„Lumea văzută de Ion B.”, un documentar românesc impresionant, proiectat la Viena
https://www.ziarulmetropolis.ro/lumea-vazuta-de-ion-b-un-documentar-romanesc-impresionant-proiectat-la-viena/

Documentarul „Lumea văzută de Ion B.”, produs de HBO România şi regizat de Alexander Nanau, câştigător, în 2010, al premiului Emmy la categoria „Arts Programming”, va fi prezentat pe 31 octombrie la Viena, în cadrul seriei de filme KopfKino. Evenimentul, organizat de Institutul Cultural Român (ICR) de la Viena, va începe la ora 18.00 şi […]

Un articol de |23 octombrie 2012

Documentarul „Lumea văzută de Ion B.”, produs de HBO România şi regizat de Alexander Nanau, câştigător, în 2010, al premiului Emmy la categoria „Arts Programming”, va fi prezentat pe 31 octombrie la Viena, în cadrul seriei de filme KopfKino.

Evenimentul, organizat de Institutul Cultural Român (ICR) de la Viena, va începe la ora 18.00 şi va fi urmat de o discuţie cu Catherine Hug, curatoare a Kunsthalle Wien, potrivit unui comunicat.

Filmul urmăreşte în viaţa reală visul oricărui om al străzii: să devină cândva celebru şi să scape definitiv de sărăcie, mizerie şi umilinţă. Ion Bârlădeanu a ajuns unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români contemporani, deşi în mai 2008 era încă un anonim al străzilor din Bucureşti.

Povestea acestuia pare desprinsă dintr-un film hollywoodian: Ion Bârlădeanu este un om al străzii de 62 de ani. Doarme pe o saltea murdară la capătul unei ghene a unui bloc de pe Calea Moşilor, din bunăvointa proprietarilor cărora, în schimb, le sortează gunoiul. În tinereţe, Ion visa să devină regizor de film. În anii ’70 a început să creeze colaje pe care le numeşte „filmele sale”, dar acesta este un secret pe care nu îl impărtăşeste decât cu oamenii pe care îi consideră destul de inteligenţi să îi înţeleagă şi să îi aprecieze lucrările.

Pe Ion nu îl interesează să se îmbogăţească din arta pe care o face, ci îşi doreşte doar o bicicletă. Dan Popescu este un tânăr galerist care a auzit din întâmplare despre Ion Bârlădeanu şi s-a hotărât să-l viziteze. Tânărul a fost copleşit de cele peste 800 de colaje făcute de artistul din ghenă între anii ’70 – ’90, colaje care se încadrează în suprarealism şi popart, venind dintr-o vreme în care manifestările artistice de acest fel erau interzise şi complet inaccesibile românilor.

Ion Bârlădeanu a expus, la 62 de ani, la Bucureşti, pentru prima oară, 20 de lucrări pe teme politice. A mai avut expoziţii la Basel şi la Londra în 2009 şi la Paris în 2010.

„În piesele lui Shakespeare, nebunii au întotdeauna rolul important de a sublinia adevărul în dramă. Ion Bârlădeanu mi-a părut a fi criticul excentric, cu calităţile nebunului shakespearean. Ion nu a avut niciodată o existenţă onorabilă şi a reusit să îşi trăiască viaţa atât în afara societăţii, cât şi în interiorul ei. El şi-a creat arta într-un mediu izolat, în care nu au răzbătut influenţele criticilor, trendurilor sau ale pieţei şi nici orice alte aşteptări şi comparaţii exterioare. Ion este pentru mine un fenomen rar în piaţa artei oficiale unde artiştii sunt curtaţi şi corupţi de la foarte începutul manifestării lor artistice, începând chiar în timpul educaţiei lor instituţionale”, spune Alexandru Nanau.

„Lumea văzută de Ion B.” a câştigat premiul Gopo pentru cel mai bun film documentar şi a fost selecţionat până în peste 30 de festivaluri.

ICR Viena propune, de-a lungul anului 2012, o serie de şase proiecţii de filme documentare relevante din ultimii ani.

 

Sursa: Mediafax

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.