-->

„Klaus & Barroso”. Fără personalitate
https://www.ziarulmetropolis.ro/klaus-barroso-fara-personalitate/

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului „Klaus & Barroso” de a semna cu „regie colectivă”, nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti – Adrian Nicolae, Cosmin „Micutzu” Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.

Un articol de Ionuţ Mareş|18 ianuarie 2024

Neasumarea directă dă seamă, pe de-o parte, de faptul că filmul (produs de aceeaşi companie, Bold Film Studio, care s-a aflat şi în spatele „Taximetrişti”) este opera unui colectiv de prieteni, în care contribuţiile artistice se amestecă şi se completează până la indistincţie. Pe de altă parte, văd în această opţiune simptomul unui fenomen – un val recent de comedii comerciale, mai mult sau mai puţin cu pretenţii şi realizate din finanţări particulare, în care nu contează viziunea regizorală (regizorul e acolo doar pentru a face ca lucrurile să meargă), ci doar nevoia de a atrage cu orice preţ un public cât mai numeros şi, prin urmare, de a strânge bani. Ca un produs în serie, fără personalitate.

Asta nu ar fi ceva condamnabil în mod automat, dacă nu ar fi invocate, indirect sau pe faţă, două argumente majore pentru a crea un fel de presiune publică şi pentru a justifica eschiva în faţa unor eventuale critici – „sunt fonduri private, deci facem ce vrem” şi „ne ocupăm de filme de public, fără mari ambiţii, şi aducem sute de mii de spectatori în săli, care se simt bine, aşa că discuţia e închisă”. Da, numai că, la fel ca în alte arte, nici în cinematografie succesul la public nu se suprapune decât uneori cu valoarea. Şi, în ciuda democratizării gusturilor, se poate spune în continuare că există filme bune şi filme proaste (indiferent dacă sunt de autor sau comerciale).

Iar „Klaus & Barroso”, deşi promovat ca o comedie, este stupefiant de lipsit de umor, judecat chiar şi în raport cu genul popular de la care se revendică. O comedie cinematografică bună are nevoie de o minimă subtilitate a dialogurilor, de o complexitate a personajelor şi de o fineţe a situaţiilor, de ritm, de ceea ce cu un termen desuet s-ar numi mizanscenă.

Aici, arsenalul pus la bătaie este dintre cele mai facile şi stridente. Sigur, premisa avea potenţial, chiar şi în pofida dificultăţii inerente şi asumate de a filma într-un singur spaţiu închis – pentru a face bani rapid, doi fraţi, unul barman (Nicolae) şi unul bodyguard („Micutzu”) dau spre închiriere, pe ascuns, clubul de noapte al şefului lor pentru o petrecere a burlacilor (organizată de un naş, Alexandru Ion, în cinstea viitorului său fin, Carol Ionescu), care, evident, degenerează.

De aici rezultă o înşiruire de personaje-tip extravagante, cu trăsături fizice şi de personalitate pronunţate, şi o serie de situaţii absurde sau burleşti. Însă perspectiva celor trei scenarişti şi regizori despre modul în care se presupune că arată o comedie de public eficientă este extrem de puţin stimulantă.

Multe prim-planuri pe grimase sau unele cadre ceva mai largi atunci când e nevoie de atenţie şi pe anumite mişcări corporale (în special în cazul lui „Micutzu”, care încearcă, previzibil, să obţină un efect comic prin contrastul dintre aparenta duritate sugerată de un corp masiv şi o ascunsă blândeţe interioară, însă fără succes, pentru că jocul e căutat). Apoi sunt replicile, multe livrate ca poante, dar fără o pregătire prealabilă suficientă a situaţiilor sau aruncate uneori fix înaintea unei tăieturi de montaj, ceea ce le scade potenţialul efect.

Dar cea mai supărătoare e senzaţia că filmul e doar o colecţie de scheciuri mai mult sau mai puţin inspirate (în principal între două personaje) şi că momentele nu se leagă organic între ele şi că totul trenează. Deranjată de bădărăniile bărbaţilor, stripteuza jucată de Mădălina Craiu e uitată de scenariu singură la o masă de la bar, unde doar stă şi face origami, atunci când nu trebuie să răspundă avansurilor stângace ale bodyguardului. Soţia şefului absent care vine supărată la club (Victoria Raileanu) e băgată într-un birou, unde acelaşi protagonist interpretat de „Micutzu” tot intră să îi aducă de băut şi să îi asculte supărările la adresa soţului infidel, şi acolo rămâne până spre sfârşit.

Iar în tot acest timp, după ce ocupaseră prim-planul la începutul filmului, grupul de bărbaţi petrecăreţi e de asemenea aproape abandonat (nici venirea unui vecin dubios, jucat de Şerban Pavlu, nu dinamizează prea mult ritmul). Iar finalul, când apariţia neaşteptată a altor personaje îi aduce pe toţi împreună, nu reuşeşte să omogenizeze acest amestec pestriţ – decupajul scoate în faţă patru-cinci personaje, iar restul rămân un simplu decor.

„Klaus & Barroso” mi-a lăsat impresia unui film precipitat, cu gaguri stângace, cu o regie impersonală şi în care dialogurile şi situaţiile au fost scrise exclusiv cu gândul la presupusul lor impact comic imediat asupra unui public cât mai larg şi fără a ţine cont şi de spectatorii în căutare de ceva mai sofisticat.

19
/03
/26

Actrița Dorina Lazăr va primi Premiul pentru întreaga carieră în cadrul Galei Premiilor Gopo 2026. Distincția celebrează un parcurs actoricesc definit prin versatilitate, de-a lungul a peste șase decenii, în roluri care însoțesc momente semnificative din istoria cinematografiei românești – de la producțiile populare ale anilor ’80 la cinemaul de autor al anilor ’90 și începutul anilor 2000.

27
/02
/26

În cadrul Lunii Francofoniei, Institutul Francez din România prezintă cea de-a 30-a ediție a Festivalului Filmului Francez, care se va desfășura între 19 și 29 martie 2026, la București și în alte 15 orașe: Arad, Baia Mare, Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Pitești, Ploiești, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara.

26
/02
/26

Filmul o are în centru pe Lucia (Marina Palii), un personaj feminin complex, prins între rolurile de soție și mamă și o nevoie acută de libertate. O „vacanță de vis” la Krapets alături de familie și prieteni devine terenul acestei confruntări, care scoate la suprafață greșeli ale trecutului, frustrări reprimate și tot felul de dezechilibre de putere.

25
/02
/26

„De capul nostru” spune povestea unui grup de adolescenți dintr-un oraș mic din România, ai căror părinți lucrează în străinătate. Filmul explorează maturizarea forțată a unei generații nevoite să se descurce singură, surprinzând fragilitatea emoțională, nevoia de apartenență și solidaritatea care se naște între tineri lăsați să-și construiască propriile repere într-un context marcat de absența adulților.

19
/02
/26

Programul Salon des Refusés, dedicat filmelor valoroase rămase în afara circuitului tradițional de distribuție, își găsește o nouă casă la Apollo111 Cinema, unde va continua, în același format curatorial, să aducă în fața cinefililor din București titluri esențiale ale cinemaului de autor contemporan.

04
/02
/26

În cadrul seriei de evenimente derulate sub egida „Calendarului internațional al artelor”, Institutul Cultural Român organizează luni, 9 februarie, de la ora 18:00, la sediul său din Aleea Alexandru nr. 38, o dezbatere dedicată filmului independent românesc, pornind de la un studiu de caz: comedia 3 zile în septembrie, cel mai recent lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu, care a avut premiera mondială marți, 3 februarie, la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam (IFFR), cu sprijinul ICR.

29
/01
/26

Cel mai nou cinematograf de artă din oraș – Apollo111 – se deschide pe 29 ianuarie. Apollo111 Cinema se află în Palatul Universul (Ion Brezoianu 23 – 25, corp B, lângă Cișmigiu) și va avea program săptămânal, de joi până duminică.

26
/01
/26

După un parcurs spectaculos la festivaluri internaționale, Sorella di Clausura ajunge în cinematografele din România pe 6 martie. Actrița Katia Pascariu a primit premiul Boccalino d’Oro pentru cea mai bună interpretare la Locarno, în timp ce regizoarea Ivana Mladenović a câștigat Trofeul Heart of Sarajevo pentru cea mai bună regie la Festivalul de Film de la Sarajevo.

16
/01
/26

Programul primelor săptămâni va include filme de ficțiune și documentare în premieră, cu un palmares important de premii la festivalurile de profil, dar și o seară dedicată filmelor regretatului regizor Cristian Nemescu și o retrospectivă a primelor filme regizate de Corneliu Porumboiu.

17
/12
/25

„Still Nia”, regizat de Paula Oneț, este un film-portret profund personal, un film-călătorie în teritoriul fragil al memoriei corporale. Între documentar și poezie vizuală, filmul își găsește forța în povestea Ștefaniei – Nia, numele de alint pe care părinții i l-au dat în copilărie –, care începe să-și deschidă trecutul ca pe o rană veche, dar încă vie.