„Lemn”, filmul care vorbește despre tăierile ilegale de păduri și comerțul cu lemn, în premieră națională la TIFF 2020
https://www.ziarulmetropolis.ro/lemn-filmul-care-vorbeste-despre-taierile-ilegale-de-paduri-si-comertul-cu-lemn-in-premiera-nationala-la-tiff-2020/

„Lemn”, documentarul semnat de Monica Lăzurean-Gorgan, Michaela Kirst şi Ebba Sinzinger despre lemnul care dispare constant din păduri şi despre oamenii care trăiesc din comerţul cu lemn, va avea premiera naţională în cadrul celei de-a XIX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (31 iulie – 9 august).

Un articol de Liliana Matei|29 iulie 2020

Proiecțiile în aer liber vor avea loc pe 6 august, ora 21.30 la Iulius Parc Open Air și pe 7 august la Arkhai Sculpture Park, Vlaha, începând cu ora 21.30.

Filmul urmărește investigațiile desfășurate în România, Peru, Rusia și China de Alexander Von Bismarck, stră-strănepot al cancelarului Bismark și fost membru în Marina Americană, activist și șef al Environmental Investigation Agency din Washington DC, care reușește să urmărească, sub acoperire, mașinațiunile comerțului internațional cu lemn. Scopul lui principal este acela de a promova o schimbare în conștiința societății politice și civile, ajutând la crearea un nou cod de conduită pentru economia globală și consumatorii din lumea întreagă. „Lemn” vorbește despre corupție, politică și indiferența autorităților, dar și despre așa-zisele sisteme de control și felul în care aceste sisteme pot preveni situații în care interesele unor indivizi devin mai importante decât interesul comunității.

România este una dintre țările cu cele mai mari rezerve forestiere. În ultimii 20 de ani, acestea au fost substanțial reduse, fără nicio reacție din partea autorităților. Țara noastră nu este, însă, un caz izolat. Pentru regizoarele și producătoarele Monica Lăzurean-Gorgan, Ebba Sinzinger și Michaela Kirst, acest subiect a dus la o colaborare specială: realizarea unui film care și-a propus să facă lumină asupra investigațiilor importante ale activiștilor. Regizoarea și producătoarea Monica Lăzurean-Gorgan a semnalat în urmă cu aproximativ șapte ani ONG-ului american Environmental Investigation Agency (EIA) problema tăierilor ilegale de lemn din România. Insistența ei l-a adus în România pe Alexander von Bismarck, directorul EIA. Monica a participat activ, timp de mai mulți ani, la documentarea activiștilor de mediu de la EIA în România, filmând alături de echipele din Austria și Germania.

„Mi-am dorit să înțeleg și să documentez o muncă importantă, aceea a luptei împotriva tăierilor abuzive și ilegale de lemn. Numeroase afaceri locale legale au dat faliment în încercarea de a ține pasul cu companiile străine care au venit în România. O mulțime de activiști au tras semnale de alarmă asupra comerțului ilegal cu lemn. Prin intermediul acestui proiect documentar, Alexander von Bismarck a venit prima dată în România și de atunci echipa lui luptă împotriva tăierilor abuzive sau ilegale de la noi din țară. După realizarea acestui film s-au schimbat multe lucruri. Spre exemplu, Bogdan Micu, unul dintre activiștii din film, a făcut consultanță pentru Ministerul Mediului și a contribuit activ la realizarea unui sistem de monitorizare a traseului masei lemnoase.”, menționează Monica Lăzurean-Gorgan, co-regizoarea și unul din producătorii filmului.

Monica Lăzurean-Gorgan (România) este producătoare și regizoare de film. A regizat documentarele de lungmetraj „Dacii liberi” (2018), „Doar o răsuflare” (2016) și „Votul meu” (2011). Monica a produs, co-produs sau a fost producător delegat pentru mai multe lungmetraje de ficțiune și documentare care au fost selectate și premiate la Sundance, Berlinale, Locarno etc („Acasă”, „Doar o răsuflare”, „Chuck Norris vs. Communism”, „Domestic”, „Colivia”, „Timebox”).

„Doar o răsuflare”, documentar de lungmetraj în regia Monicăi Lăzurean-Gorgan, a fost premiat la Sarajevo IFF în 2016 cu Premiul pentru cel mai bun film documentar. De asemenea, pentru acest film a primit premiul Gopo pentru Cel mai bun film documentar românesc în 2017, premiul pentru Cel mai bun film documentar la LET’S CEE Film Festival din Austria în 2017 și premiul pentru Cel mai bun film documentar românesc în cadrul Festivalului Internațional de Film Documentar ASTRA de la Sibiu în 2016.

Michaela Kirst (Germania) este regizoare și producătoare. A regizat documentarul „Brown Babies” (2011) și este co-regizor al filmelor „Champions of the Drum and Bell” (2014) și „Jesus, I Love You” (2008). În prezent, lucrează frecvent cu televiziuni precum ARTE și ZDF.

Ebba Sinzinger (Austria) este producătoare și regizoare. A semnat regia filmelor „Daydream Nation” (2000), „Chargaff” (1996) și este producător al documentarelor „Refugee Lullaby” (2019) și „The Forgotten Space” (2010).

16
/05
/23

Sunt ultimele zile în care te mai poți înscrie la rezidența online New Draft, deschisă tuturor absolvenților facultăților de profil, scenariștilor sau autorilor cu un scenariu de film în faza incipientă. Nu rata șansa de a face parte dintr-un program 100% online, gratuit, și de a avea întâlniri de lucru cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana. Termenul limită de înscriere este 20 mai 2023.

15
/05
/23

F-SIDES Cineclub, sezonul 4, ajunge în luna mai la Timișoara! Alături de alte trei programe pregătite pentru 2023 de organizatoarele proiectului F-SIDES în această ediție, lansată în aprilie la București, cineclubul și-a propus să-i ofere publicului proiecții de film axate pe creațiile a opt regizoare, în tandem cu materiale literare produse de opt scriitoare contemporane din România.

12
/05
/23

”Jeanne du Barry”, filmul regizat de Maïwenn, care joacă alături de Johnny Depp, deschide cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (16-27 mai) și ajunge în această toamnă în cinematografele din România, distribuit de Independența Film.

11
/05
/23

9 lungmetraje și 16 scurtmetraje intră în competiția Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22. Selecția include câteva dintre cele mai bune filme românești ale anului trecut, dar și producții care vor avea premiera mondială în iunie, la Cluj-Napoca. În cadrul Zilelor Filmului Românesc sunt acordate trei premii: pentru cel mai bun lungmetraj, pentru cel mai bun debut, dar și pentru cel mai bun scurtmetraj.

08
/05
/23

ICR dă startul celei de-a 27-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, 9 mai, la Timișoara, Capitala europeană a culturii în 2023. Festivalul va continua în țară la Oravița (Casa de Cultură "George Motoia Craiu"), între 12-14 mai, la Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte "George Topîrceanu"), între 18-20 mai, la Botoșani (Cinema Unirea), între 18-21 mai și la Gura Humorului (Casa de Cultură), între 19-21 mai.