DESCOPERIRE Printre puţinele volumele publicate în România despre propriii ei creatori de anvergură, noua carte a Ancăi Haţiegan se remarcă printr-o serie de calităţi pe care cititorul le va descoperi încă de la primele pagini. Ea îl invită în lumea unui om de teatru unic, despre care rămân multe de spus.
Un articol de Monica Andronescu|18 noiembrie 2024
Volumul „Liviu Ciulei și spectrul tatălui. O psihobiografie” de Anca Hațiegan a fost lansat în această toamnă la Teatrul L.S. Bulandra, în prezența autoarei, după ce, cu puțin timp înainte, acest studiu situat între genuri și între discipline era adus în atenția publicului în cadrul Festivalului Național de Teatru. Printre volumele semnalate atunci se număra și această o carte necesară, ce readuce în prim-plan o figură fundamentală a teatrului românesc și, în primul rând, deschide mai multe perspective pentru cercetătorii care vor aborda subiectul.
De altfel, colecția din care face parte partea volumul se numește chiar Perspektiv, a fost inaugurată de Editura Litera acum câteva luni și apariția merită salutată. „Perspektiv este o colecție de volume cu un stil eseistic fluid, cu tematică și valoare culturală, îndreptat înspre discuțiile cele mai actuale din zona filosofiei, antropologiei, studiilor culturale sau de gen, studiilor literare, studiilor media, de psihologie sau de istorie. Autorii noștri sunt cadre universitare sau profesioniști cu expertiză în domeniile lor de activitate care propun noi perspective culturale asupra unor teme de interes din diferite domenii de specialitate, într-un limbaj accesibil și cu puncte de vedere originale. Urmărim abordările dinamice, polemice, care propun dezbateri critice și deschid calea spre dialog”, o prezenta scriitorul Cosmin Perța, coordonatorul ei.
Publicarea acestui studiu la puțin peste o sută de ani de la nașterea lui Liviu Ciulei, moment trecut aproape neobservat în România ce se luptă în continuare cu o tranziție sau alta, reprezintă sigur un moment demn de toată atenția, ilustrând caracteristicile menționate de coordonatorul colecției, în care au apărut câteva volume, cât se poate de diferite între ele. Acum o sută de ani, Liviu Ciulei nu știa că îl așteaptă un destin spectaculos în artă, că are de trăit experiențe extraordinare în teatru, că are în față o viață compusă din momente provocatoare, chiar foarte provocatoare, că are de descâlcit căile alambicate ale soartei și de străbătut mai multe epoci și continente, că o sală dintr-un important teatru bucureștean, care îi datorează enorm, o să-i poarte numele și că mulți iubitori de teatru o să-i rostească numele, o să-i țină minte unele spectacole și o să-i aștepte cele câteva reprezentații înregistrare să fie difuzate uneori de televiziunea publică.
Cartea Ancăi Hațiegan, apărută la câțiva ani după publicarea reușitului volumul „Dimineața actrițelor”, are calitatea de a deschide mai multe drumuri de acces la acest capitol special al culturii române numite Liviu Ciulei, nu este nici o monografie, nici o biografie. Încă din subtitlu – „o psihobiografie” –, autoarea precizează traseul ales pentru o cercetare interdisciplinară, care propune o lectură a unei creații vaste, impresionante, din perspectiva relației fiu-tată, discutată în câteva nuanțe și cu o deschidere benefică pentru o carte care, pentru a ajunge la o interpretare, trebuie să facă, obligatoriu reconstituire. Expusă încă din primele pagini, metoda, probată în timp de mai multe școli celebre de critică literară, întâmpină alte obstacole pe teritoriul teatrului, dar cercetarea de față le surmontează. „Perspectiva din care mi-am propus să luminez, în cele ce urmează, opera lui Liviu Ciulei poate fi încadrată și la biografism. Metoda nu este lipsită de pericole, întrucât comentatorul poate fi tentat să acorde elementelor biografice un rol exagerat în explicarea unei opere. Rămâne ca cititorul să decidă în ce măsură am izbutit să le evit. Dar, oricum, aceste elemente originare, subterane, trebuie să fie cunoscute și descrise”, notează autoarea.
Într-adevăr, mereu atentă să pună în context, să facă legături cu „elementele originale, subterane”, să nu trivializeze în vreun fel, să nu exagereze un lucru sau altul, să nu suprainterpreteze, ci să arate și să deschidă, spuneam, căi de acces – cum făceau, de pildă, numele mari din critica literară de identificare de acum câteva decenii –, Anca Hațiegan descinde precaut în existența consistentă a unui artist care a dus, cu zâmbetul pe buze, nenumărate lupte. (vezi, de exemplu, legătura cu preferința lui pentru scena tip arenă). Fiu al unuia dintre marii ingineri constructori ai României, personalitate cu influență decisivă asupra destinului fiului și, aici, personaj a cărui forță de seducție autoarea reușește să o sugereze rememorând episoade cruciale, Liviu Ciulei a traversat un secol crâncen, a cunoscut ororile regimului comunist, le-a înfruntat, a fost urmărit de Securitate în perioada 1952-1984, din câte se pare, fiind numit – „printr-o minune”, susține autoarea – director de teatru în locul Luciei Sturdza Bulandra după moartea acesteia și astfel putând să creeze, în câțiva ani, un adevărat mit al Bucureștiului: mitul Teatrului L.S. Bulandra. Și, la un moment dat, a plecat, pentru a reveni într-un București total dezorientat, total mutilat, după o revoluție inevitabilă.
Așa cum, în cazul unei cercetări, este important ca autorul să pună întrebări și să lase loc de interpretare, tot astfel, în cazul unui articol ce semnalează o apariție editorială, este important ca autorul să nu ucidă posibila plăcere a lecturii dezvăluind prea mult din carte. Cu siguranță ea conține elemente de surpriză și, date fiind calitățile Ancăi Hațiegan – printre care rigoare, măsura, dar și plăcerea de a deschide arhive și de a interpreta clipe de viață, ca să trimitem la titlul unui cunoscut spectacol regizat de Liviu Ciulei –, se păstrează într-o zonă profesionistă fără „a spune tot”. Un microroman polițist și un mic roman psihologic, un studiu de caz și o reconstituire de epocă, toate acestea sunt topite într-o carte care, situându-se, dincolo de genuri și convenții, de lecturile ideologice dominante în prezent, are doar de câștigat. Citiți-o, ca să puteți căuta propriile explicații și/sau completări și ca să constatați, încă o dată, forța miraculoasă a artei în confruntarea cu absurdul istoriei și unicitatea destinului de creator.
