Lansare de carte la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova: „Teatrul.ro 30. Noi nume / Theatre.ro 30. New Entries”
https://www.ziarulmetropolis.ro/lansare-de-carte-la-teatrul-national-marin-sorescu-din-craiova-teatrul-ro-30-noi-nume-theatre-ro-30-new-entries/

Volumul colectiv bilingv Teatrul.ro 30. Noi nume / Theatre.ro 30. New Entries coordonat de criticul de teatru Oltiţa Cîntec se lansează sâmbătă, 8 februarie 2020, ora 18:30, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova. Materialul reuneşte portretele a 30 de artişti care s-au impus după momentul 1989. Printre aceştia şi regizorii Naţionalului craiovean – Radu Afrim şi Bobi Pricop.

Un articol de Petre Ivan|7 februarie 2020

“Raportat la scară istorică, 30 de ani nu reprezintă prea mare lucru ca perioadă. Enciclopediile specializate consemnează conflicte care au durat mai mult! Trei decenii sunt o mică etapă în cronologia milenară, un stadiu în care evenimentele abia dacă au timp să se coaguleze, darămite să se maturizeze ori să-și atingă limitele. Însă din perspectivă personală, 30 de ani, câți au trecut de la momentul de cumpănă 1989, sunt echivalentul maturității, fie a celei biologice, fie a celei profesionale. Ca indivizi, nu avem la dispoziție generoasa dimensiune temporală a istoriei, o avem exclusiv pe aceea a propriei biografii, limitată în timp și pentru care acești 30 de ani înseamnă o bucată consistentă. E unul dintre considerentele pentru care mi s-a părut aproape obligatoriu să-mi mobilizez colegii și să orientăm reflectoarele analizei teoretice către numele noi din perimetrul scenic care s-au afirmat în condiții de libertate. (…) Contextul românesc a fost în acești ani de tranziție mereu sub asediul imprevizibilului, al instabilității și lipsei de predictibilitate. A trebuit să perseverăm pentru a impune fiecare mică schimbare care să zdruncine inerția și stagnarea. Ultimele trei decade nu s-au bucurat de un ritm al transformării de care România ar fi avut nevoie, și adesea nici direcția n-a fost cea mai avantajoasă pentru cetățeni. Volumul acesta nu e unul polemic, e un tablou de grup al celor care prin ceea ce au imaginat pentru scenă au reușit să împingă în sensul progresului arta căreia i s-au consacrat. Despre ei e vorba în paginile acestea.” Oltița Cîntec

Oltița Cîntec este critic de teatru, președintă a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru România (AICT.RO), profesor asociat la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. Publicist activ, cercetător al fenomenului teatral autohton și internațional, a semnat articole de specialitate și academice în țară și străinătate. Este autoare a mai multor cărţi de teorie şi istorie teatrală despre arta spectacolului contemporan, multe dintre ele premiate. De-a lungul timpului a contribuit cu studii în volume colective din ţară şi străinătate, îmbogățind informațiile cu privire la teatrul contemporan din România și din lume.

Lansarea volumului va fi moderată de Nicolae Coande, șeful serviciului dramaturgie al teatrului. La eveniment vor participa Oltița Cîntec, coordonatoarea lucrării, alături de Silvia Dumitrache și Oana Cristea-Grigorescu (critici de teatru, contributori), dar și regizorul Bobi Pricop, căruia ii este dedicat un capitol din acest volum.

De altfel, lansarea volumului este programată în preambulul spectacolului “RADIO” de Eric Bogosian, cea mai recentă producție a Teatrului “Marin Sorescu” Craiova, în regia lui Bobi Pricop, spectacol ce se va juca de la ora 19:00 în Sala “Amza Pellea”.

“Regizorul Bobi Pricop a făcut un spectacol fascinant despre demenţa patologică a lumii cu un text de Eric Bogosian, Talk Radio, premiat cu Premiul Pulitzer în 1987 şi ecranizat de Oliver Stone în 1988. E surprinzător să vezi cum o emisiune radiofonică de aproape două ore, redată ca atare pe scenă, devine atât de palpitantă și pe plan vizual.” – Oana Stoica, Scena9.ro

01
/08
/23

Cramele Recaș, partener principal al proiectului Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în 2023, continuă inițiativele pentru susținerea culturii, turismului și promovării vinului românesc prin lansarea „Bufetului Simțurilor: o expoziție interactivă a elementelor care definesc experiența degustării vinului, prin folosirea simțurilor vizual, olfactiv și „gustativ”.

31
/07
/23

Cea de-a doua ediție a SUNSCREEN Film & Arts Festival va avea loc la Constanța, între 17 și 20 august 2023. Inițiat anul trecut de organizatorii celui mai mare eveniment de film din țară – TIFF, festivalul își propune să aducă în fața publicului de la malul mării cele mai noi și apreciate filme românești și internaționale, concerte și invitați speciali.

31
/07
/23

Editura Nemira sărbătorește 32 de ani alături de cei mai îndrăgiți autori, cu volume memorabile, apariții inedite, dar și alături de echipă, de oamenii care zi de zi muncesc pentru ca cititorii să-și găsească cele mai potrivite cărți, deschizătoare de drumuri.