JINA: între legendă și cer
https://www.ziarulmetropolis.ro/jina-intre-legenda-si-cer/

Proiecţia filmului JINA, în regia lui Dumitru Budrala, va avea loc sâmbătă, 29 iulie 2017, de la ora 22 în cadrul Festivalului ”Sus pe muntele din Jina”. Filmul va fi proiectat pe un ecran imens, în aer liber, în Șesul Jinarilor, în prezenţa a zeci de mii de oameni şi a regizorului Dumitru Budrala.

Un articol de Petre Ivan|25 iulie 2017

”Filmul Jina este, în egală masură, o cronică a Jinei şi un tablou în culori vii al vieţii de la munte, construită în jurul oieritului, cu tradiţiile şi regulile ei, pastrate de la inceputuri şi până în prezent. Publicul cinefil are sâmbată oportunitatea de a viziona filmul, în aer liber, intr-un cadru special”, a declarat Dumitru Budrala, regizor și director fondator Astra Film Sibiu.

Filmul este un amestec sinestezic bine temperat de legendă, muzică, etimologie, imagine, geografie, istorie personală si colectivă ce va fi proiectat în premieră la Jina.

Situată istoric pe graniţa militară a Transilvaniei, Jina e ‘satul celor şapte coline’, filmate aerian în deplina lor maiestate, un loc-hotar cu o privelişte a lumii până departe prin ţări şi imperii, cu cele mai bune păşuni alpine ale străbunei Europe, dar şi cu ‘cele mai bune şcoli poporale din patrie’, cu moşi şi moşii, cu oameni şi păduri integre.

Filmul porneşte de la  fascinația regizorului pentru realismul magic al existenţei de păstor, pentru povestea pe care o spun munţii, râurile, fluierele ciobanilor şi tălăngile oilor.

Dumitru Budrala creează o experiență audio-vizuală remarcabilă; cadrele aeriene panoramice ale satului sunt completate de muzică de fluier şi  de cântece tradiţionale iar filmul ne invită la o călătorie fabuloasă prin istoria şi mitologia unei localităţi vechi din mărginime.

Dumitru Budrala este cunoscut pentru filmele Blestemul ariciului, Drumul regeluiTransalpina şi La drum. Filmele au avut un circuit festivalier impresionant, fiind selecționat în festivaluri de prestigiu din Europa, America de Nord și de Sud, Asia și Africa.

Foto: JINA – facebook

05
/04
/21

În aşteptarea întâlnirii cu publicul, spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, pus în scenă de regizoarea Carmen Lidia Vidu la Teatrul de Stat din Constanţa, şi-a avut repetiţia generală, într-un weekend înnorat şi friguros. O vreme ce poate amplifica dezolarea pe care i-o sugerează unui nou-venit multe din clădirile în paragină din centrul oraşului.

01
/04
/21

Cineclubul One World Romania își propune în 2021 să recupereze și să analizeze evoluția filmului documentar românesc din perioada interbelică și din cea comunistă. Primele două sesiuni sunt dedicate filmografiei cineastului Paul Călinescu. 12 dintre documentarele lui, realizate în perioada 1934-1948, sunt disponibile gratuit până la 25 aprilie.

24
/03
/21

OPINIE Atunci când un succes internaţional aduce câte un film românesc în atenţia unui public mai larg decât grupul cinefililor fideli, mulţi simt o nevoie irepresibilă de a comenta. Asta nu ar fi o problemă, dacă discursul nu ar cădea în miştocăreală, rostită pe un ton superior: „Vă spun eu cum stă treaba cu cinematografia română!”.

23
/03
/21

CRONICĂ DE FILM „Soul” (2020), noua animaţie a lui Pete Docter şi a Studioului Pixar, debordează de fantezie şi reia ambiţia din „Inside Out” (2015) de a crea imagini şi personaje animate accesibile pentru a reprezenta concepte abstracte.

17
/03
/21

OPINIE Ştim că cinematografia din România, în afară de succese, are propriile probleme, deloc puţine. Însă merită să privim puţin şi la ce se întâmplă peste Prut, în Republica Moldova, unde se încearcă de câţiva ani să se creeze condiţiile pentru dezvoltarea unei cinematografii.

17
/03
/21

FRIENDS/ PRIETENII TĂI este unul dintre cele mai bine cotate seriale de televiziune, având multiple Premii Emmy și Globuri de Aur și multe alte nominalizări. Este o comedie inteligentă  despre experiențele unui  grup de prieteni din cartierul Manhattan, care încearcă să-și croiască un drum, pe cont propriu, în New York.