LP se întoarce la București pe 24 iunie, la Arenele Romane
https://www.ziarulmetropolis.ro/lp-se-intoarce-la-bucuresti-pe-24-iunie-la-arenele-romane/

Concertul face parte din turneul de promovare al celui de-al cincilea album al artistei, „Heart To Mouth”.

Un articol de Liliana Matei|12 aprilie 2019

LP, artista a cărei voce inconfundabilă a cucerit întreaga planetă odată cu lansarea hitului Lost On You, revine cu al treilea concert în București, pe 24 iunie, la Arenele Romane, și va aduce publicului piese de pe cel de al cincilea album al său, anunță organizatorii evenimentului, Events.

Heart To Mouth reprezintă manifestul cel mai apropiat de modul în care LP își vede muzica – fără filtre, fără cenzură și fără inflorituri.

„Când ajung în fața microfonului și încep să fac muzică, simt că există o cale directă de la inima mea și până la gură”, spune ea. „În trecut, parcă era un oraș plin de străzi care aveau nevoie constant de atenția mea. Acum, simt că există o autostradă principală pentru a îmi comunica emoțiile. Indiferent dacă sunt piese mai triste sau melodii de impact, toate provin din același loc.” – LP

 A deschis calea pentru acea autostradă în anul 2015 cu piesa „Lost On You”. Cel mai mare hit al artistei de pînă acum, a depășit 500 de milioane de ascultări și a câștigat platina în Rusia, Polonia, Grecia, Elveția, Italia, Franța și multe teritorii. Numărul total de vizualizări al videoclipurilor pieselor Lost On You, Muddy Waters și When We’re High a depășit 280 milioane într-un an în timp ce publicații ca Billboard, Paper, Out Magazine, V Magazine, Interview, British Vogue și nu numai au plasat-o pe culmile gloriei. Mai mult, față de spectacolele care au oprit inimi pentru o clipă de la The Tonight Show cu Jimmy Fallon și The Late Show Show cu James Corden, la Conan și Jools Holland, LP a bucurat și publicul de la Coachella, Osheaga, Outside Lands și Mad Cool.

Bazându-se pe încrederea câștigată cu greu și folosindu-se de statutul de artist independent care are ceva important de spus, a început să strângă idei pentru acest ultim album încă din 2017, lucrând împreună cu colaboratorul și producătorul Lost On You, Mike Del Rio [Eminem, X Ambasadori, Skylar Gray] și scriitorul Nathaniel Campany.

„Am învățat foarte mult de-a lungul anilor în ceea ce privește ce vreau pentru mine, ce vreau să spun, ce vreau să transmit oamenilor și ce vreau să fac”, continuă ea. „În cele din urmă, pot să fiu cine vreau să fiu și în ce mod vreau. Totul izvorăște din libertate în munca mea. Nu trebuie să cer permisiunea nimănui Pot fi eu însumi și chiar aveam lucruri pe care voiam să le spun. Nici unul dintre noi nu trece prin viață nevătămat, dar măcar poate scrie despre ce i s-a întâmplat.”

Iar LP chiar a scris despre experiența personală, Heart To Mouth este sunetul unui artist incapabil de a se abține. În schimb, ea vorbește sincer despre dragoste, dorință, frică, nesiguranță, infidelitate, regret și izbăvire. Soundul efervescent al primului single, Girls Go Wild o prezintă ca pe proscrisul de dinafară. În același timp, acordurile de pian ale următoarei piese, Recovery, subliniază durerea unui iubit care înșeală, în timp ce refrenul oglindește durerea brută și puterea în piesa I’m In Recovery.

„În mod ironic, am compus albumul din perspectiva fostei mele partenere de a fi înșelată, iar apoi am ajuns în aceeași ipostază, nu după mult timp”, recunoaște LP. „Sentimentul e groaznic. Niciodată nu îți dai seama până nu ești în ambele părți ale situației. E groaznic să frângi inima cuiva dar e și mai groaznic să ți se întâmple.

Mai departe pe album, ea adaugă un „sentiment bântuit” artificiilor vocale pline de suflet pe Die For Your Love. Chitara delicat mânuită și cuvintele șoptite din One Night In The Sun descriu o relație în ultimele clipe dintr-o perspectivă poetică și plină de dor. O altă piesă, Dreamer, se bazează pe un fredonat sumbru, în stil blues în timp ce își dezvăluie frustrările legate de „un iubit care are vise mari, dar nu va face nimic să își materializeze visele”.

„Pot trece printr-o gamă întreagă de emoții într-o zi“, spune ea. „Am învățat cum să mă.exprim mai succint, cu mai puține cuvinte. Acesta a fost scopul. Nu există prea mult.”

Cu acest album, LP își scoate toate sentimentele la lumină și sună bine de tot.

„Sunt norocoasă să am un public care înțelege”, încheie artista. „Ei pot vedea și auzi că am trecut prin multe pentru a ajunge la acest punct și apeciază asta, pentru că tuturor ni se întâmplă, de la leagăn până la mormânt. Sunt doar aici ca să cânt despre asta. Dacă vă place, minunat, pentru că mie îmi place. Dacă nu, la naiba”, râde LP.

Biletele sunt disponibile în presale, până pe 24 aprilie, la prețurile de 117 lei pentru Access Normal și 171 lei, pentru Golden Circle, online pe www.eventim.ro, sau prin rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone și rețeaua Carrefour, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti și librăriile Diverta).

28
/05
/14

Pe 4 iunie, de la ora 19. 00, la Sala Radio, doi artişti români – dirijorul Cristian Florea şi violonistul Gabriel Croitoru (de această dată la violă) – se vor alătura fiicelor lor (două tinere violoniste): Maria Montserrat Florea, respectiv Simina Croitoru, ambele deja apreciate în cadrul concursurilor internaţionale la care au participat.

27
/05
/14

Seria de evenimente aniversare ARCUB 18 ani se încheie pe 28 mai, cu un concert de swing, susţinut de Virgil Ianţu, alături de Bucharest Jazz Orchestra. Evenimentul va avea loc la Sala ARCUB, începând cu ora 20.00. Intrarea este liberă.

26
/05
/14

Baletul e scump, spune povești siropoase și se adresează mai mult fetelor. Sunt câteva dintre miturile care ne țin departe de sala de spectacol. Corina Dumitrescu, de 20 de ani prim-solistă a Operei Naționale București, ne spune cum stau lucrurile în realitate.

26
/05
/14

După aproape 3 săptămâni de festival, EUROPAfest s-a încheiat pe 24 mai 2014 cu concertul de Gală aducându-i pe scena Teatrului Odeon pe cei mai buni muzicieni din cele două concursuri Bucharest International Jazz Competition şi Jeunesses International Flute Competition "Dinu Lipatti" desfăşurate în cadrul festivalului în perioada 17-24 mai 2014.

23
/05
/14

Marţi, 27 mai, ora 14.00 va avea loc lansarea CD-ului de autor „Actorii cântă” la Magazinul Muzica din Calea Victoriei nr. 41. Un dar al doamnei Margareta Pâslaru şi al unor actori sufletişti pentru Campania Naţională „Artiştii pentru Artişti” şi UNITER.

20
/05
/14

Ovidiu Chihaia compune muzică de la vârsta de 16 ani, de când s-a apucat să studieze chitara, instrumentul preferat al liceenilor din toate timpurile. A cântat în multe trupe de punk, iar din 2008 a început să compună muzică pentru spectacole de teatru multimedia: „C'est pas une chanson d'amour“, „Pescarul și sufletul său“ și „Pescărușul. Ultimul Act“.

19
/05
/14

Angela Gheorghiu va apărea pe coperta numărului din iunie al prestigioasei reviste britanice Gramophone, fiind inclusă în rândul celor 25 de personalităţi mondiale care au avut un rol decisiv în promovarea şi dezvoltarea muzicii clasice pe plan internaţional, relatează biroul de presă al sopranei.

19
/05
/14

În prag de vacanţă, ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la o incursiune în atmosfera plină de farmec a Italiei, graţie Simfoniei nr. 4 - „Italiana”, lucrare semnată de Felix Mendelssohn / vineri, 23 mai (19.00), la Sala Radio

15
/05
/14

Miercuri, 21 mai (19.00), la Sala Radio vă veţi întâlni cu Big Band-ul Radio, ansamblul creat în 1949, dirijat de-a lungul timpului de mari artişti ca Sile Dinicu, Cornel Popescu, Ion Cristinoiu şi Ionel Tudor. Amfitrionul serii va fi Florian Lungu.