JOUEURS / JOACĂ-TE CU FOCUL! – un thriller amoros cu miză, din 17 mai în cinema
https://www.ziarulmetropolis.ro/joueurs-joaca-te-cu-focul-un-thriller-amoros-cu-miza-din-17-mai-in-cinema/

După ce a fost proiectat în cadrul Festivalului Filmului Francez, filmul Joueurs/Joacă-te cu focul!, prezent în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs de la Cannes 2018, intră în cinematografele din România începând de  astăzi, 17 mai.

Un articol de Petre Ivan|17 mai 2019

Lungmetrajul de debut al tinerei regizoare franceze Marie Monge, Joueurs/Joacă-te cu focul! este un thriller despre pasiune vecină cu dependența.

Când Ella (Stacy Martin) îl întâlnește pe Abel (Tahar Rahim), viața ei se schimbă radical. În mrejele acestei iubiri enigmatice, tânăra descoperă Parisul subteran, cosmopolit, al jocurilor de noroc, unde domnesc adrenalina și banii. Începută dintr-un pariu, relația lor se va transforma curând într-o pasiune devoratoare.

„M-au fascinat tot timpul jucătorii de poker, dualitatea și raportarea lor foarte intensă la viață, felul de a pune cărțile pe masă, de a se lăsa în voia norocului. Mi se părea în același timp nebunesc, dar și aventuros, intens. Aceștia sunt oameni cu enorm de multe resurse, sarcasm, inteligență, curiozitate, cu un fel de a fi cameleonic. În același timp vorbim despre oameni complet dezechilibrați și incapabili să ducă o viață normală, nemulțumiți de ei înșiși, dar foarte sensibili și profunzi. Acestea sunt motivele care au stat la baza deciziei mele de a face filmul.” spune regizoarea Marie Monge, care a fost în România zilele trecute la Festivalului Filmului Francez, unde participat la proiecțiile de la Timișoara și București, răspunzând întrebărilor publicului și jurnaliștilor.

Stacy Martin și Tahar Rahim, două tinere staruri ale cinematografiei franceze, sunt interpreții rolurilor principale din Joueurs/Joacă-te cu focul!. Lansată în controversatul Nymphomaniac al lui Lars von Trier, Stacy Martin interpretează cu ușurință roluri în franceză și engleză, jucând, printre altele, în Le Redoutable, de Michel Hazanavicius, sau în Vox Lux, de Brady Corbet.

Tahar Rahim a devenit cunoscut publicului larg prin rolul principal din filmul Un prophète, pentru care a primit un Premiu César în 2010.

În România, filmul va rula în următoarele cinematografe:

București: Băneasa Grand Cinema & More, Cine Grand Titan, Cinemateca Union, Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco, Cinema Europa

Bistrița: Centrul Cultural Dacia

Botoșani: Cine Grand Uvertura, Cinema Unirea

Brașov: Cinema One

Cluj: Cinema Victoria, Cinema Florin Piersic

Constanța: Cityplex

Craiova: Cinema Modern

Focșani: Cinema Balada

Gura Humorului: Casa de Cultură

Mărășești: Casa de Cultură

Odobești: Casa de Cultură

Pitești: Cinema Trivale, Cinema Sebastian Papaiani

Sfântu Gheorghe: Cinema Arta by Cityplex

Joueurs/Joacă-te cu focul! este distribuit în România de Transilvania Film.

Foto: Joueurs – facebook

12
/05
/22

“Unde este Anne Frank?, în regia israelianului Ari Folman, este o modalitate inedită prin care publicul poate aprofunda istoria dincolo de manualele școlare sau cărțile de istorie, un promotor al memoriei și al cultivării valorilor democratice, un instrument al educației despre Holocaust, despre importanța combaterii discriminării, rasismului și a atitudinilor extremiste”, declară reprezentanții Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în Romania “Elie Wiesel”, în contextul lansării filmului în cinematografele din țară începnd cu 20 mai.

12
/05
/22

În paralel cu cea de-a 15-a ediție a festivalului One World Romania, în luna mai se vor desfășura mai multe evenimente KineDok, inclusiv în cadrul festivalului. Programul promovează filmul documentar în spații neconvenționale din șase țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Georgia și România.

10
/05
/22

Cel mai complex proiect documentar dedicat naturii din România vine la HBO Max. „România sălbatică”, realizat de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, va putea fi vizionat de abonații platformei de streaming din 12 mai, pe parcursul a trei episoade. În iulie, miniseria va fi difuzată și pe HBO.

09
/05
/22

Walter Robinson, jurnalistul care a condus echipa Spotlight din cadrul publicației Boston Globe în investigația care a primit în 2003 premiul Pulitzer pentru Public Service vine la București, pentru cea de-a 11-a ediție Superscrieri.

29
/04
/22

CRONICĂ DE FILM "Spioni de ocazie" (2021), noul documentar al Oanei Giurgiu, disponibil în cinematografe, aduce în atenţie o poveste fascinantă de spionaj din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, care a vizat şi România. Formal, însă, filmul nu se ridică la înălţimea subiectului său.

18
/04
/22

Selecția de filme OWR#15 surprinde la scară mică complexitatea mediului natural și este gândită ca un ecosistem în sine, secțiunile dezvoltându-se ca niște ramuri care cresc din același trunchi și care doar împreună formează un întreg.