Lectia de violoncel, lecţia de teatru a lui Radu Beligan
https://www.ziarulmetropolis.ro/lectia-de-violoncel-lectia-de-teatru-a-lui-radu-beligan/

La 95 de ani, Radu Beligan este impecabil pe scenă, într-un spectacol pe care îl numeşte „cântecul său de lebădă“. „Lecţia de violoncel“, premiera anului în România, este un efort de creativitate al unei echipe de elită.

Un articol de Teodora Gheorghe|17 decembrie 2013

CRONICA DE TEATRU Spectacolul pus în scenă de regizorul Felix Alexa a avut premiera pe 16 decembrie 2013, la Teatrul Metropolis din Bucureşti. Mona Radu a scris piesa special pentru Radu Beligan şi pentru fiica lui, Lamia. În „Lectia de violoncel“, arcuşul se plimbă frenetic de-a lungul singurătăţii, conturând o melodie tristă. Iubirea se clădeşte dintr-o suită de note false, în acordurile instrumentului devenit un surogat nereuşit al fericirii.

După o căsnicie de 20 de ani, politicianul George (Radu Beligan) şi soţia sa Eva (Lamia Beligan) împart aceeaşi felie de amărăciune, în faţa televizorului. Îi despart două decenii de vise închistate şi cinism istovitor. În aer pluteşte o dezamăgire cruntă, ajunsă la apogeu. Infidelitatea soţului trezeşte în Eva dorinţa de a-şi reafirma feminitatea. Ea îl anunţă pe George că a primit un rol într-un film american. Condiţia – să înveţe să cânte la violoncel în trei luni de zile.

Agasată de indiferenţa ostentativă a omului pe care a obosit să-l iubească în van, Eva crede că a găsit cheia frământărilor ei în persoana timidului profesor de violoncel Radu (Marius Manole). Singura problemă ar fi că Radu este oarecum căsătorit cu Gabriela (Rodica Ionescu) şi mai are şi doi copii.

Pasiunea se naşte stângaci, apoi îşi ia avânt, pe măsură ce lecţiile se complică. Eleva îşi învaţă mentorul că dragostea nu cunoaşte limite (muzicale). Talentul se transformă în ultimul ingredient necesar reţetei de succes sortite oricum eşecului. Violoncelul, martorul când zgomotos, când mut al idilei interzise, reprezintă o extensie a dorinţelor latente care aşteaptă prilejul eliberării.

Simbol al senzualităţii descătuşate, instrumentul este totodată complicele de încredere al Evei, mascându-i adesea trupul, dar şi intenţiile. Evoluţia poveştii amoroase este marcată ingenios de intermezzouri muzicale ce anticipează următoarea mişcare de pe tabla de şah al iubirii.

Radu Beligan întruchipează un personaj machiavelic şi o face împrumutându-se pe sine rolului cu acelaşi sârg actoricesc ce l-a însoţit în cariera sa fenomenală. George este păpuşarul cinic ce mânuieşte din umbră dansul celor două marionete, Eva şi Radu. Când se plictiseşte, le împachetează la loc în cutie şi zâmbeşte satisfăcut.

Sarcasmul său ascunde o gelozie virulentă, camuflată însă cu abilitate de tonul visător, aproape de basm, pe care îşi deapănă replicile înţepătoare. La 95 de ani, Radu Beligan păşeşte anevoie pe scenă, sprijinit de zeci de ani de carieră. Adoră fiecare cuvânt pe care îl rosteşte. Umorul lui nu se teme de modernitate, pentru că Radu Beligan ştie să râdă frumos în orice secol.

„Are o disciplină de fier şi o voinţă depăşite doar de pasiunea sa pentru teatru”, îl descrie regizorul Felix Alexa pe maestru.

Lectia de violoncel

Scenă de la repetiţii, cu echipa spectacolului „Lectia de violoncel“

Lamia Beligan conturează pătimaş dualitatea personajului său, dovedind că străbate cu graţie drumul actoriei, pe urmele tatălui ei. Eva este o femeie între două vârste: a singurătăţii şi a trădării. Ea se impune şi îşi strigă drepturile cu aceeaşi lejeritate cu care îl seduce pe Radu. Deşi îşi critică soţul pentru fortăreaţa de nepăsare în care s-a autoexilat, Eva devine victima propriilor acuze.

Marius Manole atinge corzile iubirii cu sensibilitate şi emoţie în rolul profesorului aflat la prima abatere dintr-o căsnicie sufocantă. Gesturile îi trădează nesiguranţa, acompaniată negreşit de o adorabilă neîncredere în sine. Sub apăsarea emoţiilor, îşi frământă palmele, căutând să evadeze din propria vinovăţie, ca un copil care-şi aşteaptă pedeapsa pentru pozna săvârşită.

Naivitatea lui Radu se completează perfect cu jocul energic al Rodicăi Ionescu, care a jucat la premieră (actriţa împarte acest rol cu Tania Popa). Ea este doza revitalizantă de haz strecurată în peisajul tragic-comic al piesei. Gabriela este soţia pragmatică pentru care lumea interioară a soţului este la fel de străină ca şi infidelitatea acestuia. Atitudinea tranşantă, de războinică a gospodăriei, demonstrează cine poartă pantalonii în casă.

Scenografia Ninei Brumuşilă respectă decorul claustrant întâlnit în spectacolele lui Felix Alexa. Personajele se găsesc prizoniere într-un pătrat amoros ce le ştirbeşte libertatea de acţiune. „Pereţii“ acţionează ca element de delimitare spaţială, sugerând în acelaşi timp interiorizarea pasiunii.

„Pentru toate acestea şi pentru multe altele, pot numi «Lecţia de violoncel» mon chanson de cygne, un cântec pe care sper că o să-l cânt multă vreme”, mărturiseşte Radu Beligan. Noi îi dorim să ne încânte cu multe alte astfel de cântece, pe muzica genialităţii care i-a adus un loc binemeritat în Cartea Recordurilor.

INFO

Teatrul Metropolis, Bucureşti (Str. Mihai Eminescu, nr. 89, sector 2)

Lecţia de violoncel, de Mona Radu

Regia: Felix Alexa

Scenografia: Nina Brumuşilă

Cu: Radu Beligan, Lamia Beligan, Marius Manole, Tania Popa/Rodica Ionescu

Rating: ●●●●●

Foto din Lectia de violoncel – Maria Ștefănescu

30
/10
/19

Un film din Coreea de Sud premiat la Cannes, dar și filme experimentale de top, noi expoziții de artă contemporană, rafinamentul muzicii clasice și un roman din literatura scandinavă a momentului – vă prezentăm cinci dintre atracțiile culturale ale lunii noiembrie.

29
/10
/19

În cadrul Cursurilor de Măiestrie Artistică 2019, cinstind memoria Haricleei Darclée la 80 de ani de la trecerea sa la cele veşnice, manifestările din acest an au constituit în acelaşi timp o formidabilă pregătire pentru ediţia din 2020 a Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée, celebrând 25 de ani de remarcabile împliniri.

28
/10
/19

Eram mică, aveam 10 ani când v-am văzut pentru prima oară „în realitate”, la o măsuță mică pliantă, acoperită cu o mușama cu flori, într-o curte ce avea să ne fie tărâm de vacanță pentru două săptămâni.

28
/10
/19

Opera Națională București prezintă miercuri, 30 octombrie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul de balet „Lacul Lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski. Regia şi coregrafia poartă semnătura lui Gheorghe Iancu, scenografia a fost realizată de către Luisa Spinatelli, iar lighting design-ul de către Camilla Piccioni. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.

28
/10
/19

Cu o floare chiar se poate face primăvară! Sâmbătă, 26 octombrie, în performance-ul care a încheiat o săptămână de lucru inedită, Atelierul Central Park a dezvăluit magia adevăratei comunicări, a posibilităților infinite pe care le oferă reala comunicare dintre oameni. Publicul s-a lăsat purtat într-un univers al umanității de către o mână de oameni cum nu se poate mai diferiți, uniți în cel mai profund mod printr-un limbaj comun, pe care l-au descifrat împreună: dansul.

28
/10
/19

Timp de 10 zile, Les Films de Cannes à Bucarest a adus pe marile ecrane, la Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union, Instituto Cervantes și Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României, filme premiate la Cannes, avanpremiere românești, retrospective de autor, Focus Spania și proiecții speciale.

27
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră în România la Les Films de Cannes à Bucarest, după ce a fost la festivalurile de la Busan şi Varşovia, „Cărturan” (2019) este primul film al regizorului Liviu Săndulescu. Un debut care prelungeşte cuminte, fără imaginaţie, estetica realistă a planului-secvenţă şi a cadrului fix.

25
/10
/19

30 de muzicieni renumiți, din 25 de țări, vor participa în acest an la Festivalul SoNoRo care se desfășoară în perioada 1-17 noiembrie, pe scenele din București, Sibiu și Cluj-Napoca.