Kurt Cobain: Montage of Heck, în deschiderea TIFF Sibiu 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/kurt-cobain-montage-of-heck-in-deschiderea-tiff-sibiu-2015/

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, în perioada 24 – 28 iunie, pentru a noua ediţie şi va fi deschis de proiecţia peliculei „Kurt Cobain: Montage of Heck”, de Brett Morgen, primul documentar despre solistul trupei Nirvana realizat cu ajutorul familiei sale.

Un articol de Petre Ivan|17 iunie 2015

Filme din SUA, Mexic, Spania, Marea Britanie, Norvegia, Suedia, dar şi România vor fi prezentate publicului în şapte spaţii: Piaţa Mare, Faust Cafe Und Disco, Parcul Sub Arini, Muzeul Astra, Cetatea Cisnădioara, Teatrul Gong şi Librăria Habitus, notează Mediafax.

Acestora li se adaugă un nou spaţiu de proiecţii, la poalele munţilor Cindrel, în apropierea barajului de la Gura Râului, unde producători locali din Mărginimea Sibiului vor veni cu bunătăţi culinare specifice zonei şi unde va rula, în cea de-a treia zi de festival, comedia care a deschis festivalul de la Cluj-Napoca, „Poveşti trăsnite/ Relatos Salvajes” (regia Damian Szifron, 2015).

Printre cele peste 40 de producţii aflate în programul festivalului se numără câştigătorul premiului Zilelor Filmului Românesc de la TIFF 2015, „Comoara” (2015), de Corneliu Porumboiu, „Trash” (2014), cel mai nou lungmetraj al regizorului Stephen Daldry, nominalizat la Oscar pentru pelicule ca „Billy Elliot”, „Orele/ The Hours”, „Cititorul/ The Reader”, dar şi „De ce eu?”, la proiecţia acestuia de urmă urmând să fie prezenţi regizorul Tudor Giurgiu şi o importantă parte a echipei, actorii Emilian Oprea şi Mihai Constantin, cât şi producătorul Oana Giurgiu.

Toate proiecţiile din Piaţa Mare a oraşului încep la ora 22.00, iar accesul este liber. Pentru celalalte spaţii, preţul unui bilet variază de la 5 lei la 15 lei.

Cea de-a 14-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), un eveniment care a prezentat 223 de producţii din peste 60 de ţări şi a avut circa 850 de invitaţi români şi străini, s-a desfăşurat în perioada 29 mai – 7 iunie, la Cluj-Napoca.

Foto: Kurt Cobain: Montage of Heck, TIFF Sibiu – tiffsibiu.ro

05
/10
/18

"Nu se lasă bătrânul Clint cu una, cu două, #băinenică! Numai el știe cum face & cum drege, dar uite că aproape în fiecare an mai scoate un film... De parcă ar face concurs cu Woody Allen, pe care, na, trebuie s-o spunem, îl bate detașat, anul ăsta având două titluri: acest THE MULE și THE 15:17 TO PARIS." - Cinesseur

05
/10
/18

Am văzut și eu meta-filmul lui Jude, ăla cu titlul tltr (“too long to read”, pentru cei născuți înainte de 2000). Nu că-i rău, că nu-i rău... nu că-i bun, că nici prea bun nu e... necesar nici atât... dar să mergeți să-l vedeți că ceva-ceva tot oți alege din el.

05
/10
/18

Anul acesta, Les Films de Cannes à Bucarest organizează ediții în șapte orașe. O selecție din filmele premiate la festivalul de la Cannes și o parte din invitații lor vor călători în Timișoara, Arad, Cluj, Iași, Brașov, Oradea și Suceava. Edițiile din țară vor începe odată cu ediția bucureșteană a festivalului. Astfel, în primul weekend, 19-21 octombrie, Les Films de Cannes se va petrece concomitent în București, Timișoara și Arad.

04
/10
/18

Filminute, festivalul international de filme de un minut, a început luna aceasta cu filme din 19 țări în competiție pentru titlul Best Filminute. În fiecare an, FILMINUTE prezintă o colecție a celor mai bune filme ultrascurte din lume în nici mai mult nici mai puțin de un minut (www.filminute.com).

04
/10
/18

Lungmetrajul de animație realizat în rotoscopie „Teheran Taboo”, o explorare tandră și amuzantă a ipocriziei și contradicțiilor societății islamice va fi proiectat sâmbătă, 6 octombrie, de la 21.00, la Cinema Elvire Popesco, după Ceremonia de Premiere a celei de-a treisprezecea ediții ale Festivalului Internațional de Film de Animație Anim’est. Creepy Animation Night va avea loc vineri,  5 octombrie, de la 23.59

02
/10
/18

Weekend plin de reușite pentru „Lemonade“, cel mai recent film al regizoarei Ioana Uricaru. După ce în august a fost distins cu premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul de Film de la Sarajevo, Lemonade a luat sâmbătă marele premiu la International Women’s Film Festival of Salé, Maroc, unde a fost prezentat în secțiunea competiției oficiale, alături de alte 11 filme.

02
/10
/18

Inclus anul acesta în selecția Semaine de la Critique la Festivalul de Film de la Cannes, filmul “Femeie în război” / “Woman at war”, cea mai nouă producție a regizorului Benedikt Erlingsson, va rula în cinematografele din țară de vineri, 12 octombrie, distribuit de Transilvania Film.

02
/10
/18

Agenţia de publicitate Papaya Advertising a lansat, ieri, un clip numit “Copiii referendumului”, prin care îndeamnă la boicotarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie. Spotul, inspirat din serialul “The Handmaid’s Tale” (“Povestea slujitoarei”), în care este descrisă viaţa din Gilead, un stat condus de un regim totalitar ultra-religios, unde femeile sunt folosite pentru a procrea, s-a viralizat în scurt timp pe rețelele de socializare.

01
/10
/18

A apărut o necesară carte-album, „CineBucurești. 100 de ani de modernitate - Sala de cinema”, coordonată de arhitectul Mihaela Pelteacu și cineastul Laurențiu Damian. Un volum despre istoria glorioasă a sălilor de cinema din București, care trezește nostalgii dar induce și tristețe din cauza stării actuale de degradare a cinematografelor.

01
/10
/18

Cea de-a 9-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest va începe cu filmul care a deschis și festivalul de la Cannes anul acesta: Everybody Knows, cel mai recent film semnat Asghar Farhadi, marea vedetă a cinematografiei iraniene contemporane, singurul regizor cu două Oscaruri pentru film străin la activ (A Separation - 2012 și The Salesman - 2016).

29
/09
/18

„Să nu ucizi”, filmul de debut al regizorilor Gabi Virginia Şarga şi Cătălin Rotaru,a fost selectat în competiția oficială a Festivalului de Film de la Varșovia. Aflat la cea de-a 34-a ediție, festivalul se desfăsoară în perioada 12-21 octombrie 2018 în capitala Poloniei, premiera mondială a filmului având loc pe 15 octombrie. 

28
/09
/18

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră mondială la San Sebastian, „Un om la locul lui”, debutul în lungmetraj al regizorului Hadrian Marcu, inspirat din romanul „Firesc” al lui Petru Cimpoeşu, urmăreşte dilemele unui bărbat (Bogdan Dumitrache) prins între relaţia cu o viitoare soţie şi grija pentru o amantă suferindă.