Keep Calm şi continuaţi să aşteptaţi! Ultimul Houellebecq va fi lansat şi în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/keep-calm-ultimul-houellebecq-va-fi-lansat-pe-15-mai-si-in-romania/

„Supunere”, de Michel Houellebecq, un roman care a generat puternice controverse înainte de a fi publicat şi care a fost bestseller în Franţa, Germania, Italia, Portugalia, Brazilia şi Ungaria, va fi lansat în limba română pe 15 mai.

Un articol de Petre Ivan|8 mai 2015

Un adevărat fenomen editorial, „Supunere”, de Michel Houellebecq, a apărut în Franţa în ianuarie 2015, într-un prim tiraj de 150.000 exemplare, epuizat în primele zile, urcând instantaneu pe primele locuri în topurile de vânzări.

În Germania, provocatorul roman a fost publicat la numai câteva zile distanţă de lansarea ediţiei franceze, atingând primul loc în topurile de vânzări, cu un tiraj de peste 250.000 de exemplare.

Înainte de apariţia pe piaţă, romanul „Supunere” („Soumission”) a fost piratat şi citit de mii de internauţi, cu frenezia cu care sunt devorate înainte de publicare bestsellerurile internaţionale. Imediat după ce a văzut lumina tiparului, romanul lui Houellebecq a devenit simultan bestseller în Franţa, Germania şi Italia.

„Supunere”, cel de-al şaselea roman al celebrului Michel Houellebecq, unul dintre cei mai cunoscuţi şi traduşi autori francezi contemporani, deţinător al prestigiosului Prix Goncourt, a apărut de curând în Brazilia, Portugalia şi Ungaria, iar în cursul acestui an va fi tradus în peste 40 de ţări.

Ediţia în limba română, publicată la Editura Humanitas Fiction, va fi disponibilă în librării din 15 mai şi va fi lansată la Bookfest (20 – 24 mai), pe 23 mai, la ora 14.00, la standul editurii.

Michel Houellebecq

Michel Houellebecq

Roman pe care autorul îl include în genul PF (political fiction), „Supunere” a zguduit deja Occidentul.

Provocator cu program, scriitorul şochează de fiecare dată prin tuşele satirice îndrăzneţe, însă întrebările subiacente aparţin unui moralist care, schiţând portretul unei Europe lipsite de ideal, constată eşecul proiectului iluminist şi întrevede sfârşitul civilizaţiei occidentale seculare.

Două romane profetice au zguduit secolul XX: «1984» şi «Minunata lume nouă». Erau profetice nu în sensul că prevedeau viitorul, care le-a infirmat, ci pentru că enunţau un adevăr despre prezent. Anticipaţiile lui Houellebecq fac parte din aceeaşi familie. Houellebecq are în comun cu Huxley o curiozitate fascinată de fenomenele religioase şi cu Orwell groaza de biciul politicii şi un simţ – pe care puţini i l-au recunoscut – al ceea ce se numeşte «common decency». Altfel – iar Dumnezeu ştie cât îi iubesc pe Huxley şi pe Orwell – Houellebecq e mai puternic decât ei – scriitorul Emmanuel Carrère, pentru Le Monde.

Foto: Houellebecq, „Supunere” („Soumission”) – Humanitas

18
/08
/15

Mi-am făcut de multă vreme un obicei din a le scrie lungi scrisori personajelor de care mă îndrăgostesc. Probabil că nu e un obicei foarte sănătos, există chiar posibilitatea ca un astfel de simptom să anunțe o boală psihică minoră sau mai degrabă nu. Cu siguranță, psihologii sau poate chiar psihiatrii știu mai multe. Nu mă interesează. Nu contează.

18
/08
/15

Târgul GAUDEAMUS Litoral care a însoţit turiştii în vacanţa de la malul mării s-­a încheiat. Aproape 9000 de vizitatori veniţi din toate colţurile ţării au răspuns invitaţiei lansate de Radio România, la o cură estivală de lectură.

15
/08
/15

Editura Polirom a lansat în această săptămână cel de-al doilea volum al recentei colecţii „Studii Româneşti”: Purificarea naţiunii. Dislocări forţate de populaţie şi epurări etnice în România lui Ion Antonescu, 1940-1944 de Vladimir Solonari, în traducerea lui Cătălin Drăcşineanu, disponibil în curînd şi în ediţie digitală.

13
/08
/15

Într-o zi de 13 august s-a născut Alfred Hitchcock, considerat unul dintre cei mai influenţi cineaşti din istorie. Șase dintre filme sale au fost nominalizate la Premiile Oscar: Rebecca (1941), Suspicion (1942), Lifeboat (1945), Spellbound (1946), Rear Window (1955) și Psycho (1961).

12
/08
/15

Într-o zi de 12 august (1913) se năştea Clody Bertola, una dintre marile doamne ale teatrului românesc. Actriţă şi femeie, Clody Bertola şi-a construit o viaţă şi o carieră exemplară rămânând în memoria iubitorilor de teatru prin spectacolele: „Cea din urmă”, „Sfânta Ioana”, „Cum vă place”, „Elisabeta I”, „Opera de trei parale”, „Pescăruşul” sau „Un tramvai numit dorinţă”

10
/08
/15

Cea de-a V-a ediţie a evenimentului „Salonul de Carte şi Muzică“ se va desfăşura la Sinaia, în perioada 12-15 august. Invitatul special al evenimentului va fi Departamentul pentru Relaţii Interetnice, care va aduce produse culturale din partea a 16 comunităţi etnice din România - bulgari, croaţi, greci, germani, evrei, italieni, mecedoneni, polonezi, ruteni, romi, ruşi-lipoveni, sârbi, tătari - turco-musulmani, turci, maghiari şi ucraineni.

09
/08
/15

Editura Polirom lansează în această săptămînă pe piaţa de carte o nouă colecţie, „Studii Româneşti/Romanian Studies/Études Roumaines/Rumänische Studien”, un proiect ce se adresează specialiştilor, dar şi publicului larg interesat de istoria şi cultura română.

07
/08
/15

"Viaţa şi dragostea în Belle Epoque" este subiectul unei seri pariziene care va avea loc miercuri, 12 august la librăria Humanitas de la Cişmigiu plecând de la excepţionalul roman semnat de Michelle Gable, "Un apartament la Paris".

05
/08
/15

Scriitorul Lucian Dan Teodorovici a fost selectat printre semifinaliştii prestigiosului Premiu Literar al Europei Centrale „Angelus”, Polonia, ediţia 2015, cu romanul Matei Brunul. Din 66 de romane înscrise în competiţie, juriul a selectat 14 titluri, printre care şi romanul lui Teodorovici, unul dintre cei mai apreciaţi scriitori ai noii generaţii.

01
/08
/15

Humanitas Multimedia vă invită marți, 4 august, la ora 19.00, pe terasa librăriei Humanitas Kretzulescu să descoperiți audiobookul verii: ,,Ferma animalelor” de George Orwell, în lectura lui Victor Rebengiuc. Discuția la care vor participa Victor Rebengiuc, Dan C. Mihăilescu și Lidia Bodea va fi urmată de lectura câtorva fragmente din nuvela lui Orwell.