Kilipirim începe azi – De la Patrick Modiano (Nobel 2014) la cărţile de 1 leu
https://www.ziarulmetropolis.ro/kilipirim-incepe-azi-de-la-patrick-modiano-nobel-2014-la-cartile-de-1-leu/

O ofertă impresionantă de cărţi la preţuri „de kilipir”, peste 7.500 de titluri, îi aşteaptă pe cititori la ediţia din această toamnă a celui mai important târg de carte cu discount, Kilipirim. Printre acestea, cărţi semnate de cei mai recenţi laureaţi ai Premiilor Nobel pentru Literatură şi Pace.

Un articol de Petre Ivan|29 octombrie 2014

Kilipirim 2014 / Volume pentru copii și tineret, dar și pentru cititorii experimentați, deopotrivă beletristică, nonficțiune și albume de artă – acestea sunt produsele care compun oferta expozanților, pe parcursul celor 5 zile de târg (29 oct.-2 nov., zilnic între orele 10.00 și 22.00), la Unirea Shopping Center – et. 2, Aripa Călărași.

Romanul Dora Bruder, semnat de cel mai recent câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură, Patrick Modiano, este una dintre cărțile care își așteaptă cititorii la standul Editurii Rao din cadrul Kilipirim. Oferta Rao include peste 1000 de titluri și reduceri care încep de la 30% și merg până la 70%.

Pe lista recomandărilor speciale se află cărțile din seria „de buzunar” pentru adulți, care, la Kilipirim, vor costa doar 12 lei, precum și cele din seria „de buzunar” pentru copii, la 9 lei. De asemenea, în lista ofertelor speciale se inscriu și volume de Jodi Picoult sau William Faulkner care, la Kilipirm, vor costa doar 18 lei, precum și multe dintre titlurile din seria „RAO CLASS” (reduse, de la 50-60 lei la 28 lei).

Aramis este una dintre editurile la standul căreia, în cadrul Kilipirim, cititorii vor găsi peste 10 titluri care costă doar 1 leu.kilipirim

Caietele de Abecedar la doar 3 lei, precum și cele mai noi povesti clasice pentru copii, realizate la o calitate grafică de excepție, la doar 6 lei sunt două dintre titlurile care, cu siguranță, vor constitui o atracție pentru părinți.

La standul Editurii Nemira, reducerile încep de la 35% și merg până la 50%. În plus, vor exista și pachete-cadou, cu 40% reducere, și multe cărți la prețul special de 10 lei. Îndrăgitul roman Doctor Sleep al lui Stephen King, Revolta – ultimul volum din seria Jocurile Foamei, bestseller internaţional publicat în 32 de ţări, al lui Suzanne Collins sau volume semnate de Olga Ojog-Brașoveanu, cea mai cunoscută autoare română de romane polițiste – acestea sunt doar o parte dintre recomandările speciale ale editurii.

Memoriile celei mai recente câștigătoare a Premiului Nobel pentru Pace, Malala Yousafzai, este doar unul dintre cele peste 700 de titluri cu care Editura Polirom vine la Kilipirim. Cărțile de la standul Polirom și Cartea Românească au un discount de 30%, oferta fiind completată de o serie impresionantă de titluri (peste 300) la prețul special de 9,99 lei.

kilipirimCurtea Veche Publishing a pregătit pentru ediția din această toamnă a Kilipirim 550 de titluri la prețuri speciale, peste jumătate dintre acestea având prețuri cu 60-80% mai mici decât în librării. Editura și-a propus să ofere multe surprize, așa că multe dintre cărți vor putea fi achiziționate cu un preț chiar sub 10 lei.

Spre deosebire de edițiile anterioare ale Kilipirim, Editura Humanitas va aduce la târg, pe lângă îndrăgitele cărți din ofertă, și o serie de jocuri pentru copii și albume de artă. La standul editurii, cititorii vor putea regăsi peste 700 de titluri, între care și cărți la prețuri „rotunde”, de 5, 10, și 15 lei.

La această editie a târgului de carte Kilipirim, Grupul Editorial Trei vine cu o ofertă de peste 300 de titluri: reducerile practicare sunt de 30%, însă există și o ofertă specială: peste 150 de titluri vor avea prețul promoțional de 10 lei.

Peste 450 de titluri vor regăsi cititorii la standul Editurii Litera din cadrul Kilipirim, ediția de toamnă 2014: cărţi pentru copii, albume de artă, dicţionare, enciclopedii, volume la prețuri excepționale, ale căror prețuri au fost reduse cu 40%.

Foto: Kilipirim,  Patrick Modiano – wikipedia, facebook

07
/12
/14

Numit de Petre Țuțea „ultimul senior al României”, Corneliu Coposu (1914 - 1995) a fost unul dintre cei mai importanți lideri politici ai perioadei postrevoluționare. „În fond nu e importantă persoana mea, importantă e ideea legată de viața mea. Dacă această idee va triumfa, apariția sau dispariția mea sunt secundare”, declara Seniorul PNȚCD, în anii '90.

06
/12
/14

Legendara trupă Phoenix și Nicolae Covaci au lansat recent noul album Phoenix, „Vino, Țepeș!“, precum și volumele I (reeditare) şi II din istoria Phoenix, publicate de editura Integral și așteptate de multă vreme de fani și de public.

06
/12
/14

Astăzi, Festivalului Internațional de Literatură de la București (FILB) propune o seară dedicată literaturii SF & F, la care participă doi dintre cei mai importanți autori britanici contemporani (Paul McAuley și Richard Morgan), alături de doi dintre maeștrii SF-ului românesc (Sebastian A. Corn și Michael Haulică).

03
/12
/14

Joi, 4 decembrie, de la ora 19.00, librăria Humanitas de la Cişmigiu (bld. Regina Elisabeta nr.38) va fi gazda unei întâlniri cu Excelenţa Sa, Domnul Keiji Yamamoto, ambasadorul al Japoniei în România, Angela Hondru cunoscut traducător şi niponolog, Elisabeta Lăsconi, critic literar şi Şerban Georgescu, coordonatorul Centrului de Studii Japoneze "Angela Hondru" din cadrul Universităţii Româno-Americane prilejuită de recenta apariţie a volumului de povestiri Fiica negustorului de sake în colecţia "Raftul Denisei" la Editura Humanitas Fiction.

03
/12
/14

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu și Editura Nemira prezintă joi, 4 decembrie, de la ora 11:00, lansarea cărții „Basmania” prin intermediul autorului cărţii, Valentin Nicolau şi a actorilor invitaţi Leo – Nora Băcanu și Mircea Corcoveanu, ce vor citi această minunată poveste.

02
/12
/14

Pe 3 decembrie 2014 se împlinesc 23 de ani de la moartea lui Petre Ţuţea. Ziarul Metropolis vă prezintă 23 de citate ale filosofului şi eseistului, publicate în cartea „322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea“, apărută la Editura Humanitas.