Julio Iglesias, Enrique Iglesias şi Julio Iglesias Jr, în concert la Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/julio-iglesias-enrique-iglesias-si-julio-iglesias-jr-in-concert-la-bucuresti/

Julio Iglesias revine în România cu un concert pe care îl va susţine, pe 18 mai, la Sala Palatului din Bucureşti, în deschiderea speactacolului urmând să cânte fiul acestuia Julio Iglesias Jr.

Un articol de Petre Ivan|25 ianuarie 2016

Artistul latin se află într-un turneu mondial de promovare a noului său album „Mexico”, iar România se află pe lista ţărilor privilegiate de prezenţa cântăreţului, informează organizatorul concertului.

Julio Iglesias ar fi trebuit să susţină un concert, la Bucureşti, pe 2 iulie 2015, care a fost însă reprogramat din cauză că artistul a fost supus unei intervenţii chirurgicale la spate şi a avut nevoie de o perioadă de recuperare.

La rândul său, cântăreţul Enrique Iglesias, un alt fiu al lui Julio Iglesias, vine la Bucureşti. Cu o săptămână înaintea tatălui său, pe 12 mai, în pavilionul central al Romexpo, evenimentul făcând parte din turneul „Sex and Love”.

Julio Iglesias a vândut peste 300 de milioane de exemplare ale celor 80 de albume lansate în întreaga lume, incluzând versiunile originale în mai multe limbi, compilaţii şi materiale discografice live, devenind astfel cel mai bine vândut artist latino al tuturor timpurilor.

În cei peste 45 ani de carieră, Julio Iglesias a primit 2.600 de discuri de aur şi platină. A susţinut peste 5.000 de concerte în 600 de oraşe din întreaga lume, pentru peste 60 de milioane de spectatori.

Foto: Julio Iglesias – facebook

23
/03
/17

În Gaziantep, legenda spune că în noaptea de 22 martie Sultana Nevruz, transformată în pasăre traversează văzduhul, anunțând sosirea Primăverii. Brățările de la mâini și picoare umplu cerul cu sunete mirifice iar voalurile ei împodobesc pământul în mii de culori. Pe 27 martie (ora 19:00), la Opera Naţională din Bucureşti vor fi prezentate tradiţiile lumii turce, în spectacolul de sunete şi culori susţinut de Orchestra Naţională de Instrumente Folclorice Turksoy.

22
/03
/17

Vineri, 24 martie 2017, de la ora 19.00, dirijorul Cristian Măcelaru, unul dintre cei mai reprezentativi dirijori români pe scenele muzicale din Statele Unite și Europa, revine la Sala Radio, alături de Orchestra Națională Radio, într-un concert care o avea ca protagonistă pe tânăra pianistă Alexandra Dariescu.

19
/03
/17

La Ateneul Român, la Sala Mare, duminică, 19 martie, când se împlinesc 100 de ani de la naşterea pianistului şi compozitorului Dinu Lipatti (1917 - 1950), va avea loc, de la ora 19.00, un concert extraordinar susţinut de Camerata Regală şi dirijat de maestrul Horia Andreescu.

18
/03
/17

În perioada 28 martie - 8 aprilie 2017, Opera Comică pentru Copii organizează cea de-a treia ediție a Festivalului “Hänsel și Gretel”, ce va cuprinde nu mai puțin de 40 de evenimente. În cele 12 zile de festival, copiii se vor putea bucura de o mulțime de spectacole dintr-o diversitate de genuri, de la teatru, balet sau operă, până la musical și concerte lecție. Majoritatea reprezentațiilor programate sunt deja sold out.

17
/03
/17

JAZZ™ 2017 anunță încă o premieră pentru Timișoara: China Moses, artista americană care va umple de energie scena din Parcul Castelului. Reinventează vocal jazz-ul, rupe limitele și contrângerile, iar vocea ei transmite emoție, pasiune și profunzime, odată cu fiecare cuvânt.

14
/03
/17

Celebrul pianist Dan Grigore, artist singular, încadrat de celebra publicație Les grands pianistes du XX-ème siècle între 4 cele mai importante nume ale pianisticii pe care România le-a dat lumii, alături de Clara Haskil, Dinu Lipatti și Radu Lupu, va concerta la Sala Radio vineri, 17 martie 2017, în compania Orchestrei Naționale Radio.

13
/03
/17

Cu ocazia aniversării de 20 ani, Radio România Muzical organizează, în colaborare cu Muzeul Național Cotroceni, un recital susținut de pianista Luiza Borac, joi, 23 martie, de la ora 19.00. Recitalul este dedicat Centenarului Dinu Lipatti, în 19 martie împlinindu-se 100 ani de la nașterea acestui pianist-simbol pentru cultura românească, în același timp, și un compozitor inspirat.

13
/03
/17

Prima adaptare pentru operă a celebrului album rock "The Wall" al trupei britanice Pink Floyd a fost un mare succes sâmbătă la Montreal, unde a și încolțit ideea acestui concept în imaginația fondatorului formației, Roger Waters, în urmă cu 40 de ani. Basistul și creatorul Pink Floyd a fost aplaudat minute în șir în picioare.

09
/03
/17

Richard Clayderman a revenit în 2017 în România, într-un turneu organizat de Phoenix Entertainment. De Ziua Femeii, The Prince of Romance, cum este supranumit artistul francez Richard Clayderman, s-a aflat la Sala Palatului din București. Spectacolele din acest se desfășoară între 6 și 10 martie în Timișoara, Târgu-Mureș, București, Constanța și Galați.

08
/03
/17

În această seară specială, Orchestra de Cameră Radio și dirijorul Cristian Oroșanu sărbătoresc eternul feminin la Sala Radio, într-un concert special dedicat Zilei Femeii! Un mix de melancolie & acorduri ritmate, programul serii va debuta cu Adagio în sol minor pentru orchestră de coarde, de T. Albinoni și va continua, în prima parte, cu Arii și dansuri antice de O. Respighi.