“Le Meraviglie”/ “The Wonders”,  de la Cannes la Anonimul
https://www.ziarulmetropolis.ro/le-meraviglie-the-wonders-de-la-cannes-la-anonimul/

Inclus în Competiţia Oficială Cannes 2014 şi distins cu Grand Prix de către Juriul prezidat de Jane Campion, filmul “Le meraviglie”/ “The wonders”/ “Minuni” va fi proiectat în avanpremieră în deschiderea celei de-a XI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, la Bucureşti, pe 12 august.

Un articol de Liliana Matei|24 iulie 2014

“Le meraviglie” este povestea unei familii multietnice de apicultori din zilele noastre, care încearcă să supravieţuiască în condiţii de criză. Gelsomina, cea mai mare dintre cele patru surori, este moştenitoarea desemnată a unui “regat” ciudat, construit de tatăl lor pentru a le proteja de “sfârşitul lumii”.

O vară extraordinară, în timpul căreia regulile stricte, care până acum au ţinut familia unită, tind să fie încălcate: în parte din cauza sosirii lui Martin, un tânăr infractor pe care îl găzduiesc în cadrul unui program de reabilitare pentru tineri, dar şi de participarea comunităţii locale la filmările unui concurs cu premii mari, “Il paese delle Meraviglie” (“Ţara Minunilor”), prezentat de misterioasa Milly Catena (Monica Bellucci).

Rolul principal, cel al Gelsominei, este interpretat de românca Alexandra Lungu, care locuieşte alături de familia sa în Italia încă din 2006. Alexandra a fost descoperită de regizoarea Alice Rohrwacher, în timpul unei ore de religie: “Nu ştiam exact cum doream să fie personajul Gelsomina, însă ştiam că o voi recunoaşte când o voi vedea. Şi exact asta s-a întâmplat. După mai multe luni de căutare, nu am avut niciun dubiu când am văzut-o pe Maria Alexandra Lungu la ora de religie. Avea 11 ani.”

Pentru rolul interpretat în “Le meraviglie” Alexandra Lungu a câştigat un premiu special din partea Sindicatului Naţional al Jurnaliştilor de Film din Italia.
Din distribuţia filmului mai fac parte: Monica Bellucci, Sam Louwyck, Alba Rohrwacher, Sabine Timoteo şi Agnese Graziani.

Alice Rohrwacher s-a născut în 1981 în Fiesole (Italia) şi a studiat în Torino şi Lisabona. “Corpo celeste”, primul ei lungmetraj, a avut premiera la Cannes 2011, în cadrul secţiunii Quinzaine des realisateurs, şi a câştigat 4 premii la festivaluri de film internaţionale, printre care şi Premiul pentru debut la Göteborg Film Festival 2012. “Le meraviglie” este cel de al doilea lungmetraj al său.

Le meraviglie”/ “Minuni” este distribuit în România de Transilvania Film.

Selecţia competiţiei de scurtmetraj ficţiune şi animaţie, realizată de criticul de film Irina Margareta Nistor, o puteţi găsi aici.

Cea de-a XI–a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, organizată de Fundaţia Anonimul cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Uniunii Cineaştilor din România, Institutului Cultural Român și Televiziunii Române- coproducător, va avea loc în perioada 12-17 august, în Bucureşti, la Verde Stop şi Cinema Studio.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.