Lisa Simone, The Kenny Werner Trio și Trilok Gurtu, la Bucharest Jazz Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/lisa-simone-the-kenny-werner-trio-si-trilok-gurtu-la-bucharest-jazz-festival/

ARCUB face primele dezvăluiri cu privire la numele artiştilor care vor urca în această toamnă, între 19 şi 25 septembrie 2016, pe scena celei de-a cincea ediţii Bucharest Jazz Festival din Piaţa George Enescu.

Un articol de Liliana Matei|27 iulie 2016

Cântăreața de soul Lisa Simone, fiica celebrei Nina Simone, trupa unuia dintre cei mai erudiți și viscerali pianiști, The Kenny Werner Trio, și neconvenționalul percuționist indian, Trilok Gurtu, sunt doar câteva din capetele de afis ale festivalului. Cu un nou director artistic, Teodora Enache, și o nouă perioadă de desfășurare, Bucharest Jazz Festival anunță o doză concentrată de jazz, concertele live fiind completate, în fiecare seară, cu expoziții, conferințe, proiecții și numeroase alte evenimente conexe.

După ce, pe scena Bucharest Jazz Festival 2016 din Piața George Enescu, vor urca legende ale jazzului românesc și internațional, artiști aflați la debut și talente nedescoperite, a cincea zi de festival este rezervată artistei care împarte nu doar același nume de familie cu legenda soul-gospel-jazz, Nina Simone, ci și aceeași pasiune pentru muzică. Vineri, 23 septembrie de la ora 9:30 PM, Lisa Simone, fiica Ninei Simone, vine la Bucharest Jazz Festival cu My World, ultimul său album lansat în martie 2016, un soul modern tentat de o tușă de muzicalitate africană, în care piesele spirituale se îmbină cu bucăți de funk-groove.
Jazzul contemporan american este reprezentat la Bucharest Jazz Festival 2016 de trio-ul compozitorului și pianistului nominalizat la premiile Grammy și câștigătorul unei burse Guggenheim, Kenny Werner. Cu 15 ani de concerte și cinci albume influente la activ, muzica trupei The Kenny Werner Trio e recunoscută pentru flexibilitatea basului lui Johannes Weidenmueller, improvizația tobelor lui Ari Hoenig și sufletul și știința pianistului de clasă mondială, Kenny Werner. Sâmbătă, 24 septembrie, de la ora 9:30 PM, Bucharest Jazz Festival 2016 prezintă în Piața George Enescu, concertul The Kenny Werner Trio.

Nota de final a celei de-a cincea ediții Bucharest Jazz Festival o dă unul dintre cei mai inovativi percuționiști, Trilok Gurtu. Acompaniat de Jonathan Ihlenfeld Cuniando la bas, de Tulug Tirpan la pian și de Frederik Koester la trompetă, Trilok Gurtu urcă pe scena din Piața George Enescu, duminică, 25 septembrie, de la ora 9:30PM, pentru un recital live de world music.

Accesul la toate reprezentațiile din cadrul festivalului este gratuit.

09
/12
/15

Vă este dor de mirosul de cozonac din casa bunicii, de colindatul cu steaua și de obiceiurile și tradițiile din satul românesc? Lumea plină de farmec a Crăciunului tradițional, cu datinile și colindele strămoșești, este adusă la București prin concertul extraordinar „ÎNCEPEM A COLINDA”, prezentat duminică, 13 decembrie (17.00), la Sala Radio de numeroase ansambluri din întreaga țară și de soliști importanți ai scenei folclorice românești.

08
/12
/15

Doi artişti români care au stârnit aprecierea deopotrivă a publicului român, cât şi a celui de peste hotare – dirijorul CRISTIAN MĂCELARU şi pianistul HORIA MIHAIL – se întâlnesc pe scena Sălii Radio, vineri, 11 decembrie (19.00), într-un eveniment în care iubitorii muzicii pot asculta și unul dintre emoționantele concerte semnate de compozitorul rus Serghei Rachmaninov, considerat ultimul mare compozitor romantic.

06
/12
/15

Portofoliul seriei de concerte JAZZAJ la ARCUB se completează sâmbătă, 12 decembrie, de la ora 20:00, cu prestația muzicianului considerat de critici „cel mai valoros baterist de jazz al momentului”, Tudor Zaharescu. Jazzman-ul vine la ARCUB Batişte alături de o parte din colaboratorii săi pentru concertul Tudy Zaharescu Jazz & Soul Project.

06
/12
/15

,,Suflet vagabond” este o poveste neterminată despre viața celor mereu pe drum – imaginată de o actriță și un muzician: Simona Măicănescu și Alex Simu. Ideea acestui spectacol s-a născut în 2014 pe scena celei de-a 15 ediții a Festivalului Cultural European din Alger, când cei doi artiști s-au hotărât să construiască împreună o poveste, a lor și a altor mii de oameni: povestea celor care călătoresc, umblă, aleargă întruna pentru că nu știu altfel să asculte lumea de azi.  

04
/12
/15

Trupa Sigur Ros, care nu a mai susţinut spectacole din anul 2007, va concerta, în premieră în România, la Festivalul Electric Castle 2016 de la Bonţida, judeţul Cluj, muzica islandezilor figurând pe coloana sonoră a peste zece filme şi seriale

03
/12
/15

Concertul Big Band-ului Radio prezentat în luna sărbătorilor, la Sala Radio, aduce un frumos cadou muzical iubitorilor de jazz! Joi, 10 decembrie (19.00), alături de formația Radio România, sub bagheta dirijorului și apreciatului compozitor Ionel Tudor, o veți aplauda pe scena Sălii Radio pe solista de jazz Elena Mîndru, stabilită în Finlanda, la Helsinki.

03
/12
/15

Strauss Festival Orchestra Vienna răspândeşte, de Sărbători, fascinația Vienei Imperiale în toată România de-a lungul unui amplu turneu național, în care va susține 11 concerte în 9 orașe. La Bucureşti, concertul poate fi văzut pe 19 decembrie, la Sala Palatului.

03
/12
/15

DUBLU-INTERVIU Răzvan și Andreea Stoica sunt frați și muzicieni care împărtășesc aceeași pasiune. Locuiesc în Amsterdam și... mai peste tot în lume, pe unde au concerte. În seara asta îi puteți asculta la Sala Radio, într-un spectacol-eveniment: „Duo Stradivarius”. Răzvan și Alexandru Tomescu vor cânta la viorile Stradivarius, iar Andreea îi va acompania la pian.

27
/11
/15

Anul 2016 se anunţă a fi unul al premierelor pentru publicul autohton, care va avea ocazia să vadă live, pentru prima dată în România, unul dintre cele mai aşteptate show-uri ale ultimilor ani. Astfel, trupa Queen şi Adam Lambert vor susţine un concert în România, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, pe 21 iunie 2016. Biletele vor fi disponibile începând cu data de 3 decembrie, pe www.eventim.ro.