Leviathan. Metaforă și votcă
https://www.ziarulmetropolis.ro/leviathan-metafora-si-votca/

CRONICĂ DE FILM Noul film al rusului Andrei Zviaghinţev, „Leviathan”, este o alegorie despre puterea discreţionară şi impunisabilă, ale cărei victime, oamenii simpli, par a-şi avea propria vină pentru lumea decăzută şi damnată în care trăiesc.

Un articol de Ionuţ Mareş|7 noiembrie 2014

Recenzat elogios de cronicarii (mai tradiționaliști) de la revista Positif, dar expulzat aproape la index de rivalii (mai snobi) de la Cahiers du Cinema, „Leviathan”, al patrulea lungmetraj al regizorului rus Andrei Zviaghințev, are „dezavantajul” apelului la metaforă, figură de stil respinsă ca desuetă și privită de sus de numeroși cineaști și critici ai momentului.

Zviaghințev își asumă continuitatea cu o anumită tradiție a cinematografiei ruse, dar se inspiră și din modernitatea filmică vest-europeană. Comparația cu Andrei Tarkovski, care s-a făcut în special la primele sale două filme, „The Return” (2003) și „The Banishment” (2007), este parțial justificată, dar inoperabilă. Nimeni, nici măcar Aleksandr Sokurov, cel apropiat în tinerețe de clasicul rus, care i-a apreciat filmele, nu a atins poezia sentimentelor din opera tarkovskiană.

Zviaghințev moștenește totuși înclinația spre temele mari, cu greutate, dar și spre un cinema al metaforelor pe care le folosește – așa cum arată „Leviathan” și „Elena” (2011), precedentul său film – inclusiv pentru a radiografia cu o privire acidă societatea rusă.

Poate cel mai vizibil racord cu perioada postbelică a cinematografiei europene este cel cu stilul lui Michelangelo Antonioni de la trilogia incomunicabilității. Legătură evidentă în special prin câteva încadraturi cu personaje singure filmate din spate și proiectate direct pe fundalul unui cer compleșitor, pentru a exprima înstrăinarea.

Primul strat care a atras imediat atenția presei în legătură cu „Leviathan”, încă de la Festivalul de la Cannes, unde filmul a obținut premiul pentru scenariu (scris de regizor împreună cu Oleg Neghin), este critica la adresa unui sistem corupt și abuziv care îl are în frunte pe Vladimir Putin. Zviaghințev nu a negat existența unei astfel de intenții, dar a insistat că filmul său este mult mai mult de atât.

Povestea, inspirată de altfel dintr-un caz real, dar din SUA, permite lejer o astfel de interpretare. Undeva pe coasta Mării Barents, în apropierea unui orășel, locuiește Kolia, un mecanic cu o soție frumoasă și cu un băiat dintr-o altă căsătorie. Pentru că primarul (care are pe peretele din birou un tablou cu liderul de la Kremlin) a pus ochii pe proprietatea sa, pe care încearcă s-o obțină, literalmente, cu orice preț, Kolia primește ajutorul unui prieten, avocat experimentat de la Moscova.

Pornind de la această premisă narativă, pe care, până la final, o dezvoltă în mai multe direcții, Zviaghințev păstrează câteva din temele din „The Return” – în principal legătura tată-fiu – și din „The Banishment” – în special testarea încrederii dintr-un cuplu -, completate de interesul pentru un prezent social-politic încercat odată cu „Elena”, film de o vigoare de tragedie antică la rândul său trecută prea ușor cu vederea.

Trama este, la fel ca în celelalte filme ale sale, una tragică, amestecând drama intimă cu perspectiva asupra unei societăți în declin. Însă rusul își ornează de această dată stilul cu elemente de bufonerie și patetism (atunci când personajele își exhibă dependența de votcă) și satiră directă (la adresa reprezentanților puterii, indiferent dacă numele ei este justiție, administrație sau biserică). Și, la fel ca turcul Nuri Bilge Ceylan în „Winter Sleep”, Zviaghințev reușește să adauge o dimensiune mitologică, sugerată în primul rând prin peisajele spectaculoase, surprinse în cadre largi menite să transmită o anumită grandoare.

„Leviathan” nu este un film realist, și de aceea personajele sunt mai curând încadrabile unor tipologii ușor de recunoscut (și de criticat). Este una din mărcile de auteur ale lui Zviaghințev, care nu și-a temperat niciodată gustul pentru parabolă (în această cheie trebuie citite multe din dialogurile explicite despre credință, morală sau politică).

Noul său film este de asemenea o alegorie. Una despre puterea discreționară și impunisabilă, ale cărei victime, oamenii simpli, par a-și avea propria parte de vină pentru lumea decăzută și damnată în care trăiesc. Din această perspectivă, Zviaghințev este un moralist, unul care lasă însă deschisă posibilitatea salvării (pusă pe umerii copiilor), odată ce efectele trecerii Leviatanului se vor fi estompat.

„Leviathan” a fost prezentat recent la Festivalul „Les Films de Cannes a Bucarest” și mai poate fi văzut sâmbătă, 15 noiembrie, de la ora 22.45, la Cinema Elvira Popescu, în cadrul unei proiecții speciale.

INFO

Leviathan, Rusia , 2014

Regie:  Andrei Zviaghințev

Distribuţie: Elena Lyadova, Vladimir Vdovichenkov, Aleksey Serebryakov

Rating: ●●●●○

Foto din Leviathan – capturi film

 

26
/02
/13

Patru lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo:Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude), Despre oameni și melci (regia: Tudor Giurgiu), Visul lui Adalbert (r. Gabriel Achim) și Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete). Autorii celor patru filme – Radu Jude, Tudor Giurgiu, Gabriel Achim și Silviu Purcărete – concurează și pentru statueta care răsplătește Cea […]

26
/02
/13

BRITISH COUNCIL ROMÂNIA și Asociația K’ARTE prezintă cea de a doua ediţie a proiectului “British Documentary” la Targu Mureș, începând cu data de 2 martie 2013. Seria de filme documentare de anul acesta de la  “British Documentary”  include opt proiecții care vor avea loc  în perioada 02-24 martie, în zilele de sâmbătă și duminică, începând cu ora 18.30, la Cinematograful […]

25
/01
/13

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost marele câştigător al galei Best Film Fest, care a avut loc joi seară şi în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune producţii cinematografice ale anului trecut, informează un comunicat al organizatorilor, Asociaţia Film România. Premiile au fost acordate în urma voturilor exprimate de jurnaliştii de […]

12
/11
/12

Filmul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a primit premiul publicului, acordat în cadrul secţiunii Balkan Survey de la Festivalul Internaţional de la Salonic (2 – 11 noiembrie), potrivit site-ului evenimentului. The Fischer Audience Award pentru un film din cadrul secţiunii Balkan Survey a fost acordat peliculei „După dealuri”. Distincţia a fost ridicată, în numele regizorului, […]

07
/11
/12

Festivalul Internaţional de la Salonic, care se desfăşoară în perioada 2-11 noiembrie, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din regiune, îi dedică o retrospectivă integrală regizorului Cristian Mungiu. La Salonic sunt proiectate toate filmele cineastului român, de la scurtmetrajele de şcoală „Mariana” (1997) şi „Mâna lui Paulista” (1998) până la cel mai nou […]

05
/11
/12

Cineastul român Cristian Mungiu a fost nominalizat la premiile decernate de Academia de Film Europeană (EFA) pe anul 2012, la categoria „cel mai bun scenariu”, cu filmul „După dealuri”, pe care l-a şi regizat, informează site-ul instituţiei. Nominalizările pentru premiile Academiei de Film Europene au fost anunţate, sâmbătă, la Festivalul Filmului European de la Sevilla. Cea de-a […]

23
/10
/12

O mie cinci sute de spectatori entuziaşti au asistat la Bruxelles, Gent şi Liege la avanpremiera belgiană a filmului ‘După dealuri’, de Cristian Mungiu, în prezenţa regizorului român şi a actriţelor principale premiate la Cannes, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, informează luni un comunicat de presă al ICR Bruxelles.  Premiera de la Bruxelles a fost […]