Joaquin Phoenix, Jake Gyllenhaal, Riz Ahmed și John C. Reilly filmează în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/joaquin-phoenix-jake-gyllenhaal-riz-ahmed-si-john-c-reilly-filmeaza-in-romania/

Casa de producţie Mobra Films anunţă deschis castingul pentru figuraţie şi figuraţie specială pentru filmul The Sisters Brothers, în regia lui Jacques Audiard, pe care îl va coproduce. The Sisters Brothers este un western care îi are în rolurile principale pe Riz Ahmed, Jake Gyllenhaal, Joaquin Phoenix şi John C. Reilly.

Un articol de Petre Ivan|29 iunie 2017

Filmările pentru acest proiect au început deja în Spania și vor continua în România în Bucuresti și în împrejurimi începând din 18 august, presupunând multe provocări logistice pentru echipa română.

Una dintre ele este selecția figurației pentru acest proiect. Directorul de casting, Christel Baras, își dorește tipologii cât mai diferite însă care trebuie să fie în acord cu viziunea regizorală.

Se caută așadar bărbați, femei și copii, români, americani, irlandezi, francezi, sud-americani, chinezi, spanioli, ruși, ucraineni, evrei, africani, mexicani, cu vârste între 16 și 70 de ani.

Cei interesați să participe la CASTING sunt așteptați să se înscrie la numerele de telefon: 0756 115277 – Filip Vladimir sau 0748 161432 – Andreea Petrunjinschi, sau la adresa de e-mail: [email protected] și se pot întâlni cu directorul de casting în zilele de 7, 8 și 9 iulie în Strada Ion Brezoianu 23-25, Clădirea Universul la Linotip – Centru Independent Coregrafic.

Filmările au loc până în 15 septembrie 2017 iar cei ce vor fi selectați vor trebui să fie prezenți în datele de 24 și 25 iulie 2017 pentru probele de costume.

Acțiunea peliculei se petrece în Statele Unite ale Americii, în anul 1850, și urmărește povestea căutătorului de aur Hermann Kermit Warm – interpretat de Jake Gyllenhaal, care este urmărit prin Deșertul Oregon, în drumul său spre San Francisco, de doi asasini notorii: Eli (John C. Reilly ) și Charlie Sisters (Joaquin Phoenix). Scenariul filmului are la bază romanul cu același nume al lui Patrick DeWitt.

Jacques Audiard și-a început cariera ca asistent de regie al lui Roman Polanski la filmul ‘The Tenant’ (1976) și este autorul unor filme precum ‘Un héros très discret’ (1996), distins la Cannes cu Premiul pentru cel mai bun scenariu, ‘Sur mes lèvres’ (2001) pentru care a obținut Premiul César pentru scenariu,

De battre mon cœur s’est arrêté (2006) sau De rouille et d’os (2012), cu Marion Cotillard. În 2009, thriller-ul Un prophète, câștigător al Marelui Premiu la Cannes, nominalizat la Oscar și Globurile de Aur și distins cu nouă trofee César și Premiul BAFTA, i-a adus recunoaștere internațională.

The Sisters Brothers este primul film al lui Jacques Audiard în limba engleză.

Foto: Joaquin Phoenix, Jake Gyllenhaal, Riz Ahmed, John C. Reilly si Jacques Audiard – facebook

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.