Pledoarie pentru deschidere, educaţie, exerciţiul mult uitat al admiraţiei, virtuţile tradiţionale şi, în acelaşi timp, refuzul oricăror tentaţii utopice, volumul „România de totdeauna” este construit sub forma unui dialog între Simona Preda, istoric, şi Georgeta Filitti, membră de onoare a Academiei Române.
Un articol de Liliana Matei|14 noiembrie 2022
Miercuri, 16 noiembrie, de la ora 18.30, Editura Corint vă invită, în foaierul Teatrului Odeon, să luați parte la o discuție-dialog pornind de la poveștile despre oamenii de altădată și ideea de elite.
Invitatele serii sunt Georgeta Filitti, istoric, membru de onoare al Academiei Române, Simona Preda, istoric, Sandra Ecobescu, preşedintele Fundaţiei Calea Victoriei, și Ion M. Ioniță, redactor-șef Historia. Moderatorul evenimentului este Florin-Răzvan Mihai, coordonator al colecției Istorie autori români.
Accesul la eveniment este liber, în limita locurilor disponibile, cu rezervare prealabilă.
„Boierimea română cuprinde unele familii care își au obârșia în secolul al XIV-lea, ele au evoluat în societatea noastră ocupând funcții până în epoca modernă, au importat principii liberale, s-au școlit, și-au făcut un profil social întemeiat pe o proprietate care le-a conferit putere. Unii dintre ei au mers mai departe, în pas cu vremea, și și-au adecvat modul de viață burghez – în sensul că au intrat în afaceri, în viața reală, încetând să mai fie simpli rentieri, de pildă Știrbei ori Bibescu. Familiile au rămas foarte apropiate de Occident, iar relațiile de rudenie sau de prietenie cu vesticii au fost remarcabile. Și, din acest punct de vedere, eu stărui să spun că nu am intrat în Europa în 2007, că nu un act juridic ne conferă acest statut european. Boierimea a avut precumpănitor mentalitate europeană prin contactul de mai bine de o sută de ani cu Europa”, scrie Georgeta Filitti în volum.