Jurnal de festival – NOVA, prima ediție
https://www.ziarulmetropolis.ro/jurnal-de-festival-nova-prima-edi%c8%9bie/

Între 20 şi 29 aprilie, la hub-ul cultural POINT a avut loc NOVA, festival de noi tehnologii în artele performative. La invitaţia POINT, peste 30 de creatori şi artişti români şi internaţionali au ţinut workshopuri, conferinţe, performance-uri.

Un articol de Petre Ivan|22 mai 2018

Conceput ca un eveniment dedicat deopotrivă comunității artistice locale și publicului larg, NOVA a adus în lumină dialogul productiv dintre cele mai recente dezvoltări ale tehnologiei și artele performative. Peste 1500 de artiști, creatori de conținut cultural și simpli spectatori au participat la activitățile desfășurate la POINT.

Festivalul a debutat cu premiera Birdville, spectacol de dans intermedia, conceput de Tangaj Dance, care ilustrează un oraș virtual utopic, populat de oameni hibridizați, îmbrăcați cu corpuri augmentate, care trăiesc într-o lume generată numeric.

Tot pe 20 aprilie, aflat pentru prima dată în România, Stelarc, pionier al augmentării corporale prin intermediul tehnologiei, ce dezvoltă încă din anii ‘70 lucrări care cercetează extinderea capacităților corpului uman și reproiectarea sa sub forma unor arhitecturi anatomice alternative, a ținut la POINT o conferință și un workshop.

NOVA a continuat cu performance-uri și conferințe susținute de artiști sosiți din toată lumea: Venelin Shurelov din Bulgaria a adus la București ROTOR – performance cu un dispozitiv cinetic acționat electro-mecanic; Antoni Rayzhekov ne-a arătat cum parametrii fiziologici ai corpului său pot modifica sunetele redate de un pian augmentat;  Wolfgang Georgsdorf ne-a ajutat să călătorim în timp în cadrul unui talk-performance multisenzorial bazat pe forța simțului olfactiv;  Christian ”Mio” Loclair a transmis cunoștințele sale despre dans și creative coding participanților la workshopurile sale;  Choy Ka Fai, alături de Paul Dunca, ne-a demonstrat cum dansatorii și coregrafii își pot îmbunătăți viziunea cu ajutorul prototipului de AI Ember Jello; Sven Jonke, parte a NUMEN a vorbit despre cele mai impresionante scenografii realizate cu ajutorul noilor tehnologii, iar participanții la workshopul ținut de WISP Kollektiv s-au jucat cu sunetul în spațiu și au creat compoziții audio tridimensionale.

Spre finalul festivalului, proiectul Zona Imaginarium a condus publicul spre noi stări imaginative, unde acesta a devenit actorul principal într-o amplă călătorie. Sunetul a devenit imagine şi imaginea-sunet, prin procesărea unor imagini mixate cu capturi în timp real ale muzicienilor şi spectatorilor, toate transformate interactiv prin intermediul gesturilor şi sunetelor instrumentiștilor şi proiectate pe pereții sălii de teatru POINT.

O altă componentă importantă a festivalului a fost NOVA lab. Am invitat performeri, muzicieni, artiști vizuali, designeri de interacțiune digitală, cu interes pentru lucrul cu noi tehnologii, să participe la prima ediție a laboratorului de creație al festivalului. Mentorii Simona Deaconescu- regizoare și coregrafă, Grigore Burloiu – cercetător, programator și muzician și Cătălin Crețu – compozitor, artist multimedia, cercetător au lucrat timp de cinci zile cu participanții și împreună au creat instalații performative prezentate publicului în ultima zi a festivalului.

Alături de cei peste 30 de artiști români și străini invitați la NOVA ne-am bucurat de 10 zile pline de inovație și forme noi de expresie datorate dialogului productiv dintre artă și tehnologie. Am reușit astfel, să mai construim o parte din drumul important de explorat #aicișiacum, în ton cu spiritul timpului și să încurajăm comunitatea artistică locală și publicul să îl descopere cu mai mult curaj. Și deja conturăm o nouă ediție a NOVA, care sperăm să fie cel puțin la fel de bine-primită!

NOVA este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Foto: Andrei Gîndac

25
/07
/16

București Mall prezintă expoziția Instalart/ Obiect/ 004, ce reunește șase proiecte de design destinate mediului urban, realizate de cunoscuți designeri și arhitecți români. Expoziția, lansată în cadrul unui vernisaj pe 21 iulie, rămâne la București Mall până pe 9 august, când se va muta în Plaza România, pentru alte 3 saptamani.

22
/07
/16

O expoziţie de fotografii intitulată “Pe urmele eroilor din Primul Război Mondial” va fi organizată, în perioada 25-31 iulie, de către Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, în foaierul Sălii Eforie a Cinematecii Române. Evenimentul se înscrie în seria de manifestări prilejuite de aniversarea împlinirii unui secol de la intrarea României în prima conflagraţie mondială. Intrarea este liberă.

08
/07
/16

Sâmbată și duminică, pe 16 și 17 iulie, cele mai înverzite locuri din centrul capitalei, Grădina Verona, J’ai Bistrot și Grădina Sticlarilor, se deschid pentru publicul din oraș cu activități informative și reacreative, produse și meșteri care manifestă alternativa organică a vieții de oras: ORGANIC DAYS – festival de trai simplu, frumos și sănătos.

30
/06
/16

Două lucrări ale românului Adrian Ghenie au fost vândute, zilele trecute, cu o sumă totală care depășește 2 milioane de lire sterline, în cadrul unei licitații de artă contemporană organizate de Casa Sotheby's din Londra.

29
/06
/16

În campania de susținere a subscripției naționale pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși „Cumințenia pământului” se implică, începând de astăzi, trei celebrități de calibru din sportul românesc: Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi și Ilie Năstase. Celor trei legende li se alătură în acest demers vedeta de televiziune Virgil Ianțu

27
/06
/16

Noul proiect cinematografic al lui Radu Jude, un documentar dedicat colecției Costică Acsinte , combină aproximativ 2000 de fotografii din cele 7500 ale colecției lui Acsinte și diverse materiale din Arhiva Națională de Filme și din Arhiva Societății Române de Radiodifuziune. Născut la 4 iulie 1897, în comuna Perieți, județul Ialomița, Costică Acsinte este unul din eroii Primului Război Mondial.

27
/06
/16

În urmă cu un secol, în noaptea de 27 spre 28 iunie (1916), în camera-atelier de la parterul casei sale de pe actuala stradă Mendeleev, se stingea din viaţă pictorul Ştefan Luchian. Era casa pe care reuşise să o cumpere din banii câştigaţi de pe urma profesiei sale de „proletar al penelului” sau de „zugrav” după cum singur se definea.

24
/06
/16

"Femme Assise" (1909), una dintre primele picturi cubiste ale lui Pablo Picasso, s-a vândut, zilele trecute, cu suma de 43,2 de milioane de lire sterline (63,4 milioane de dolari) în cadrul unei licitații organizate de casa Sotheby's din Londra, cu aproape 20 de milioane de dolari mai mult decât estimarea inițială