Jerry Lewis, un ultim omagiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/jerry-lewis-un-ultim-omagiu/

Jerry Lewis, considerat un „clovn” al filmelor moderne, cu o mimică elastică, decedat duminică în Las Vegas la vârsta de 91 de ani. Nancy Sinatra, Deana Martin (fiica lui Dean Martin), Jim Carrey, Joan Collins şi Jimmy Kimmel se numără printre numeroasele celebrătăţi din showbiz care i-au adus un ultim omagiu lui Jerry Lewis.

Un articol de Petre Ivan|21 august 2017

Artist complet, devenit star al scenei la vârsta de 15 ani, grație unor roluri de imitator, Jerry Lewis a împins la extrem burlescul american și s-a făcut remarcat cântând (inclusiv în falset), dansând, mimând și excelând în spectacole de tip „one man show”.

Purtând adeseori dinți falși, un nas fals și beneficiind de un fizic longilin, a jonglat în rolurile sale cu infirmitățile fizice și psihice. Arta dedublării sale și-a atins apogeul în filmul „The Nutty Professor”.

Actor în peste 60 de filme, Jerry Lewis a fost și producător și regizor, folosind la maximum handicapurile ce îi erau reproșate în presa vremii, interpretând succesiv roluri de „idiot” și de „urât”.

Criticii îi reproșau grimasele cu rejerry lewispetiție, jocul fără nuanțe și un umor considerat grosier. A fost mai puțin apreciat în țara lui decât în Europa, în special în Franța, unde simpla prezență a numelui său era suficientă pentru a garanta succesul unui film. Pentru Jean-Luc Godard, Jerry Lewis a fost „superior lui Chaplin și Keaton”.

Întâlnirea cu Dean Martin, în 1946, a fost determinantă. Cei doi au devenit inseparabili și au creat împreună o serie de spectacole de comedie care le-au adus succesul.

După participarea la celebra emisiune televizată „Ed Sullivan Show”, în 1948, au semnat un contract cu studioul Paramount și, încă de la primul lor film, „My friend Irma”, au sedus publicul american.

Zece ani mai târziu, obosiți de tandemul lor, au decis să urmeze cariere solo. În 1959, Jerry Lewis Productions a semnat cu Paramount un contract record de 10 milioane de dolari, plus 60% din încasări, pentru 14 filme în șapte ani. În 1965, a părăsit Paramount pentru studioul Columbia.

Devenit profesor de cinematografie la Universitatea Southern California, a regizat filmul „Which Way To The Front”, un omagiu adus lui Charlie Chaplin și, în același timp, o nouă variație pe tema lui favorită — rolul dublu.

Dean Martin & Jerry Lewis

După o absență de 10 ani în cinematografe, interpretul preferat al rolurilor de „idiot burlesc” a regăsit publicul american în filmul „Hardly working”, înainte ca Martin Scorsese, în 1983, și Emir Kusturica, în 1991, să îi ofere partituri dramatice, în lungmetrajele „The King of Comedy” respectiv „Arizona Dream”.

În paralel cu activitățile sale artistice și sportive (s-a antrenat cu echipa de baseball Los Angeles Dodgers), Jerry Lewis, care a avut șapte copii, a sprijinit activ asociațiile de ajutorare a persoanelor cu handicapuri fizice și mintale.

Celebritățile despre dispariția lui Jerry Lewis

Nancy Sinatra, fiica lui Frank Sinatra, a publicat pe Twitter următorul mesaj: „Dragă Jerry, tatăl meu va fi la fel de fericit să te vadă pe cât sunt eu de tristă să văd că ai plecat dintre noi. Să îl îmbrățișezi și din partea mea. Te voi iubi pentru totdeauna”.

Deana Martin, fiica lui Dean Martin, partenerul lui Jerry Lewis din numeroase filme și show-uri umoristice televizate, a publicat la rândul ei o declarație pe Twitter: „Sunt cu inima frântă de durere după moartea bunului nostru prieten, ‘Unchiul’ Jerry Lewis. L-am iubit toată viața și îmi va fi tare dor de el”.

Actorul Jim Carrey a publicat la rândul lui un mesaj pe Twitter: „Acel nebun nu a fost un figurant. Jerry Lewis a fost fără nicio îndoială un geniu, o binecuvântare impenetrabilă, o culme absolută a comediei! Eu sunt ceea ce sunt astăzi datorită lui”.

Tot pe Twitter s-a exprimat și prezentatorul de televiziune Jimmy Kimmel: „Jerry Lewis a fost un actor genial, dar și un regizor, inventator și filantrop”.

O altă legendă a televiziunii americane, prezentatorul Larry King a publicat și el un mesaj pe Twitter: „Jerry a trăit pentru a face lumea să râdă, iar noi am râs timp de decenii. Talentul său a fost depășit doar de filantropia lui. Odihnește-te în pace, prieten drag!”.

„Regele Comediei, Jerry Lewis, a fost un talent uriaș și un bun prieten. Odihnește-te în pace. Ne vei lipsi foarte mult”, a scris pe Twitter actrița Joan Collins.

Foto: Jerry Lewis – facebook

27
/08
/14

CRONICĂ DE FILM. „Camera groazei”, un film danez cu succes la publicul din țara sa, este un thriller care bifează corect, dar fără vervă și originalitate, mărcile genului. Filmul lui Mikkel Norgaard se păstrează într-o zonă mainstream și afișează o sfioșenie surprinzătoare, atât narativ, cât și vizual.

27
/08
/14

Formaţiile Fără Zahăr, Ţapinarii şi Timpuri Noi vor concerta, între 26 şi 28 septembrie, la Bucharest Comedy Week, urmând ca serile din Piaţa Enescu să se încheie cu o proiecţie de film, precum "Pantera roz", din 1963, şi "Unora le place jazz-ul", din 1959.

27
/08
/14

Programul MECEFF „7+1” va oferi publicului spectator o serie de producții din spațiul geografic central-european, în cadrul unor secţiuni necompetiţionale. Este vorba de filme realizate înainte de 1989, cu un puternic mesaj anti statul comunist și regizate de câțiva dintre cei mai mari regizori europeni ai secolului XX.

26
/08
/14

Comedia "#Selfie", de Cristina Iacob, a atins cifra de 90.703 spectatori şi încasări de 1.136.889 de lei, devenind astfel unul dintre cele mai de succes filme româneşti din ultimii ani.

26
/08
/14

Astăzi începe cea de-a cincea ediție a Divanului Degustătorilor de Film și Artă Culinară, ediție care este dedicată temei “Eroi și antieroi din Balcani”. Timp de șase zile, în perioada 26 – 31 august, în Port Cultural Cetate (jud. Dolj), în cadrul Divanului vor fi proiectate 63 de filme: 12 lungmetraje și 51 de scurtmetraje.

25
/08
/14

Comedia “America, venim!”, debutul în lungmetraj al regizorului Răzvan Săvescu, a cărei premieră va avea loc pe 19 septembrie, pune accentul pe întâmplările amuzante şi neprevăzute prin care trece trupa unui teatru de provincie ajuns la New York.

25
/08
/14

Actorul şi regizorul britanic Richard Attenborough, născut pe 29 august 1923, în Cambridge, Marea Britanie. s-a stins din viaţă duminică, la vârsta de 90 de ani. Attenborough a primit titlul de cavaler al Ordinului Marii Britanii în 1976 şi pe cel de baron în iunie 1993.

22
/08
/14

Jackie Chan, care va veni pentru prima dată în România pe 11 septembrie, pentru a deschide evenimentul Zilele Filmului Chinezesc, va fi numit de Casa Româno-Chineză ambasador cultural al relaţiilor româno-chineze, pentru a promova produsele culturale româneşti în ţara sa.

21
/08
/14

Occupation in 26 Pictures - povestea a trei prieteni (un croat, un sârb şi un evreu) cărora războiul le va oferi destine diferite – un film celebru pentru unele dintre cele mai violente şi pline de sex scene din cinematograful ex-iugoslav, va fi proiectat sâmbătă, 30 august, în închiderea Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară.

20
/08
/14

Nici un actor român n-a cunoscut după al Doilea Război Mondial o asemenea popularitate uriaşă. N-a lansat un personaj, ca apoi, popularitatea să-i crească în rândul publicului, așa cum a fost Grigore Vasiliu care a devenit peste noapte şi “Birlic”; sau Amza Pellea care l-a zămislit pe “Nea Mărin”, cu mare succes la public.