Leul de argint de la Veneția, „About Endlessness” de Roy Andersson, deschide cea de-a IX-a ediție BIEFF
https://www.ziarulmetropolis.ro/leul-de-argint-de-la-venetia-about-endlessness-de-roy-andersson-deschide-cea-de-a-ix-a-editie-bieff/

„About Endlessness” (foto), cel mai recent film semnat de multi-premiatul regizor Roy Andersson, deschide cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF, printr-o proiecţie de gală organizată miercuri, pe 6 noiembrie, de la ora 20:00, la Cinema PRO.

Un articol de Liliana Matei|2 noiembrie 2019

O reflecție asupra vieții în toată frumusețea și cruzimea sub care se poate înfățișa, lungmetrajul premiat în acest an  cu Leul de argint pentru Cel mai bun regizor la Festivalul Internațional de film de la Veneția va rula în premieră în România, ilustrând o lume fantastică, populată de suflete pierdute și inimi singuratice. Despre această izolare personală vorbește și programul competițional Public Space and Urban Anxieties, punctul de întâlnire a cinci scurtmetraje care analizează spațiul public urban din perspectiva relațiilor individuale.

Bilete și abonamentele pentru cea de-a 9-a ediție a festivalului au fost puse în vânzare și sunt disponibile online aici.

Trebuie să fii Roy Andersson ca să intitulezi un film de 76 de minute About Endlessness (Despre nesfârșire)”, aprecia criticul John Bleasdale într-un material CineVue. Cei care au urmărit trilogia semnată de regizorul suedez – Songs From the Second Floor (2000), You, the Living (2007) și A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence (2014) – vor recunoaște câteva elemente în acest film. Un maestru nedisputat al umorului absurd, Andersson reușește, în cel de-al șaptelea lungmetraj de ficțiune pe care îl semnează, să cuprindă toată importanța și intensitatea vieții într-o serie de amănunte aparent mărunte, toate investite cu importanța marilor evenimente ale istoriei.

,,Am dorit să scot în evidență cât de frumos e să fii uman, să fii viu; și pentru a ilustra această frumusețe, ai nevoie de ceva contrastant, trebuie să arăți și partea urâtă. Acest film este despre infinitul existenței’’, subliniază Roy Andersson, regizorul laureat în ultimii ani cu trofeele de la Cannes, Berlin, Veneția și Premiile Academiei Europene de Film.

Compusă dintr-o serie de perspective alternative asupra complexității lumii, Competiția Internațională BIEFF urmărește conexiunile socio-culturale care guvernează viețile locuitorilor marilor orașe, în programul Public Space and Urban Anxieties. În zilele noastre, spectacolul așezărilor urbane ale lumii e la îndemâna oricui. Un simplu click pe logo-ul Google Earth dezvăluie o colecție magnifică de orașe și infinita lor varietate de forme. Dar ce se întâmplă dacă schimbăm unghiul și, în locul imaginilor din satelit, ne plasăm la un nivel mai aproape de pământ?

Regizoarea Stéphanie Lagarde, invitată la București în perioada festivalului, descrie într-o manieră ingenioasă tensiunea dintre coregrafia bine regizată a forțelor de ordine și mișcarea dezordonată a civililor. Un joc în care trebuie să fii vizibil și invizibil, prezent și absent, Deployments nu e doar despre o situație socială, ci și o critică la adresa media.

Confluence

Confluence creează o paralelă între viața unei vedete pop din Serbia și momentele de glorie și decădere ale orașului Belgrad (și implicit ale întregii țări). Prezent la proiecția filmului în cadrul BIEFF, Benjamin Ramírez Pérez semnează filmul alături de Stefan Ramírez Pérez.

A Room With a Coconut View (r. Tulapop Saenjaroen) confruntă cadrul cosmetizat al marketing-ului turistic, pătrunzând dincolo de suprafața imaginii. Ghidat de o voce generată de computer într-un tur prin Thailanda, Alex, protagonistul filmului, decide să-și parcurgă itinerariul pe cont propriu, oferind o altă perspectivă asupra realității descrise prin intermediul rețelei tehnologice. Filmul a avut un parcurs festivalier impresionant și ajunge la BIEFF după ce a fost prezentat la Locarno și Rotterdam.

Spațiul digital se reconfigurează și în Operation Jane Walk, scurtmetrajul regizat de Robin Klengel și Leonhard Müllner, care transmite un mesaj pacifist sub forma neașteptată a unui joc online agresiv. Transformând zona de război din jocurile video într-un pașnic tur digital al orașului, filmul ne invită la o plimbare prin peisajul post-apocaliptic al orașului, ridicând întrebări legate de istoria arhitecturii, urbanism și influența developerilor de jocuri asupra țesăturii urbane. 

Operation Jane Walk

De la auto-colonizarea voluntară (prin identificarea cu valorile vestice care cresc șansele de a fi acceptat de către Occident), la reacția de adversitate față de însuși obiectul imitației, Syndromes of Mimicry, filmul Anastasijei Piroženko pătrunde dincolo de suprafața cotidianului, analizând dublul efect al procesului de occidentalizare parcurs de țările ex-comuniste.

 Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF va avea loc între 6 și 10 noiembrie, la Cinema Muzeul Țăranului, Instituto Cervantes, Cinemateca Union, POINT și Cinema PRO.

Organizatori: Asociația Culturală Manekino, în parteneriat cu PRINTOR COM

Proiect cultural co-finanțat de: Administrația Fondului Cultural Național, Centrul Național al Cinematografiei, Ministerul Culturii și Identității Naționale

Cu sprijinul: Instituto Cervantes, Institutul Francez din București, Ambasada Regatului Țărilor de Jos, Goethe-Institut România, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, Universitatea Națională de Arte București

Parteneri media: Radio Guerrilla, Radio România Cultural, Observator Cultural, Films in frame, Ziarul Metropolis, The Institute, Cartierul Creativ, IQads, All About Romanian Cinema

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

10
/06
/21

„Hai, să vorbim despre viață!” de Ana Sorina Corneanu, desemnată Cea mai bună piesă a anului 2019, la Concursul de Dramaturgie organizat de UNITER, este viitoarea premieră a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București, programată pentru seara de 13 iunie 2021, de la ora 20.00, la Sala Atelier.

10
/06
/21

„Întregalde”, cel mai nou lungmetraj regizat de Radu Muntean („Alice T.”, „Hârtia va fi albastră”, „Marţi, după Crăciun”) a fost selecționat în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs de la Cannes, ce are loc între 6-17 iulie 2021.

09
/06
/21

România este reprezentată în acest an la Festivalul de la Cannes de două lungmetraje şi două scurtmetraje, la care se adaugă prezenţa lui Cristian Mungiu în fruntea juriului secţiunii "Săptămâna Criticii". Un moment important pentru cinematografia română.

08
/06
/21

După mii de kilometri parcurși, sute de ore de filmare și 10 ani de pre-producție, cel mai mare proiect de fotografie și film documentar dedicat naturii din țara noastră, va fi lansat pe marile ecrane, în premieră absolută, în Piața Unirii open-air, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF, 23 iulie - 1 august), în prezența echipei.

08
/06
/21

În paralel cu cea de-a 14-a ediție a festivalului One World Romania, se va desfășura și o nouă ediție Kinedok, programul ce promovează filmul documentar în spatii neconventionale din șapte țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Norvegia, Bulgaria și România.

07
/06
/21

Apariția misterioasă a unui monolit tulbură liniștea unei comunități dacice în campania de imagine a celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021). Spotul semnat de artiștii româno-britanici Anton și Damian Groves, după un concept creat de echipa TIFF, surprinde un fenomen bizar petrecut în urmă cu mai bine de 2000 de ani în locul unde se află astăzi orașul Cluj-Napoca.

04
/06
/21

La Civil de Teodora Ana Mihai a fost ales în selecția oficială a Festivalului de la Cannes, 2021, în secțiunea ‘Un Certain Regard’. Director de imagine este românul Marius Panduru (autor al imaginii filmelor “Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, “Polițist adjectiv”, “Closer to the Moon”, “Aferim!” sau “Eu când vreau să fluier, fluier”).

04
/06
/21

Levente Molnár este nominalizat pentru premiul cel mai bun actor la Premiile Naționale de Film – Ungaria 2021 ( Magyar Mozgókép Díj ), pentru rolul Bálint Grassai, jucat în filmul Hasadék / Ravine, debutul regizoral în lungmetraj al regizorului maghiar Balázs Krasznahorkai. Decernarea premiilor și proiectiile de gala, vor avea loc în cadrul Magyar Mozgókep Fesztivál 2021 - Balatonfüred – Veszprém www.mozgokepfestival.hu

03
/06
/21

Bucuria revenirii la cinema s-a simțit din plin de 1 iunie, când un număr impresionant de părinți și copii au ales să își petreacă ziua liberă în fața marilor ecrane de la Cineplexx, unde au fost ocupate aproape toate scaunele disponibile la majoritatea filmelor din program, în condițiile restricțiilor în vigoare.

03
/06
/21

În 2021, One World România revine cu peste 60 de filme de lungmetraj și scurtmetraj din întreaga lume, majoritatea în premieră națională. Festivalul se va desfășura fizic, la București, între 11 și 20 iunie, la Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și alte locații indoor și outdoor din Capitală și online în toată țara, între 21 și 27 iunie. Tema principală din acest an surprinde instanțe diferite ale feminității și feminismului din întreaga lume, din diverse culturi, straturi sociale și epoci diferite.

03
/06
/21

Proiectul „Verde-n față”, implementat de asociațiile Bloc Zero și Mai Mult Verde și susținut de HeidelbergCement România, continuă în luna iunie cu o caravană de film și acțiuni de protejare a mediului. Proiecțiile de film vor avea loc în aer liber și vor fi dublate de evenimente de ecologizare și de amenajare a unor spații de colectare separată.

02
/06
/21

PREVIEW S-au redeschis cinematografele, s-au reluat premierele de filme româneşti şi străine şi reîncep festivalurile. Luna iunie e bogată în evenimente cinematografice, aproape ca în vremurile bune, de dinainte de pandemie, aşa că Ziarul Metropolis face câteva recomandări, pentru a vă ghida mai uşor.

02
/06
/21

BIDFF - Bucharest International Dance Film Festival, unica manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans, deschide sesiunea de înscrieri pentru secțiunile competiționale de scurtmetraje ale celei de-a șaptea ediții, care va avea loc între 1-5 septembrie, la București. Datele limită la care se pot trimite aplicațiile sunt 25 iunie (normal) și 16 iulie (târziu).