Julieta. Noul film al Almodóvar, în cinematografe din 30 septembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/julieta-noul-film-al-almodovar-in-cinematografe-din-30-septembrie/

Julieta, lungmetrajul lui Pedro Almodóvar, este propunerea Spaniei pentru Oscar la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină”. Distribuit de Independenţa Film, „Julieta” va fi lansat în cinematografele româneşti vineri, 30 septembrie, .Julieta a fost inspirat de trilogia Runaway, scrisă în 2004 de câştigătoarea Premiului Nobel Alice Munro.

Un articol de Petre Ivan|28 septembrie 2016

Filmul spune povestea Julietei, care trăiește în Madrid cu fiica sa. Amândouă îndură în tăcere lipsa soțului, respectiv a tatălui fetei.

Dar se pare că nu întotdeauna durerea reușește să apropie oamenii. Uneori, ea îi desparte și mai mult. Când fiica împlinește 18 ani, și ea își abandonează mama fără nicio explicație. Julieta face tot posibilul să o găsească. Însă, cu cât caută mai mult, cu atât descoperă cât de puțin își cunoștea propriul copil.

Spania a fost prezentă categoria ”cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor Academiei Americane de Film, de-a lungul timpului, cu cinci pelicule ale lui Pedro Almodóvar, cea mai recentă nominalizare la Oscar a unui film regizat de Almodóvar, până la Julieta, fiind Volver, în 2016.

Academia Americană de Film va anunţa lista filmelor eligibile în cursul lunii octombrie. Cele nouă lungmetraje finaliste pentru nominalizarea la Oscar, selectate din câteva zeci de propuneri, vor fi anunţate pe 17 ianuarie 2017.

Numele celor cinci finaliste vor fi anunţate odată cu nominalizările la celelalte categorii, pe 24 ianuarie 2017. Cea de-a 89-a Gală de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 26 februarie 2017.

Foto: Julieta – facebook

15
/04
/13

Scurtmetrajul „Și viii plâng”/ „Os Vivos Tambem Choram” / „The Living Cry Too”, regizat de Basil da Cunha a fost desemnat marele câștigător al celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Film NexT.

05
/04
/13

„O bucată mărunţită de viaţă“, astfel descria „The Hollywood Reporter“ drama regizată de Radu Muntean, „Marţi, după Crăciun“, care va fi difuzată în premieră de Pro Cinema sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 22.00, la „CineTePrinde“, emisiune prezentată de Cristian Tudor Popescu.

04
/04
/13

După un adevărat tur de forță al echipei „Poziția copilului“ în România, un turneu care a numărat peste 20 de orașe și 35 de săli de cinema, cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Călin Peter Netzer participă în calitate de invitat de onoare la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri internaționale.