John McLaughlin & the 4th Dimension, în concertul jazz al anului 2019, la Jazz Night Out
https://www.ziarulmetropolis.ro/john-mclaughlin-the-4th-dimension-in-concertul-jazz-al-anului-2019-la-jazz-night-out/

Pe 18 aprilie 2019, influentul chitarist John McLaughlin concertează la Sala Palatului, alături de grupul său, 4th Dimension, eveniment prezentat de Twin Arts în cadrul seriei Jazz Night Out.

Un articol de Liliana Matei|5 august 2018

Nici un elogiu la adresa sa nu pare extravagant, nici un premiu prea mare, nici un piedestal prea sus.

Numele lui John McLaughlin este unanim asociat cu fantezia, inovația, geniul muzical, viziunea, longevitatea artistică și extazul milioanelor de melomani din întreaga lume.

Figură iconică în panteonul marilor instrumentiști, John McLaughlin este unul dintre cei mai versatili și creativi chitariști contemporani, pionier al jazz-rock-ului și un ambițios explorator al unor genuri diverse precum blues-ul, flamenco, muzica clasică sau muzica tradițională indiană.

Recunoscut pentru virtuozitatea desăvârșită, rapiditatea dezarmantă, dar și pentru armoniile sofisticate, chitaristul are în palmares două premii Grammy pentru Best Improvised Jazz Solo și Best Jazz Instrumental Album, patru nominalizări la aceleași premii Grammy, dar și numeroase titluri de Guitarist of The Year acordate de cunoscuta publicație Down Beat.

Numit de Jeff Beck și Pat Metheny ‘’cel mai bun chitarist în viață’’, McLaughlin s-a născut în anul 1942, în Yorkshire, Marea Britanie, și a început studiul chitarei la vârsta de 11 ani.

Atras inițial de blues și swing, muzicianul și-a format propriul grup și a debutat în 1969 cu excelentul disc Extrapolation. Este și anul în care se mută în New York, unde îl așteptau înregistrări cu marii instrumentiști Tony Williams și Miles Davis. De altfel, cu Miles Davis a colaborat pe nu mai puțin de cinci albume de studio, inclusiv Bitches Brew, primul disc de aur al celebrului trompetist american.

Este doar începutul unei cariere spectaculoase și prolifice de peste cincizeci de ani, de-a lungul căreia McLaughlin a cântat cu Jimi Hendrix, The Rolling Stones, Jeff Beck, Carlos Santana, Jaco Pastorius, Chick Corea sau Wayne Shorter, tonul său inconfundabil de chitară putând fi auzit pe nu mai puțin de 70 de discuri de studio, live-uri și compilații.

Colaborarea cu alți doi chitariști de geniu, Al Di Meola și Paco de Lucia este legendară printre iubitorii acestui instrument, dar proiectul cu care John McLauglin a intrat în istoria muzicii definitiv este fără îndoială Mahavishnu Orchestra, grup ce a definit și popularizat jazz rock-ul, influențând totodată generații întregi de instrumentiști.

Un alt proiect la fel de apreciat a fost Shakti, formulă ce-i mai reunea pe L. Shankar, (violonist cunoscut pentru colaborarea cu Peter Gabriel), Zakir Hussain, Ramnad Raghavan și T.H. Vinayakram. Muzical, trupa combina elemente tradiționale indiene cu jazz, într-un fusion acustic devenit etalon la acea vreme.

Se spune, și nu avem prea multe motive să ne îndoim, că John Mclaughlin este unul dintre primii muzicieni occidentali care au cântat muzică tradițională indiană în fața unui public indian.

Pe 18 aprilie, ora 20’00 la Sala Palatului, John McLaughlin va concerta cu grupul său 4thDimension, din care mai fac parte excepționalii instrumentiști Ranjit Barot-tobe, Etienne Mbappe-bas, Gary Husband-clape, tobe. Grupul are la activ patru discuri, editate între 2010 și 2017.

Accesul publicului se face începând cu ora 19’00.

Cumpără bilete în presale! Până pe 31 august ai șansa să cumperi bilete la prețurile de 121 lei, 148 lei, 175 lei, 229 lei. După această dată biletele vor costa 135 lei, 165 lei, 195 lei, 255 lei în funcție de categorie. Biletele la categoria VIP costă 350 de lei și nu sunt incluse în campania de presale.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în rețeaua fizică iabilet.ro/retea: în toată țara din magazinele Flanco, magazinul Muzica, de la stand-ul de bilete de la Metrou Unirii 1 (lângă casa de bilete Metrorex), din magazinele UMAN, Senia și IQ BOX, din agențiile Perfect Tour, de la Hard Rock Cafe, Berăria H, Cafe Deko, Club Quantic, Club Vintage și Expirat Halele Carol (între orele 18:00-22:00 (în zilele de funcționare)) și de pe cele 1500 Stații de Plată SelfPay. Online pe www.iabilet.ro, puteți plati cu cardul prin Paypal, pe factura Vodafone sau Orange cu plata la sfârșitul lunii sau ramburs cu plata cash prin FanCurier oriunde în țară.

10
/02
/22

Sala Mare de spectacole a Operei Naționale București este gazda spectacolului de foaier „Mozart și Salieri”, spectacolelor de operă „Madama Butterfly” de Puccini, „Evgheni Oneghin” de Ceaikovski, „Nunta lui Figaro” de Mozart, spectacolului coupé de dans contemporan „Tango. Radio & Juliet” de Edward Clug și a spectacolului de balet „Frumoasa din Pădurea Adormită” de Ceaikovski, toate făcând parte din repertoriul actual.

10
/02
/22

Peste 60 de artiști internaționali din 13 țări sosesc la Iași în perioada 13 - 19 februarie, în cadrul celei de-a treia ediții a Classix Festival. 8 concerte de muzică clasică, 10 cursuri de măiestrie, o expoziție de ilustrații, o dezbatere, o prelegere și 7 proiecții de film își așteaptă exploratorii aventurii clasice contemporane.

08
/02
/22

Dirijorul Daniel Jinga va evolua în seara de 10 februarie la pupitrul Filarmonicii din Arad, cu un program de muzică românească de secol XIX, cuprinzând partituri de tinereţe semnate în 1867 şi 1876 de compozitorul George Stephănescu, cel care stă la baza întemeierii Operei Naţionale din Bucureşti, prin faptul că în 1885 constituia Compania Opera Română, ce își desfășura pe atunci spectacolele pe scena Teatrului Național.

08
/02
/22

#newTogether, documentarul realizat de Forumul Cultural Austriac București, ajunge la Iași în cadrul Classix Festival. Proiecția în prezența invitaților Dan Lungu (scriitor) și Andrei Popov (Director Adjunct Forumul Cultural Austriac) va avea loc luni, 14 februarie 2022, orele 17:00, în sala de conferințe a Casei Muzeelor Iași din Str. Vasile Alecsandri nr 6.

07
/02
/22

Opera Națională București prezintă vineri, 11 februarie, ora 18:30, spectacolul de operă „La Bohème” de Giacomo Puccini, capodoperă a verismului care, de peste 125 de ani, impresionează și entuziasmează publicul din toate generațiile de melomani. Este una dintre cele mai reprezentative opere în care este cântată sublim viața tinerilor și atmosfera spiritului lor juvenil.

07
/02
/22

Vineri, 11 februarie 2022 (de la 19.00), la Sala Radio, SEARA BEETHOVEN se va desfășura sub bagheta dirijorului german CHRISTOPH  KÖNIG, care a urmat studii de perfecționare sub tutela unor celebri muzicieni, ca Sergiu Celibidache și Sir Colin Davis. Începând din stagiunea 2023 – 2024, Christoph König va prelua conducerea orchestrei simfonice a radioteleviziunii spaniole.

07
/02
/22

Joi, 10 și vineri,11 februarie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul italian Gian Luigi Zampieri, va prezenta un program cu două lucrări de referință: Concertul în la major pentru clarinet şi orchestră, KV622 de Wolfgang Amadeus Mozart, cu clarinetistul Emil Vișinescu în ipostaza de solist, și Simfonia nr. 1, în do minor, op. 11 de Felix Mendelssohn. Concertele se vor desfășura de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, în condițiile respectării restricțiilor pandemice. 

26
/01
/22

Piano STAR - Programul de excelență destinat tinerilor pianiști din segmentul preuniversitar a organizat sâmbătă, 22 ianuarie 2022, Festivalul Piano STAR, un maraton al repertoriilor studiate în întregul proiect, după 4 module de perfecționare tehnică și interpretativă, susținute de profesori de pian din importante academii de muzică din Europa.

18
/01
/22

Situația globală din ultimii (deja) doi ani și mai ales de anul trecut a adus sau accelerat câteva trenduri interesante în producția, prezentarea și consumul de muzică clasică, în opțiunile publicului și modul în care artiștii și organizatorii de evenimente au adus muzica spre audiențe tot mai largi.

13
/01
/22

Începând cu 13 ianuarie, orașele Iași, Bacău și Galați vor continua să găzduiască seria de concerte „Pepiniera”, susținută prin programul Comisiei Europene - Music Moves Europe. Prin intermediul proiectului, organizatorii își propun să susțină artiștii cu potențial și să-i ajute să-și extindă baza de fani la nivel național. Accesul este liber la toate concertele, în limita locurilor disponibile.

13
/01
/22

Unul dintre cei mai apreciați dirijori români – CRISTIAN MANDEAL – și un concert în care „vedeta” serii va fi HARPA, instrumentul ce naște o sonoritate atât de specială și de plăcută, sunt „ingredientele” evenimentului prezentat miercuri, 19 ianuarie 2022 (de la 19.00) de ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, la Sala Radio.