Lectură publică la Cărtureşti Verona: Adina Dabija din romanul „Șaman“
https://www.ziarulmetropolis.ro/lectura-publica-la-carturesti-verona-adina-dabija-din-romanul-saman/

Astăzi, la ora 18.00, la Librăria Cărtureşti Verona din Bucureşti, Adina Dabija, cunoscută mai ales pentru volumele sale de poezie („poezia-păpuşă“, „Stare nediferenţiată“), va citi fragmente din „Şaman“, primul său roman, apărut de curând în colecţia „Ego. Proză“ a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală.

Un articol de Andrada Văsii|5 iunie 2013

Astăzi, la ora 18.00, la Librăria Cărtureşti Verona din Bucureşti, Adina Dabija, cunoscută mai ales pentru volumele sale de poezie („poezia-păpuşă“, „Stare nediferenţiată“), va citi fragmente din „Şaman“, primul său roman, apărut de curând în colecţia „Ego. Proză“ a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală.

 Într-un roman cu tentă autobiografică, Adina Dabija descrie căutarea înfrigurată a identităţii, pe parcursul unui drum care începe într-un sat din Ardeal şi ajunge până în nordul îngheţat al Canadei. Eroina sa cunoaşte lumea prin poezie, filosofie, iubire, aventură, dar aceste etape sunt mereu arse, fiindcă ea caută altceva, iar în final se regăseşte prinsă într-un triunghi amoros straniu, în care mai sunt implicaţi un om de afaceri din Quebec şi soţia lui.

Împingând aventura la limită, decide să pornească în căutarea unui şaman eschimos, care pare să deţină cheia împlinirii sale în viaţă. „Şaman“ este un roman despre curaj şi inefabil, despre reinventare şi optimism, plin de poezie şi candoare.

„Adina Dabija aparţine rasei rare a autorilor care nu consimt să aducă ofrande nici idolului literaturii, nici idolului pieţei, respingând atît constrângerile «scolastice» ale unui canon formal, cât şi aplicarea cutărei reţete de succes. Se întâmplă însă, din când în când, să le iasă acestor rebeli cărţi cu adevărat vii, care ne reamintesc miza ontologică a scrisului“, spune scriitorul O. Nimigean.

Combinând, de la sine, autoficţiunea cu insertul oniric şi fantastic – gen proxim: irealitatea imediată a lui Blecher, ezoterismul lui Eliade ori Cărtărescu –, romanul de mistere (ale Bucureştilor, fireşte) cu cel de aventuri în gheţurile nordului canadian, basmul cu transcrierea nemediată a realităţii lumii contemporane, „Şaman“ recuperează (uneori de pe buza clişeului, dar cu atât mai spectaculos) şi resemnifică un traseu iniţiatic. Fără urmă de mimă. Netrucat. Convingător. Transmiţînd o senzaţie de autenticitate chiar şi atunci cînd îţi spui că ai mai văzut «de astea». Adina Dabija ne oferă un roman de citit, la propriu, cu sufletul la gură.

O. Nimigean,
scriitor

Adina Dabija locuieşte în prezent la New York, unde practică medicina chineză. „Şaman“ reprezintă primul său volum în proză. A debutat în 1997 cu volumul „poezia-păpuşă“ (Cartea Românească), distins cu premiul pentru debut al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti.

În 2006 a publicat volumul „Stare nediferenţiată“ (Editura Brumar), distins cu Premiul pentru poezie al revistei „Tomis“ pentru cea mai bună apariţie editorială a anului 2006. Poeziile sale au fost traduse şi publicate în numeroase reviste literare şi antologii de poezie din Statele Unite ale Americii, iar volumele sale de versuri au fost traduse şi publicate de NorthShore Press. Piesa de teatru „Manole 3D“ a fost nominalizată la premiile UNITER pentru cea mai bună piesă a anului 2004. Din 2001 este editor al revistei www.respiro.org.

Foto credit: Gabriella Stoy, Polirom

07
/12
/14

Numit de Petre Țuțea „ultimul senior al României”, Corneliu Coposu (1914 - 1995) a fost unul dintre cei mai importanți lideri politici ai perioadei postrevoluționare. „În fond nu e importantă persoana mea, importantă e ideea legată de viața mea. Dacă această idee va triumfa, apariția sau dispariția mea sunt secundare”, declara Seniorul PNȚCD, în anii '90.

06
/12
/14

Legendara trupă Phoenix și Nicolae Covaci au lansat recent noul album Phoenix, „Vino, Țepeș!“, precum și volumele I (reeditare) şi II din istoria Phoenix, publicate de editura Integral și așteptate de multă vreme de fani și de public.

06
/12
/14

Astăzi, Festivalului Internațional de Literatură de la București (FILB) propune o seară dedicată literaturii SF & F, la care participă doi dintre cei mai importanți autori britanici contemporani (Paul McAuley și Richard Morgan), alături de doi dintre maeștrii SF-ului românesc (Sebastian A. Corn și Michael Haulică).

03
/12
/14

Joi, 4 decembrie, de la ora 19.00, librăria Humanitas de la Cişmigiu (bld. Regina Elisabeta nr.38) va fi gazda unei întâlniri cu Excelenţa Sa, Domnul Keiji Yamamoto, ambasadorul al Japoniei în România, Angela Hondru cunoscut traducător şi niponolog, Elisabeta Lăsconi, critic literar şi Şerban Georgescu, coordonatorul Centrului de Studii Japoneze "Angela Hondru" din cadrul Universităţii Româno-Americane prilejuită de recenta apariţie a volumului de povestiri Fiica negustorului de sake în colecţia "Raftul Denisei" la Editura Humanitas Fiction.

03
/12
/14

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu și Editura Nemira prezintă joi, 4 decembrie, de la ora 11:00, lansarea cărții „Basmania” prin intermediul autorului cărţii, Valentin Nicolau şi a actorilor invitaţi Leo – Nora Băcanu și Mircea Corcoveanu, ce vor citi această minunată poveste.

02
/12
/14

Pe 3 decembrie 2014 se împlinesc 23 de ani de la moartea lui Petre Ţuţea. Ziarul Metropolis vă prezintă 23 de citate ale filosofului şi eseistului, publicate în cartea „322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea“, apărută la Editura Humanitas.