Lucian Pintilie – sarcasmul îmblânzit de iubire
https://www.ziarulmetropolis.ro/lucian-pintilie-sarcasmul-imblanzit-de-iubire/

Regizorul de teatru şi film Lucian Pintilie a murit miercuri, la vârsta de 84 de ani, la Spitalul Elias din Bucureşti. El lasă în urmă o serie de spectacole de teatru, în ţară şi străinătate, care au făcut istorie, iar opera sa cinematografică a fost una din cele mai importante din estul Europei.

Un articol de Ionuţ Mareş|16 mai 2018

Născut la 9 noiembrie 1933 la Tarutino, în Basarabia, și decedat la 16 mai 2018, la București, Lucian Pintilie a fost unul din cei mai importanți regizori de teatru și probabil cel mai mare regizor de film din România. Ales în 2008, de 40 de critici, cel mai bun film românesc al tuturor timpurilor, „Reconstituirea” (1970) a însemnat un punct de cotitură, consolidând intrarea cinematografiei române în modernitate.

„Operă importantă în contextul cinematografiei est-europene prin consecvența demersului politic, prin inflexibilitatea judecății morale asupra unei lumi pe care o privește cu un ochi sarcastic, evidențiindu-i cu precădere realitățile grotești. Creator de tipuri și ambianțe în spiritul satirei clasice românești, regizorul reușește să-și impună, atât discursul cât și interpreții, atenției internaționale” (Cristina Corciovescu, Bujor T. Rîpeanu, „Lumea filmului. Dicționar de cineaști”, Curtea Veche, 2005)

…………………

Pentru Lucian Pintilie, anii `90 au început cu recuperarea, prin lansare oficială, a celebrului său film De ce trag clopotele, Mitică? (adaptare după piesa D-ale carnavalului a lui I.L. Caragiale), intrat în producţie în 1979 şi interzis timp de 10 ani de către autorităţi, considerându-se că, prin caracterul său alegoric, ar fi de fapt critic la adresa societăţii româneşti a momentului.

Sunt de notorietate combativitatea cineastului, care l-a ajutat să îşi facă primele două filme, în a doua parte a anilor `60 – Duminică la ora şase şi Reconstituirea –, şi statutul său special care, după scandalul din jurul spectacolului Revizorul, în 1972, şi după interzicerea oricărei activităţi artistice în România, îi permitea să plece şi să revină în ţară.

La fel ca în cazurile lui Dan Piţa şi Mircea Daneliuc, şi Pintilie pare să fi încercat prin primul său film realizat după Revoluţie, Balanţa (1992), o reglare de conturi cu trecutul recent. Plasat în 1988, Balanţa denunţa (printr-o privire cinică, însă nu lipsită nici de umor negru) degringolada morală şi grotescul unei lumi în prag de prăbuşire, în opoziţie cu încercările celor doi protagonişti, Nela (Maia Morgenstern) şi Mitică (Răzvan Vasilescu), de a-şi păstra verticalitatea.

Această incursiune „într-o lume apocaliptică (brute, violatori, turnători, profitori, ticăloşi de toate felurile)”, după cum a descris-o critica, are un caracter mai puţin de alegorie, cât de cronică a unei disperări. Un film cu  mişcări de cameră alerte (memorabil este travelingul de început, peste gunoaiele din spatele unor blocuri dezolante) şi cu decupaj dinamic, care serveşte energiei celor două personaje centrale.

O confruntare între un protagonist în căutarea adevărului (procurorul jucat de Răzvan Vasilescu) şi o lume meschină, coruptă, brutală (a cărei întruchipare supremă ar fi ucigaşul ascuns în galeriile miniere) oferea Lucian Pintilie şi în Prea târziu (1996, scris împreună cu Răsvan Popescu), care are de această dată ca ţintă primii ani de tranziţie. O tranziţie marcată la începuturile ei de mineriade, astfel că plasarea filmului în Valea Jiului capătă caracterul unei investigaţii morale, al înfruntării unei traume.

Deşi sunt folosite de asemenea o serie de teme întâlnite în presa anilor `90 (corupţie, servicii secrete, violenţă, sărăcie), ele sunt integrate unei structuri de film-achetă, cu descrieri ale vieţii minerilor, în care finalul capătă, însă, un caracter pronunţat-simbolic – ieşirea din mină a bărbatului sălbăticit. O metaforă cu încărcătura unei declaraţii politice a lui Pintilie la adresa societăţii româneşti.

Tot un portret acid al tranziţiei şi al României se întrevede şi în Terminus Paradis – o societate dominată de dezinteres şi indiferenţă faţă de tineri şi iubire şi care împinge la distrugere şi crimă.

…………………..

Variantă foarte ușor modificată a unui fragment din eseul meu Estetica disperării, inclus în volumul colectiv Filmul tranziției. Contribuții la interpretarea cinemaului românesc „nouăzecist”  (Editura Tact, 2017), coordonat de Andrei Gorzo și Gabriela Filippi

Lucian Pintilie s-a născut în 1933 la Tarutino, în Basarabia. După absolvirea Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, a montat o serie de spectacole la Teatrul Bulandra din Bucureşti, printre care „Copiii soarelui” (1961), „Proştii sub clar de lună” (1962), „Cezar şi Cleopatra” (1963), „Biedermann şi incendiatorii” (1964), „Inima mea e pe înălţimi” (1964), „D’ale carnavalului” (1966), „Livada cu vişini” (1967), „Revizorul” (1972, spectacol interzis de cenzură după a treia reprezentaţie), precum şi două filme de lungmetraj: „Duminică la ora 6” şi „Reconstituirea”.

Interdicţia de a mai lucra în România îl determină să se expatrieze în 1973.

A continuat în străinătate seria spectacolelor de teatru montate pe câteva din scenele importante ale lumii: Théâtre National de Chaillot din Paris: „Turandot” (1974); Théâtre de la Ville din Paris: „Pescăruşul” (1975), „Biedermann şi incendiatorii” (1976), „Jacques sau Supunerea” şi „Viitorul e în ouă” (1977), „Cei din urmă” (1978), „Trei surori” (1979), „Raţa sălbatică” (1981), „Azilul de noapte” (1983), „Arden din Kent” (1984), „Astă seară se improvizează” (1987), „Trebuie să trecem prin nori” (1988), „Dansul morţii” (1990); Guthrie Theater din Minneapolis: „Pescăruşul” (1983), „Tartuffe” (1984), „Raţa sălbatică” (1988); Arena Stage din Washington: „Tartuffe” (1985), „Raţa sălbatică” (1986), „Livada cu vişini” (1988).

În paralel, a montat şi spectacole de operă: Festivalul de la Avignon: „Orestia” (1979); Festivalul de la Aix-en-Provence: „Flautul fermecat”(1980, spectacol reluat la Opera din Lyon, Opera din Nisa, Teatro Reggio de la Torino); Welsh National Opera din Cardiff: „Rigoletto” (1985); „Carmen” (1986, spectacol reluat la Opera din Vancouver).

În 1973, a realizat la Televiziunea iugoslavă filmul „Salonul nr. 6” după nuvela omonimă a lui Cehov.

În 1979, a filmat în România „De ce trag clopotele, Mitică?”, după un scenariu propriu pornind de la piesa „D’ale carnavalului”, film interzis vreme de zece ani.

După 1990 se repatriază şi face o serie de filme în România: „Balanţa” (1992), „O vară de neuitat” (1994), „Prea târziu” (1996), „Terminus Paradis” (1998), „După-amiaza unui torţionar” (2000), „Niki Ardelean, colonel în rezervă” (Niki et Flo) (2003), „Tertium non datur” (2006).

În 1990 a fost numit director al Studioului de Creaţie Cinematografică al Ministerului Culturii, poziţie din care a sprijinit filme realizate de tineri regizori români. În 1992 a publicat la editura Albatros volumul „Patru scenarii”.

(Prezentare din volumul autobiografic „Bricabrac. De la coșmarul real la realismul magic”, apărut în Colecția Yorick a Editurii Nemira, 2017)

 

 

28
/04
/23

La invitaţia Cinematecii din Oslo, care va găzdui în perioada 5-14 mai un festival al filmului românesc, ce include şi o retrospectivă dedicată regizorului Cristian Mungiu, am scris un scurt text despre cum arată cinematografia română în prezent.

26
/04
/23

Ieri la Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a XVII-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani. „Oameni de treabă” este marele câștigător al trofeului Gopo pentru „Cel mai bun film”. Cele mai aplaudate momente de pe scena Galei vor putea fi urmărite joi, pe 27 aprilie, de la ora 23:00, pe PRO CINEMA.

24
/04
/23

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a XVII-a ediție în Sala Mare a Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București. Evenimentul organizat pe 25 aprilie va fi prezentat, în premieră, de duo-ul format din actrița și scenarista Lia Bugnar și actorul Marius Manole.

21
/04
/23

Mai sunt 4 zile până când noul serial western „Django” va fi difuzat în premieră exclusivă în România de Focus Sat. Producția filmată integral în România este un western complet diferit de canoanele genului, care are în distribuție nume celebre precum Matthias Schoenaerts, Noomi Rapace, Lisa Vicari, Nicholas Pinnock și promite să ofere o experiență TV unică.

20
/04
/23

Începând cu acest an, Festivalul Internațional de Film Transilvania se numără printre fondatorii SMART7, o rețea de festivaluri de film europene care își propune să dezvolte industria culturală și domeniul festivalier, dar și să ofere un spațiu de întâlnire cu opere ale unor noi cineaști europeni, în cadrul unei competiții internaționale itinerante. Competiția SMART7 debutează în programul celei de a 22-a ediții TIFF, între 9-18 iunie.

19
/04
/23

American Independent Film Festival .7 începe vineri, 21 aprilie, la Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie din București. În deschidere, publicul va avea de ales între două premiere: lungmetrajul A THOUSAND AND ONE – Marele premiu al juriului la Sundance 2023, la sala Eforie, și primul episod din miniseria HBO Europe, SPY/MASTER ce va fi proiectat la sala Elvire Popesco, în prezența echipei.

19
/04
/23

Profesioniști pasionați, care au contribuit semnificativ la realizarea unora dintre cele mai importante producții de film ale României, monteurii de film Melania Oproiu, Nita Chivulescu și Mircea Ciocâltei vor fi omagiați la cea de-a XVII-a ediție a Premiilor Gopo. Contribuția lor va fi recompensată cu Premiul Special, oferit în cadrul evenimentul ce va avea loc pe 25 aprilie, la Teatrul Național ,,I. L. Caragiale’’ din București.