România la cea de-a XII-a ediție a FRANCOFILM – Festivalul Filmului Francofon de la Roma
https://www.ziarulmetropolis.ro/romania-la-cea-de-a-xii-a-editie-a-francofilm-festivalul-filmului-francofon-de-la-roma/

România participă la cea de-a XII-a ediţie a FRANCOFILM – Festivalul Filmului Francofon de la Roma cu proiecţia peliculei Colectiv în regia lui Alexander Nanau. Festivalul a fost creat şi este organizat de Institutul Francez Centre Saint Louis pentru a celebra Ziua Internaţională a Francofoniei (20 martie) şi se bucură de participarea ţărilor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF). Prezenţa românească este promovată de Ambasada României în Italia şi de Accademia di Romania in Roma, cu susţinerea Institutului Cultural Român.

Un articol de Petre Ivan|8 martie 2022

Proiecția filmului Colectiv va avea loc marți, 15 martie 2022, ora 21:00, la sediul Institutului Francez pe lângă Sfântul Scaun – Centrul Saint Louis din Largo Toniolo 21/22. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Accesul în sală se face pe bază de Super Green Pass și cu purtarea obligatorie a măștii de protecție FFP2. Proiecția filmului va fi în limba română, cu subtitrare în italiană.

Synopsis: Colectiv este un film documentar din 2019 regizat de Alexander Nanau. Acesta urmărește o investigație a unor jurnaliști de la „Gazeta Sporturilor” despre corupția din sistemul de sănătate românesc care a cauzat dezastrul de la clubul Colectiv. Filmul a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Veneția, la 4 septembrie 2019. A fost lansat în România la 28 februarie 2020 și la 20 noiembrie 2020 în alte țări, inclusiv în Marea Britanie și SUA. A primit aprecieri ale criticilor și premii, inclusiv Premiul Academiei Europene de Film și Premiul Societății Naționale a Criticilor de Film. La 15 martie 2021 a fost nominalizat de către Academia Americană a Artelor și Științelor Cinematografice drept candidat la categoriile Cel mai bun film străin și Cel mai bun film documentar la cea de-a 93-a ediție a Premiilor Oscar, fiind pentru prima dată în istorie când un film românesc primea o astfel de nominalizare. Filmul Colectiv a câștigat în 2020 Premiul Academiei Europene de Film la categoria „cel mai bun documentar”. În 2021 a fost desemnat cel mai bun documentar la Critics’ Circle Film Awards (Premiile Cercului Criticilor de Film din Londra).  În iunie 2021 filmul a câștigat Premiul LUX al Parlamentului European.

Informații despre Festival:

Cea de-a XII-a ediție a FRANCOFILM – Festivalul Filmului Francofon de la Roma prezintă, în perioada 10-18 martie 2022, 17 filme care oferă publicului șansa de a călători în inima diversității culturilor francofone. Datorită sprijinului oferit de Grupul Ambasadorilor Francofoni, la ediția din acest an participă 16 țări membre ale OIF: Armenia, Belgia, Bulgaria, Canada-Quebec, Coasta de Fildeș, Egipt, Elveția, Franța, Kosovo, Luxemburg, Maroc, România, Ruanda, Senegal, Vietnam și Tunisia. Manifestarea este organizată cu susținerea reprezentanțelor diplomatice și culturale în Italia ale țărilor membre ale OIF. Mai multe informații despre ediția din acest an a FRANCOFILM pot fi găsite pe https://www.ifcsl.com/centre-saint-louis/francofilm#/.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.