La Teatrul Naţional din Bucureşti soseşte „Un tramvai numit dorinţă“ din Budapesta
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-teatrul-national-din-bucuresti-soseste-un-tramvai-numit-dorinta-din-budapesta/

Multipremiatul spectacol „Un tramvai numit dorinţă” al Teatrului Radnóti din Budapesta se va juca sâmbătă, 14 septembrie 2013, la ora 19.00, pe scena Sălii Mici a Teatrului Naţional din Bucureşti.

Un articol de Andrada Văsii|30 august 2013

Multipremiatul spectacol „Un tramvai numit dorinţă“ al Teatrului Radnóti din Budapesta se va juca sâmbătă, 14 septembrie 2013, la ora 19.00, pe scena Sălii Mici a Teatrului Naţional din Bucureşti.

Bazat pe una din cele mai cunoscute piese al dramaturgului american Tennessee Williams, spectacolul beneficiază de o transpunere originală, semnată de doi importanţi creatori maghiari, regizorul Sándor  Zsótér şi  scenografa Mária Ambrus, recunoscuţi şi pentru teatrul lor semnificativ şi sugestiv, bazat pe imagini, pe care l-au impus pe scenele dominate până la ei de reprezentări realiste.

Viziunea regizorală este susţinută de o distribuţie bine aleasă, în frunte cu actriţa Adél Kováts.  Apreciată de critici pentru performanţa emoţionantă şi puterea acordată tulburătorului personaj Blanche, artist important al trupei Teatrului Radnóti Miklós încă din 1993,  Adél Kováts a fost distinsă în 2012 cu Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal la Festivalul Naţional de Teatru. Cu aceeaşi ocazie, spectacolul a mai fost premiat pentru cea mai bună regie (Sándor  Zsótér) şi pentru cel mai bun decor (Mária Ambrus).

Regizorul Sándor Zsótér pune accentul pe elementul tragic al piesei. De data aceasta, nu mai este tragedia unei singure persoane, ci a patru. Nu mai este vorba despre opoziţia dintre distrugerea epocii idealizate şi realitatea prezentă, acest  spectacol  ne spune povestea a patru destine total lipsite de speranţă şi de viitor.

Nánay István,
critic de teatru

Versiunea spectacologică maghiară recurge la un limbaj dur, cu structuri comice şi referinţe contemporane, acţiunea concentrându-se pe relaţiile dintre principalii protagonişti.

Adel Kovats si  Csanyi  Sandor

Turneul are loc în cadrul unui program de schimburi bilaterale. Actorii cunoscutului Teatru Radnóti din Budapesta revin la Bucureşti după ce, în 2010,  au prezentat cu mult succes piesa contemporană „Apaşii de la Dunăre”.

Info:

Spectacolul va fi supratitrat în limba română (traducerea – Ana Scarlat). Durata spectacolului: 3 ore (cu pauză). Preţul biletelor: 40 şi 20 lei.

Biletele se pun în vânzare marţi 3 septembrie 2013, la Agenţie de bilete a TNB, care funcţionează provizoriu în foaierul Sălii Media (dinspre Hotelul Intercontinental), cu intrare pe la bariera din strada Batiştei.

Foto credit: Koncsz Zsuzsa

 

 

 

18
/08
/14

Actorul Corneliu Dan Borcia, care a fost directorul Teatrului Tineretului Piatra-Neamţ în perioada 1995 - 2001, a murit, duminică, la vârsta de 71 de ani, după o lungă suferinţă, acesta urmând să fie înmormântat marţi, la Cimitirul "Eternitatea" din Piatra Neamţ.

18
/08
/14

Lungmetrajul "Remote Control", de Byamba Sakhya, a câştigat marele trofeu la cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul, care s-a desfăşurat între 12 şi 17 august, în Bucureşti, la arena Verde Stop şi Cinema Studio.

17
/08
/14

A treia şi a patra zi a Festivalului RadiRo aduc la Bucureşti unul dintre cele mai vechi şi prestigioase ansambluri simfonice radio din Europa: Orchestra Simfonică Radio din Praga! Cu o istorie care se confundă cu începuturile radiodifuziunii din Cehia, fondată în 1926, Orchestra Radio din Praga va concerta luni, 22 septembrie, şi marţi, 23 septembrie, la Sala Radio.

17
/08
/14

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Realizat într-o libertate mult mai mare pentru televiziunea iugoslavă în 1978, „Salonul nr. 6”, după scrierea omonimă a lui Anton Cehov, este denunţarea directă a sistemului totalitar pe care Lucian Pintilie nu a putut-o pune în practică în România.

16
/08
/14

Casa de Producţie TVR a programat luni, 18 august, de la ora 21.10, la TVR 2, un spectacol din Arhiva de Aur a Televiziunii Române, în regia artistică a lui Dominic Dembinski. Astfel, Teatrul Naţional de Televiziune prezintă luni, la TVR 2, spectacolul „Conu Leonida faţă cu reacţiunea” de I.L. Caragiale (premiera tv: 1992).

15
/08
/14

Alexandra Penciuc și Mariana Cămărășan, regizoarele spectacolului de teatru independent "Cui i-e frică de Virginia Woolf?", care se joacă de șapte ani cu aceeași distribuție, vorbesc despre descoperirile de care au avut parte lucrând împreună, despre transformările spectacolului și despre lucrurile care îi mențin vie energia.