Leviathan deschide Les Films de Cannes à Bucarest
https://www.ziarulmetropolis.ro/leviathan-deschide-les-films-de-cannes-a-bucarest/

Debut în forţă, la cea de-a cincea ediţie a Les Films de Cannes à Bucarest (24 şi 30 octombrie), care programează în deschidere unul dintre cele mai puternice filme lansate anul acesta la Cannes, Leviathan, în regia lui Andrei Zviaghinţev.

Un articol de Petre Ivan|5 septembrie 2014

După o ediție cu peste 11.000 de spectatori și majoritatea proiecțiilor de seară sold-out, Les Films de Cannes à Bucarest a devenit cel mai așteptat eveniment cinematografic al toamnei. Zeci de premiere, unele introduse de cineaști de renume, elogiați anul acesta la Cannes, masterclass-uri, retrospective și evenimente speciale îi vor ține în priză pe spectatori.

Distins cu Premiul pentru scenariu la Festivalul de la Cannes și descris, fără rezerve, drept „capodoperă” de „The Guardian” și alte mari publicații ale lumii, Leviathan va fi proiectat în premieră pentru spectatorii din România, pe 24 octombrie, într-o seară de gală la București. Unul dintre marii favoriți la Palme d’Or, filmul lui Andrei Zviaghințev este o incursiune în Rusia contemporană, o țară în care oamenii simpli se confruntă cu indiferența, corupția și politica de intimidare a statului.

Un mecanic (Alexei Serebriakov) dintr-un orășel situat în Peninsula Kola, în nord-vestul Rusiei, îl înfruntă cu toate puterile sale pe primar (Roman Madianov), care a pus ochii pe terenul său. Lupta capătă proporții neașteptate, scene de umor negru și absurd intercalându-se cu unele dramatice, disperate.

Titlul este inspirat de lucrarea filosofului Thomas Hobbes despre relația statului cu cetățenii, dar reflectă și o realitate cotidiană pe malul Mării Barents – adeseori, aici eșuează balene, iar carcasele lor uriașe zac printre stânci.

Leviathan, al cărui scenariu, inspirat din întâmplări reale din Rusia, este semnat de regizor și de Oleg Neghin, nu va putea rula în forma originală în cinematografele rusești, din cauza legii care interzice înjurăturile în spațiul public, impusă de guvernul lui Vladimir Putin.

Andrei Zviaghințev (50 de ani) este unul dintre cei mai apreciați regizori contemporani ruși. În 2003, a câștigat Leul de Aur la Veneția, cu filmul The Return. Au urmat The Banishment, care a concurat pentru Palme d’Or în 2007, și Elena, distins cu Premiul Juriului Un Certain Regard în 2011.

„Până în acest punct, nu e nici o îndoială că Zviaghințev e unul dintre maeștrii contemporani” – The Telegraph.

Leviathan va fi distribuit în România de Voodoo Films.

Bridges of Sarajevo

Un alt film adus în premieră de la Cannes, unde a avut parte de o proiecție specială, este Bridges of Sarajevo, un film colectiv semnat de 13 regizori, inclusiv de Cristi

Bridges of Sarajevo

Bridges of Sarajevo

Puiu, Jean-Luc Godard și Sergei Loznitsa. Li se alătură Aida Begić, Isild Le Besco, Leonardo di Constanzo, Pedro Costa, Kamen Kalev, Vincenzo Marra, Ursula Meier, Vladimir Perišić, Marc Recha, Angela Schanelec, într-un film care încearcă să recompună imaginea unui oraș și a unei părți a Europei care încă se vindecă după război.

Potrivit „Variety”, scurtmetrajul lui Cristi Puiu, numit Das Spektrum Europas, în care doi soți, jucați de Marian Râlea și Valeria Seciu, înșiră clișee despre diverse națiuni și etnii, este cel mai amuzant din întregul omnibus. Bridges of Sarajevo va fi distribuit în România de Digital Cube.

Les Films de Cannes à Bucarest a fost iniţiat în 2010 de Cristian Mungiu, cu sprijinul delegatului general al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux, care a deschis prima ediție și a revenit constant la București, în anii următori. În fiecare an, festivalul aduce filmele câștigătoare ale celor mai importante trofee la Cannes, în premieră.

Les Films de Cannes à Bucarest are loc între 24 și 30 octombrie, la Cinema Patria, Cinema Studio și Elvira Popescu.

Foto: Leviathan – filmedefestival.ro.

26
/02
/13

Patru lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo:Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude), Despre oameni și melci (regia: Tudor Giurgiu), Visul lui Adalbert (r. Gabriel Achim) și Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete). Autorii celor patru filme – Radu Jude, Tudor Giurgiu, Gabriel Achim și Silviu Purcărete – concurează și pentru statueta care răsplătește Cea […]

26
/02
/13

BRITISH COUNCIL ROMÂNIA și Asociația K’ARTE prezintă cea de a doua ediţie a proiectului “British Documentary” la Targu Mureș, începând cu data de 2 martie 2013. Seria de filme documentare de anul acesta de la  “British Documentary”  include opt proiecții care vor avea loc  în perioada 02-24 martie, în zilele de sâmbătă și duminică, începând cu ora 18.30, la Cinematograful […]

25
/01
/13

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost marele câştigător al galei Best Film Fest, care a avut loc joi seară şi în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune producţii cinematografice ale anului trecut, informează un comunicat al organizatorilor, Asociaţia Film România. Premiile au fost acordate în urma voturilor exprimate de jurnaliştii de […]

12
/11
/12

Filmul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a primit premiul publicului, acordat în cadrul secţiunii Balkan Survey de la Festivalul Internaţional de la Salonic (2 – 11 noiembrie), potrivit site-ului evenimentului. The Fischer Audience Award pentru un film din cadrul secţiunii Balkan Survey a fost acordat peliculei „După dealuri”. Distincţia a fost ridicată, în numele regizorului, […]

07
/11
/12

Festivalul Internaţional de la Salonic, care se desfăşoară în perioada 2-11 noiembrie, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din regiune, îi dedică o retrospectivă integrală regizorului Cristian Mungiu. La Salonic sunt proiectate toate filmele cineastului român, de la scurtmetrajele de şcoală „Mariana” (1997) şi „Mâna lui Paulista” (1998) până la cel mai nou […]

05
/11
/12

Cineastul român Cristian Mungiu a fost nominalizat la premiile decernate de Academia de Film Europeană (EFA) pe anul 2012, la categoria „cel mai bun scenariu”, cu filmul „După dealuri”, pe care l-a şi regizat, informează site-ul instituţiei. Nominalizările pentru premiile Academiei de Film Europene au fost anunţate, sâmbătă, la Festivalul Filmului European de la Sevilla. Cea de-a […]

23
/10
/12

O mie cinci sute de spectatori entuziaşti au asistat la Bruxelles, Gent şi Liege la avanpremiera belgiană a filmului ‘După dealuri’, de Cristian Mungiu, în prezenţa regizorului român şi a actriţelor principale premiate la Cannes, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, informează luni un comunicat de presă al ICR Bruxelles.  Premiera de la Bruxelles a fost […]