Lansarea FILM MENU #29 + proiecție de filme
https://www.ziarulmetropolis.ro/lansarea-film-menu-29-proiectie-de-filme/

După o lungă perioadă de aşteptare, FILM MENU, revista de cultură cinematografică editată de studenţii Facultăţii de Film din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” Bucureşti, sub umbrela UNATC PRESS, îşi lansează cel de-al 29-lea număr. Evenimentul va avea loc la Bucureşti, în după-amiaza zilei de sâmbătă, 30 octombrie, la Cinemateca Eforie (strada Eforie 2) şi include două proiecţii conexe.

Un articol de Liliana Matei|27 octombrie 2021

Plecând de la tema dosarului acestui număr, Canon și Cinefilie, vor fi proiectate două filme semnate de regizorul japonez Akira Kurosawa: Drunken Angel / Yoidore Tenshi (1948), de la ora 15:30, respectiv Stray Dog / Nora Inu (1949), de la ora 17:30. Lansarea propriu-zisă se va desfășura în întâmpinarea filmului de la ora 17:30 –  o discuție despre cele două filme, precum și despre o serie de noțiuni ce privesc canonul clasic și pe cel nipon, dialog moderat de Teodora Leu și de Ștefan Ristea, redactori FILM MENU.

Cel de-al 29-lea număr al revistei este primul dintr-o serie de două ce includ un dosar dedicat canonului și cinefiliei, dosar care chestionează modul în care canonul a fost articulat în interiorul discuției despre cinema. Textele dosarului caută să investigheze spațiile unde canonul a fost prea limitativ sau unde acesta a lăsat deoparte anumite contribuții (în special pe cele ale artistelor de gen feminin), locurile unde accentul a căzut prea mult pe valorile clasice, dar și acolo unde se poate vorbi despre un canon privat, personal. Discuția despre canon este completată de un text al lui Olivier Assayas scris inițial pentru revista belgiană Sabzian și publicat în traducere în FILM MENU #29 – un text care își propune să ia pulsul stării actuale a cinemaului.

Motivația unui număr dedicat acestor teme vine ca o constatare a unei stări de fapt, după cum mărturisește redactorul coordonator al revistei, Teodora Leu: „[…] să spunem lucrurilor pe nume: cinema-ul se află în criză. Pare-se că a fost așa dintotdeauna, dar, acum mai mult ca niciodată, zimții acestei crizei se arată ascuțiți și devine urgent a o adresa. E o criză a valorilor, în care bătăliile canonului sunt la ordinea zilei, în care cinefilia veche se confruntă cu cea nouă, în care devine necesar să privim critic către trecut și să punem sub lupă ce s-a decantat în interiorul istoriei cinema-ului.”

Numărul 29 al revistei îi este dedicat lui Sorin Botoșeneanu, căruia FILM MENU îi mulțumește profund și etern.

Cu ocazia reluării proiecțiilor în cadrul Cinematecii, FILM MENU anunță că își va relua și Cineclubul începând din luna noiembrie, în cadrul Cinematecii, dar și al UNATC.

Tariful biletelor pentru proiecțiile Cinematecii Eforie este de 10 lei și 5 lei pentru elevi, studenți și pensionari. Conform cu restricțiile în vigoare, număr maxim de spectatori care se pot afla în sală este de 75 de persoane. Bilete online pentru proiecție se pot găsi aici, prin intermediul Eventbook:

Evenimentul se va desfășura cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare în ceea ce privește prevenirea răspândirii infecției cu COVID 19. Accesul se va face în baza certificatului verde, care va fi verificat la intrare. Certificatul digital se poate descărca de aici: https://certificat-covid.gov.ro/login. Purtarea măștii este obligatorie pe întreaga desfășurare a evenimentului.

Revista va fi distribuită gratuit în cadrul evenimentului, echipa FILM MENU urmând să revină cu detalii despre locațiile unde aceasta va fi disponibilă în varianta sa tipărită. În scurt timp, FILM MENU #29 va fi disponibil în variantă PDF, pe blog-ul revistei, http://filmmenu.wordpress.com/.

FILM MENU este o revistă de cultură cinematografică editată de studenții Facultății de Film din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, sub umbrella UNATC PRESS. Publicația își dorește să sprijine critica autohtonă, formarea viitorilor specialiști în domeniu și educația cinematografică din România. Conex revistei, FILM MENU organizează propriul Cineclub.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.