O cronică observaţională a unui moment dificil din viaţa unui cuplu, o melodramă având în centru un bătrân şi visele sale, un experiment despre raportul dintre realitate şi cinema şi un dur scurtmetraj de tip „found footage” menit a atrage atenţia asupra violurilor în România – patru filme scurte ale ultimilor ani.
Un articol de Ionuţ Mareş|30 ianuarie 2016
„Candy Crush” (2014) – Andrei Georgescu
Scris de Paul Negoescu şi regizat de Andrei Georgescu, „Candy Crush” este un subtil scurtmetraj de 12 minute filmat aproape într-un singur plan-secvenţă (excepţie face doar finalul).
Realizat în cheie realistă, filmul surprinde un moment aparent banal din viaţa unui cuplu tânăr din Bucureşti, împreună de câteva luni. După o partidă de sex, iubita (Victoria Răileanu) pare a descoperi în apartamentul partenerului ei (Alec Secăreanu) semne ale unei posibile relaţii recente a acestuia cu o altă fată.
Click pe imagine pentru a vedea filmul!
Tensiunea se acumulează din detalii şi din replici, fără a scăpa însă în niciun moment de sub control şi din limitele unui firesc bine întreţinut de jocul foarte bun al celor doi actori şi de mişcarea camerei de filmat, atentă mereu la personaje.
Ceea ce nu se spune este la fel de important ca ceea ce se spune între cei doi. Iar punctul culminant este un moment de tăcere apăsătoare şi de schimb de priviri excelent pus în scenă, pentru că, prin mijloace pur cinematografice, se transmite spectatorului că miza este chiar viitorul cuplului.
„Cu lapte, fără zahăr” (2013) – Andrei Florescu & Răzvan Macovei
E greu să scrii despre un scurtmetraj al cărui fir narativ se bazează pe piste false şi pe întorsături de situaţie.
„Cu lapte, fără zahăr”, regizat de Andrei Florescu şi Răzvan Macovei, îi are ca actori principali pe Victor Rebengiuc şi Andi Vasluianu, în pielea unor personaje a căror relaţie pare fi una de tată şi fiu.
Însă totul se relativizează şi devine confuz atunci când vorbim de mintea unui bătrân aflat în ceea ce pare a fi un spital sau un azil (trecerea din planul realităţii în ceea ce ar putea fi planul unei proiecţii onirice este sugerată, ca un simbol din filmele de altădată, printr-un cadru cu un ceas de perete).
Click pe imagine pentru a vedea filmul!
Jocul lui Victor Rebengiuc, ca întotdeauna expresiv şi sugestiv, şi situaţiile prin care trece personajul său aveau o suficientă încărcătură emoţională pentru a nu mai fi nevoie de muzica sentimentală care domină coloana sonoră şi care manipulează receptarea.
Chiar şi aşa, „Cu lapte, fără zahăr” este un scurtmetraj credibil, care mizează în bună măsură pe elementele surpriză din scenariu şi pe experienţa şi forţa celor doi interpreţi.
„Fata care mânâncă pizza” (2015) – Bogdan Coste, Adrian Cârlugea şi Ion Indolean
Realizat la Cluj de tinerii Bogdan Coste, Adrian Cârlugea şi Ion Indolean, „Fata care mănâncă pizza” este un scurtmetraj experimental ludic şi care încearcă să chestioneze însăşi natura cinema-ului, fiind inspirat – aşa cum spun realizatorii – dintr-o idee a regizorului britanic de avangardă John Smith.
Filmat cu un telefon performant într-un singur plan-secvenţă de cinci minute, „Fata care mănâncă pizza” surprinde unul din cele mai comune fapte din realitate posibile: oamenii obişnuiţi care se deplasează pe un colţ de trotuar din centrul oraşului.
Click pe imagine pentru a vedea filmul!
Ceea ce aruncă în aer această convenţie, făcând-o atractivă, este comentariul ironic din off (voce Cătălin Bocîrnea), construit ca indicaţiilor unui regizor invizibil care anticipează şi dirijează mişcările multora din „personajele” care intră şi ies din cadru (inclusiv ale unor porumbei).
Realitatea brută pare transpusă într-un construct care mimează ficţiunea şi care arată astfel cât de firavă este graniţa dintre cele două atunci când vorbim de cinema, artă cu o forţă extraordinară de manipulare.
„Caseta nr. 4 / Alexandra” (2013) – Cristian Pascariu
Film interzis minorilor, „Caseta nr. 4 / Alexandra”, de Cristian Pascariu, este dificil de vizionat şi recomandabil doar celor dispuşi să accepte o astfel de convenţie, din cauza tematicii sale – violul şi violenţa – şi mai ales a stilului „found footage” în care este realizat.
Scurtmetrajul începe cu câteva momente fericite din viaţa unui cuplu: un tip îşi filmează iubita la o plimbare în oraş. Bucuria le este brusc întreruptă când sunt luaţi brutal de pe stradă, urcaţi într-o maşină şi duşi într-un subsol de trei tineri violenţi. Fata este violată pe rând de cei trei agresori sub privirile iubitului ei, bătut şi legat.
Click pe imagine pentru a vedea filmul!
Totul este înregistrat de camera de amator folosită de tânărul din cuplu la început şi ajunsă acum pe mâna celor trei violatori.
Duritatea secvenţelor vine atât din ceea ce se întâmplă la nivel narativ (lăudabilă disponibilitatea celor cinci actori, şi în special a tinerei Alexandra Tarce, de a se expune), dar mai ales din realismul obţinut prin stilistica aleasă de regizor.
Spectatorul este inevitabil pus într-o situaţie de disconfort, pentru a i se atrage atenţia în cel mai direct mod asupra dramatismului unui astfel de eveniment. Intenţie care devine mai clară atunci când, înainte de genericul final, sunt oferite câteva date despre numărul violurilor din România, din care multe nu sunt denunţate de victime.
Rămâne la latitudinea fiecărui spectator să judece demersul ales de cineast.
Articol apărut şi pe blogul lui Ionuţ Mareş
Cele patru scurtmetraje sunt disponibile, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână.
