă invită să vă delectaţi cu muzică de calitate şi spectacole de teatru antrenante:

 

DOM JUAN de Jean Baptiste Poquelin de Molière

Duminică, 14 aprilie, şi miercuri, 24 aprilie, ora 19.00

Director de scenă: Victor Ioan Frunză; Scenografia: Adriana Grand.

Cu: Marius Bodochi, Sabina Brânduşe, George Costin, Nicoleta Hâncu, Alexandru Ion, Sorin Miron, Adrian Nicolae, Vladimir Purdel.

Pornind de la o piesă clasică, montată pe mii de scene şi cunoscută tuturor, spectacolul regizat de Victor Ioan Frunză se joacă într-o manieră aparte. Cu măiestria unui caricaturist, acesta dublează comicul de situaţie prin accentuarea umoristică a laturii prea libertine a lui Dom Juan. Viziunea cu totul nouă asupra piesei face ca tânărul personaj să depăşească barierele timpului. El încetează de-a mai fi un exponent al secolului al XVII-lea şi devine simbolul omului care se distanţează de morală şi sfidează normele sociale.

 

CINĂ CU PRIETENI de Donald Margulies

Luni, 15 aprilie, ora 19.00

Regia: Claudiu Goga; Scenografia: Lia Dogaru

Cu: Cerasela Iosifescu, Vlad Zamfirescu, Nadiana Sălăgean, Marius Cordoş.

Două cupluri de prieteni îşi dezvăluie secretele în faţa publicului spectator. După ani petrecuţi împreună, zeci de vise comune şi iluzia unei prietenii pe viaţă, se produce un eveniment neaşteptat, care spulberă pe loc liniştea personajelor.

Toate clişeele sunt acolo! Parcă le-a contabilizat cineva maniac… Relaţia dintre un bărbat şi o femeie, soţ şi soţie, aceştia şi copiii lor cu toată tevatura zilnică, cu aceleaşi drumuri la şcoală şi înapoi, la o mie de activităţi, relaţia de cuplu cu un alt cuplu, sfârşiturile de săptămână şi vacanţele cu toţi pruncii, slujbele, excursiile, micile daruri pe care le primim sau pe care le oferim prietenilor la întoarcerea dintr-o vacanţă, vorbăria enormă despre toate şi despre nimic, o rutină istovitoare şi periculoasă. Câţi reuşesc să scape integral de ea?                                                                         

Marina Constantinescu,

 România Literară

 

COMEDIE PE ÎNTUNERIC de Peter Shaffer

Miercuri, 17 aprilie, ora 19.00

Regia: Cristian Dumitru; Scenografia: Raluca Ştefan- Negoescu

Cu: Anda Caropol, Cornel Ciupercescu, Viorel Comănici, Tiberiu Păun, Vlad Jipa, Viorica Bantaş şi Cristina Florea.

O banală pană de curent produsă într-o seară de duminică de o importanţă vitală pentru protagonişti, deviază întreaga derulare a evenimentelor pregătite cu grijă şi migală de aceştia. Lucrurile nu decurg nici pe departe aşa cum fuseseră plănuite, fiindcă întunericul se lasă brusc peste personaje iar confuziile şi surprizele se ţin lanţ.

Spectacolul, jucat de actori mai puţin solicitaţi pe alte scene, are hazul lui, fiecare dintre protagonişti construindu-şi rolul cu atenţie şi sensibilitate.

Nicolae Prelipceanu,

TEATRUL, Azi

 

PRIZONIERUL DIN MANHATTAN după Neil Simon

Vineri, 19 aprilie, şi vineri, 26 aprilie, ora 19.00

Regia: Iarina Demian; Scenografia: Adriana Grand

Cu: Tiberiu Păun, Afrodita Androne, Sorin Cociş, Jeanine Stavarache, Magda Catone, Mariana Dănescu.

Captivi în mentalitatea societăţii în care trăiesc, Mel şi Edna luptă să îşi asigure întreg confortul omului modern: un apartament frumos mobilat şi utilat, în mijlocul New York-ului, cu o privelişte de care se pot bucura în puţinele ore petrecute acasă. Când zbuciumul existenţial pare că începe să se domolească, Mel e concediat, după 22 de ani de muncă într-o companie.

Remarc încă o dată autenticitatea felului de a spune regizoral povestea. Rezultatul este un spectacol născut, nu făcut, o savuroasă şi profundă istorie de viaţă în care amarul şi situaţiile comice coexistă şi se completează bogat şi variat.

Răzvana Niţă,

 PORT.ro

 

MARFĂ VIE de A.P. Cehov

Duminică, 21 aprilie, ora 19.00

Regia: Dragoş Câmpan; Dramatizare: Nicolae Urs; Scenografia: Maria Dore

Cu: Ana Covalciuc, Tudor Smoleanu şi Florin Busuioc.

Problematica cehoviană a cuplului, cu alunecări imprevizibile de la căsnicie la adulter şi la singurătatea conştientizată este abordată cu mult umor în montarea regizorului Dragoş Câmpan. Răsturnările spectaculoase de situaţie, presărate cu partituri tragi-comice, pe care actorii le valorifică la maximum, sunt deosebit de incitante şi constituie o bogată sursă de amuzament.

Marele talent al lui Cehov face ca, la o sută treizeci de ani de la publicarea nuvelei „Marfă vie”, să răsară un nou spectacol de teatru care are la baza opera sa. Am pornit acest proiect, în perfect acord cu realizatorul dramatizării şi actorii, cu gândul de a oferi publicului un spectacol Cehov. Clasic. Fără viziuni regizorale şi creaţii scenografice care pun în plan secundar opera autorului. Sincer, am zis: nu cred că va discuta cineva peste o sută de ani despre talentul nostru, aşa că hai să ne bucurăm cu toţii, artişti şi spectatori, de cel a lui Cehov. Tipul promite…

Dragoş Câmpan,

regizor

 

VIŢELUL DE AUR de Ilf şi Petrov

Joi, 25 aprilie, ora 19.00

Regia: Eugen Gyemant; Scenografia: Vladimir Turturica şi Tudor Prodan

Cu: Tudor Aaron Istodor, Cătălin Babliuc, Dan Rădulescu, Lucian Iftime, Smaranda Caragea, Radu Iacoban.

Alexander Koreiko duce o viaţă mizeră de slujbaş care se mulţumeşte cu o leafă infimă, ridicând semne de întrebare în rândul semenilor care nu înţeleg cum reuşeşte să-şi ducă zilele cu atât de puţini bani. Dar aceasta nu este decât o aparenţă creată pentru a-I induce în eroare pe ceilalţi. În realitate, decentul funcţionar este un escroc plin de bani. Un motiv perfect pentru Ostap Bender şi camarazii săi să-l vâneze pas cu pas cu scopul evident de a beneficia de pe urma averilor lui ilegale.

Lumea ficţională se croieşte în şase actori interpreţi, pe rând, ai personajelor care populează fabula ca un bildungsroman tragicomic: mărunţi funcţionari sovietici, cooperatişti simpatici şi uşor de dus de nas, vânzători la ghişeu. […] O echipă formată din tineri artişti (regizor, scenografi şi actori) îşi dedică toate resursele creative pentru a deschide porţi către o lume a întâmplărilor care te fac să meditezi, printre zâmbete.

Ana-Maria Nistor,

Revista Luceafărul

 

Grupul new-yorkez Elevation  lansează albumul „Mystery” 

Sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 20.00

Elevation, unul dintre cele mai creative cvartete de jazz ale momentului, revine cu un nou recital exploziv pe scena ArCuB, în data de 27 aprilie 2013, începând cu ora 20:00.

Trupa Elevation propune o muzică inspirată din jazz-ul tradiţional american, păstrând influenţe swing. Revista Time OutNew York a apreciat-o drept o mostră de „jazz post-bop, care se îndreaptă spre avangardă, fără să piardă efervescenţa swing-ului”. Ei reprezintă „noul jazz” în forma sa cea mai spectaculoasă şi impresionează prin originalitate, cucerind publicul prin personalitate muzicală, spontaneitate şi prin capacitatea de a improviza a celor ce îl alcătuiesc.

Foto credit: Sala ArCuB

13
/02
/15

Danny McCulloch, basistul trupei The Animals, a murit la vârsta de 69 de ani, în urma unui infarct pe care l-a suferit pe 29 ianuarie. Copiii rockerului britanic - Natasha, Nina, Tara şi Alistair - au anunţat această veste cu ocazia unui concert tribut organizat în memoria tatălui lor.

11
/02
/15

Frank DiLeo, un fost manager al lui Michael Jackson, ar fi spus că starul pop a fost ţinta unui asasinat al mafiei, în anii 1980, pe care el a reuşit să îl împiedice, potrivit unei biografii a lui DiLeo realizate de fostul său partener de afaceri, Mark Lamica,

10
/02
/15

Zilele trecute s-au decernat premiile Grammy, probabil cele mai importante premii ale industriei discografice mondiale, în orice caz, cele mai importante de pe teritoriul nord-american.

09
/02
/15

Opera Națională Română Iași prezintă, în premieră națională, un spectacol de teatru coregrafic marca Gigi Căciuleanu, „Imagine all the people”, după John Lennon. Reprezentaţia va avea loc de Valentine's Day - sâmbătă, 14 februarie 2015 - de la ora 18.30, în Sala Mare a Teatrului Național Iași.

05
/02
/15

Radio România Muzical și Muzeul Național Cotroceni organizează un concert de muzică veche românească susținut de ansamblul “Imago Mundi”. În sala Cerchez a Muzeului Cotroceni, joi, 26 februarie, de la ora 19.00, va avea loc un eveniment cu semnificații speciale – înregistrarea acestui concert va reprezenta România în cadrul unuia dintre cele mai importante proiecte ale Uniunii Europene de Radio, “Ziua muzicii vechi”, programată, în fiecare an, pe 21 martie.

05
/02
/15

Anul 2015 marchează o premieră extraordinară: sâmbătă, 7 februarie, una dintre lucrările de referință ale compozitorului George Enescu, Simfonia a III-a cu Cor în Do Major Op. 21, va fi interpretată pe o scenă londoneză de către presitgioasa London Philharmonic Orchestra, în sala Royal Festival Hall a Southbank Centre, chiar pe malul Tamisei.

04
/02
/15

În această iarnă, Opera Comică pentru Copii le-a pregătit spectatorilor săi de toate vârstele o întâlnire specială cu personajele unei poveşti nemuritoare: Peter Pan de Laurenţiu Profeta (muzica) şi Eugen Rotaru (libretul). Premiera are loc vineri, 13 februarie 2015, de la ora 18:00, la Sala Mare a instituţiei (Calea Giuleşti, nr. 16).

03
/02
/15

Un student la Politehnica din București, sărac și slobod la vorbă, care-și câștiga pâinea ca pianist într-o școală de dans, a devenit la jumătatea secolului trecut unul dintre cei mai cunoscuți dirijori ai lumii. Îl chema Sergiu Celibidache.

02
/02
/15

Nelson Freire, ansamblul Voces8 și dirijorul Riccardo Chailly sunt protagoniștii unor interesante discuri care apar săptămân aceasta în atenția publicului din România. 3 discuri, 3 programe diferite, potrivite pentru toate gusturile celor care iubesc muzica bună – de la renaștere la romantismul târziu, 3 propuneri care vor încălzi serile mohorâte de iarnă pe care le mai avem în față luna aceasta.

02
/02
/15

Am trăit s-o vedem şi pe asta, ar spune melomanii urbei lui Marius Manole. Ieşenii care îşi plătesc la timp facturile la întreţinere pot câştiga premii oferite de către administratorul de imobile al Primăriei, respectiv Termo-Service, printre premii figurând şi două bilete la concertul lui Andre Rieu, din luna iunie, de la Bucureşti.