Leonce si Lena, în premieră pe scena Teatrului Maria Filotti
https://www.ziarulmetropolis.ro/leonce-si-lena-in-premiera-pe-scena-teatrului-maria-filotti/

Teatrul „Maria Filotti” propune brăilenilor un spectacol montat de tânărul regizor Vlad Cristache, „Leonce si Lena” de Georg Buchner – cea de a doua premieră a stagiunii.

Un articol de Petre Ivan|24 ianuarie 2014

Teatrul „Maria Filotti” propune brăilenilor un spectacol montat de tânărul regizor Vlad Cristache, „Leonce si Lena” de Georg Buchner – cea de a doua premieră a stagiunii.

Regizorul Vlad Cristache a mai montat la Brăila „Peer Gynt” de Ibsen şi „Poveşti de familie” de Biljana Srbljanovic. Directorul teatrului, Lucian Sabados, a declarat că „Leonce şi Lena” este un proiect minunat, un text magic, scris în 1828, care are o miză mare.

„Este un text poetic, de un comic nebun, dar şi de profunzime. Vlad este într-o formă artistică excepţională şi lucrează cu doi colaboratori foarte interesanţi.

Constantin Cojocaru, pe care l-am mai văzut şi în alte spectacole a renunţat pentru acest rol la invitaţiile adresate de doi regizori foarte importanţi, Alexandru Dabija la «Odeon» şi Radu Afrim la Teatrul Naţional Bucureşti.

Al doilea colaborator este Ionuţ Vişan, cunoscut deja publicului din «Poveşti de familie». El a dovedit că este un vârf de generaţie, dar şi fidelitate pentru teatrul brăilean.

Leonce şi Lena

Mă bucur că în spectacol joacă şi tânăra actriţă Corina Borş, care are rolul principal feminin în acest spectacol pe care noi ni-l dorim excepţional. Va fi un spectacol modern, destinat tinerei generaţii”, a mai explicat Lucian Sabados.

Avanpremiera spectacolului Leonce si Lena are loc vineri, 31 ianuarie, la Sala Mare, iar premiera sâmbătă, 1 februarie

Foto cu Leonce si Lena – tmf.ro

26
/10
/13

Regizorul Cristian Mungiu invită publicul român să vadă filmele din cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, precizând că un astfel de eveniment este „ceva foarte rar pentru un teritoriu mic cum este România" şi pentru o ţară foarte puţin consumatoare de film de artă.

25
/10
/13

Spectatorii o vor întâlni la București pe una dintre cele mai cunoscute actrițe franceze, Sandrine Bonnaire, vor savura delicii indiene după proiecția The Lunchbox, se vor întoarce la epoca lui E.T , ghidați de un expert în efecte speciale.

25
/10
/13

Câteva dintre cele mai impresionante titluri premiate la Festivalul Internaţional de Scurtmetraj de la Oberhausen vor fi proiectate în premieră în România, la Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti (BIEFF), care va avea loc în perioada 11 - 15 decembrie.

25
/10
/13

Deschiderea oficială a Festivalului Naţional de Teatru (FNT 2013) va avea loc astăzi, la ora 20.30, la Teatrul Odeon, şi va fi urmată de un spectacol legendar, „Troienele“, în regia lui Andrei Şerban.