JENI ACTERIAN. Însemnări despre cei pe care i-a întâlnit
https://www.ziarulmetropolis.ro/jeni-acterian-insemnari-despre-cei-pe-care-i-a-intalnit/

Cum îi vedea Jeni Acterian (22 iunie 1916 – 29 aprilie 1958) pe Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Mihail Sebastian?

Un articol de Alina Vîlcan|16 aprilie 2021

Jeni Acterian a murit pe 29 aprilie 1958, lăsând generațiilor de mai târziu un jurnal care continuă să fie citit și ca mărturie a unei epoci. Reîntorcându-ne la Jurnalul unei fete greu de mulțumit, apărut în acest an într-o nouă ediție la Editura Humanitas, ne-am oprit asupra însemnărilor în care autoarea a surprins, în numai câteva mișcări de condei, figurile unora dintre contemporanii săi, pe care i-a cunoscut îndeaproape.

Despre Ana Aslan

9 mai 1933

În dimineața aceasta, am întâlnit-o la școală pe Ana Aslan. Și ea dă examene. Am întrebat-o ce știe despre profesoarele examinatoare. Mi-a spus că doamna de botanică e rea ca o scorpie și că-ți face rău chiar și doar s-o vezi. E liniștitor, nu-i așa? 

Despre Eugen Ionescu

1 iunie 1934

Am citit ieri Nu de Eugen Ionescu. Are câteva capitole excepțional de bune. Este realmente prima carte românească pe gustul meu. Îmi place cu-adevărat. Este un tip grozav de inteligent, plin de vervă și îndrăzneală. Când a venit ultima oară pe la noi, era încântat de cartea sa. Pentru prima oară văd un ins care crede în propria sa inteligență și în talentul său, fără să fie arogant. Extrem de simpatic, și totuși foarte urât. Cu o vervă care, după ceva vreme, te face să-i uiți urâțenia sau, mai degrabă, nu ți se mai pare urât deloc.

Despre Mircea Eliade

25 iunie 1934

Am început Lumina ce se stinge de Mircea Eliade. Mai bun decât celelalte, dar, desigur, nimic ieșit din comun. Nu mă interesează deloc băiatul ăsta. Foarte simpatic și inteligent ca om, dar cărțile sale sunt destul de stupide.

Despre Emil Cioran

12 aprilie 1936

Prima zi de Paști. Mă simt moleșită, neputincioasă. Poate că asta n-ar fi nimic, dar – nu știu de ce – asta-și pune-ntotdeauna amprenta asupra mea. Tot orgoliu, probabil. Mă port cam stupid în viață.

M-am dus ieri cu Emil Cioran și Arșavir să vizităm nebuni. Mersul acolo n-a reușit să mă impresioneze ca atare. Aș putea chiar spune că nu m-a impresionat deloc. Îmi trezește, mai întâi, interesul, iar în al doilea rând mă amuză. Asta-i tot. Aș vrea să fiu psihiatru, dar, pentru asta, din păcate, trebuie făcută medicina. Și există mirosuri pe care nu le pot suporta. Altminteri, asta mă interesează teribil. Simt sincer că nu e nimic de făcut cu filosofia, aș mai vrea și altceva.

„Jurnalul unei fete greu de mulțumit” de Jeni Acterian, Editura Humanitas, 2021. Click pe imagine pentru detalii.

3 noiembrie 1937

Emil Cioran spunea, în ziua aceea groaznică, pe stradă, că a atins maximumul de luciditate. Că ispășește capacitatea de a se iluziona a sutelor de generații ale strămoșilor săi. Eu nu cred. Cu toate că, în ziua aceea, acest lucru mi se părea destul de evident și trist și inutil. Azi, toate aceste lucruri sunt, pentru mine, nu atât inutile, cât mai cu seamă tragice. Suntem doar niște oameni de nimic, ce forfotesc în colțul lucidității și al suferinței. Nu știm să ducem lucrurile până la capăt. Din lașitate, probabil. Din frică.

5 noiembrie 1937

Alaltăieri, nu știu exact când, am plecat de la Muțica și, în loc să mă duc acasă (mă gândeam la tusea tatei, la toată binecunoscuta atmosferă familială), am zis să mă duc să văd un film. Era 9 (II) seara și, când am coborât din mașină la Ateneu, mă gândeam, nu știu de ce, că ar fi bine să-l întâlnesc pe Emil Cioran. Când am ridicat ochii, era în fața mea, pe trotuar. M-a uimit atât de tare (mie nu mi se-ntâmplă lucruri pe care unii le numesc coincidențe), încât, câteva clipe, am fost destul de încurcată. Noroc că el e totdeauna atât de volubil. Am stat de vorbă – și trebuia să râd, ca de obicei (Doamne, ce puțină poftă de râs aveam!). Pe urmă, au trecut Petre Țuțea și George Teodorescu, s-au oprit și ei și au făcut o conversație așa cum obișnuiesc ei, cu paradoxe enorme, scepticism puțin, bârfeală multă, la care am luat și eu parte, desigur. Toate erau atât de triste tocmai când râdeam mai tare, că n-am mai putut răbda și am plecat.

Despre Tudor Vianu

12 noiembrie 1938

Dimineață, la seminarul lui Tudor Vianu (…). Am râs de ne-am frânt. Vianu este realmente foarte simpatic la seminar, și studenții sunt atât de stupizi, încât spiritele pe care le face, mucalit și binevoitor, sunt foarte reușite. 

Despre Radu Beligan

11 decembrie 1940

Sculat târziu, citit cărți poștale. La 3 ½, mers la Scala (…). Stat la hlizeală vreo oră, apoi la Dalles, într-o cofetărie și, seara, la Teatrul Mușatescu, unde am văzut, într-o reluare proastă, Titanic Vals. Radu Beligan evolua disprețuitor pe scenă, ca un demn Hamlet eșuat la mahala. Distracția serii ne-a fost să-i urmărim enervarea în mișcările cravașei.

Despre Camil Petrescu

21 ianuarie 1941

Pe la 7 a venit, de jos, Camil Petrescu. Are un ulcer și e grozav de penibil să vorbești cu el din cauza surzeniei lui. Informându-se de situația mea școlară și aflând că sunt „licențiată”, și încă în „filozofie”, a început să râdă, la care eu, râzând și mai mult, am observant că, în mod bizar, afirmația despre o licență în filozofie produce ilaritate. S-a explicat, spunând că i se pare foarte curios când vede astfel de copii „licențiați în filozofie” (…).

Despre Constantin Noica

4 martie 1943

Ieri am fost la lecția de greacă. Mă durea feroce capul și n-am folosit mare lucru. La plecare, m-a condus Dinu Noica până la teatru (…) Îmi este antipatic pentru că simt în el o ipocrizie cum rar am întâlnit la o creatură umană la acest nivel. N-are nici un grăunte de sinceritate, nici măcare față de el însuși.

Despre Mihail Sebastian

31 iulie 1945

A murit Mihail Sebastian. Mergea pe stradă, a trecut o autocamionetă, i s-a rupt frâna și, în câteva secunde, un om a devenit piftie. În fond, e un fapt divers. Probabil că m-a impresionat pentru că îl cunoșteam sensibil și, dintr-un punct de vedere, oarecum similar mie (foarte oarecum…, dar). Existența tragică irupe în realitate, dar oamenii continuă imperturbabil să se zbenguie, să muncească inutil și să nu vadă nimic.

Despre Liviu Ciulei

18 decembrie 1946

De vreo trei zile, am lucrat, în fiecare dimineață, cu Liviu Ciulei, la traducerea lui din Golden Boy. E simpatic Liviu, extrem de tânăr și cu o calitate imens de importantă a tinereții, pe care generația noastră nu o are: nu face compromisuri ca să placă publicului.

Fragmente din Jurnalul unei fete greu de mulțumit de Jeni Acterian, Editura Humanitas, 2017 (ediție integral). Ediție îngrijită, traduceri din franceză și engleză și note de S. Skultéty.

 

 

 

 

 

02
/10
/15

Marți, 6 octombrie, de la 19:00, Revista de Povestiri organizează la Cărturești Verona a patra întâlnire a clubului de lectură Pop-up Stories, care are în centru romanul „Deadline”, de Adina Rosetti. Invitații care vor discuta despre experiențele lor legate de temele cărții sunt Cristina Ion și Bülent Duagi.

02
/10
/15

La aproape cincisprezece ani de la succesul romanului Simion Liftnicul, Petru Cimpoeşu, unul dintre prozatorii de primă linie ai ultimilor ani, ne face cunoştinţă cu Celălalt Simion, într-o poveste plină de surprize şi umor. Romanul a apărut în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom şi este disponibil din această săptămînă în librăriile din ţară şi pe www.polirom.ro.

01
/10
/15

ION STRATAN (1955-2005), unul dintre cei mai importanţi poeţi „optzecişti“, ar fi împlinit astăzi 60 de ani. Prieten cu Nichita Stănescu şi considerat drept cel mai important continuator al acestuia, Stratan a fost , de asemenea, “cel mai distins poet al Cenaclului de Luni la o vreme când ceilalți optzecisti încă își pregăteau ucenicia”.

29
/09
/15

Institutul Cultural Român de la Viena celebrează împreună cu Centrul Ceh Viena şi alături de alţi 18 membri ai clusterului EUNIC Austria, ce-a de-a 14-a ediţie a unui eveniment tradiţional pentru calendarul cultural austriac: Ziua Internaţională a Cafelei.

25
/09
/15

Semnele norocului pot apărea când te aștepți mai puțin. Vă spun din experiența recentă. În timp ce mă îndreptam cu pași șovăitori spre un spectacol cu accente de thriller socio-economic, cunoscut sub numele de „ședință cu părinții”, semnele norocului s-au arătat de trei ori în mai puțin de 500 de metri, o vrabie și doi guguștiuci eliberându-și intestinele fix în capul meu.

21
/09
/15

În una dintre vânătorile mele prin anticariatele orașului am achiziționat o carte pe care o aveam în vizor de mai mult timp: Raport către El Greco. Bucuria viitoarei lecturi mi-a fost umbrită imediat după ce am deschis cartea.

20
/09
/15

Miercuri, 23 septembrie 2015, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld, Regina Elisabeta nr.38), Editura Humanitas iubitorii de literatură sunt invitaţi la lansarea volumului ”Să nu plângi” de Lydie Salvayre, roman câştigător al Premiului Goncourt în 2014, una dintre cele mai aşteptate cărţi ale acestei toamne la Humanitas Fiction.

18
/09
/15

Și în această toamnă, Timișoara deschide porțile literaturii la cea de a IV-a ediție a festivalului internațional de literatură. Evenimentul, plănuit să aibă loc în perioada 21-23 octombrie în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara, va prilejui iubitorilor de literatură întâlnirea cu nume importante ale literaturii europene de astăzi.

18
/09
/15

Scriitorul Cristian Teodorescu a particpat, zilele acestea, la un turneu de lansări organizat cu prilejul recentei apariţii în limba polonă a romanului Medgidia, oraşul de apoi (Cartea Românească, 2009; Polirom, 2012), publicat la editurile Amaltea/ATUT, în traducerea Radosławei Janowska-Lascar.

17
/09
/15

Am avut privilegiul să citesc noul volum al lui Florin Piersic jr, “opere cumplite (volumul 2)”, în manuscris. Cartea, publicată la editura Humanitas, este de ieri în librării. Las mai jos o cronică onestă, deși sentimentală.

15
/09
/15

Asociația Curtea Veche organizează NARATIV - festivalul de lectură pentru copii, proiect cultural finanțat de ARCUB în cadrul programului cultural “Ești București”. Evenimentul va avea loc la Librăria Cărturești Verona în perioada 21-27 septembrie și va cuprinde o serie de activități gratuite susținute de pedagogi non-formali, artiști, specialiști în educație și psihologia copilului.

14
/09
/15

Pe vremea lui Ludovic al XIII-lea, Versailles era doar un modest pavilion de vînătoare. Ludovic al XIV-lea îl transformă într-un centru al puterii, dar şi într-un loc al plăcerii, dorinţei şi desfrîului. Grădinile noului castel, parcurile cu fîntîni, apartamentele legate între ele, totul părea menit să adăpostească aventurile Regelui Soare cu nenumăratele-i amante.

14
/09
/15

INTERVIU Oana Boca Stănescu a fost unul dintre cei 11 manageri culturali (singura din Europa) selectați să participe la ediția din acest an a Festivalului de la Edinburgh, în cadrul „Momentum”, Programul Delegaților Internaționali din cadrul Festivalurilor din Edinburgh.