Luminiţa Gheorghiu, imaginea TIFF 2013. Actriţa va primi Premiul de excelenţă
https://www.ziarulmetropolis.ro/luminita-gheorghiu-imaginea-tiff-2013-actrita-va-primi-premiul-de-excelenta/

Luminiţa Gheorghiu, elogiată de presa internaţională pentru rolul din „Poziţia copilului“ (r. Călin Netzer), filmul premiat cu Ursul de Aur la Berlin, este imaginea celei de-a 12-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (31 mai – 9 iunie, Cluj-Napoca). Actriţa va fi distinsă cu Premiul de excelenţă în cadrul galei de închidere TIFF.

Un articol de Andrada Văsii|25 aprilie 2013

Un concept inedit în istoria campaniilor de imagine a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) îi aduce laolaltă pe regizorul Cristi Puiu şi pe una dintre actriţele sale preferate, într-un moment de glorie al cinema-ului românesc.

Luminiţa Gheorghiu, elogiată de presa internaţională pentru rolul din „Poziţia copilului“ (r. Călin Netzer), filmul premiat cu Ursul de Aur la Berlin, este imaginea celei de-a 12-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (31 mai – 9 iunie, Cluj-Napoca). Actriţa va fi distinsă cu Premiul de excelenţă în cadrul galei de închidere TIFF.

Ideea de plecare a fost aceea de a provoca o întâlnire între două personalităţii definitorii ale filmului românesc: regizorul Cristi Puiu şi actriţa Luminiţa Gheorghiu. Consider că între cei doi artişti există o alchimie fantastică, de aceea i-am acordat lui Puiu carte blanche în imaginarea campaniei vizuale a festivalului din acest an, a posterului şi a spotului promoţional. Nu e o campanie tradiţională, în sensul publicitar al cuvântului, ci o serie de secvenţe şi de instantanee, de momente de cinema pur.

Mihai Chirilov,
directorul artistic al festivalului

Cariera Luminiţei Gheorghiu, începută acum mai bine de 30 de ani, este strâns legată de cea a lui Cristi Puiu, care a distribuit-o în toate cele trei lungmetraje ale sale: „Marfa şi banii“ (2001), „Moartea domnului Lăzărescu“ (2005) şi „Aurora“ (2010). Rolul asistentei din „Moartea domnului Lăzărescu“ i-a adus Premiul pentru interpretare la Festivalul Internaţional de Film de la Namur şi Premiul pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar din partea Asociaţiei Criticilor din Los Angeles.

Afişul, conceput de Cristi Puiu după o fotografie realizată de Luchian Ciobanu în timpul filmărilor pentru spotul TIFF şi realizat împreună cu Iulian Puiu, este inspirat de o scenă din „Secvenţe“ (r. Alexandru Tatos, 1982), în care apare Luminiţa Gheorghiu.

Reîntâlnirea cu Cristi Puiu

„Eu am descoperit-o pe Luminiţa Gheorghiu în «Moromeţii», dar ceva mai târziu am văzut-o în «Secvenţe», un film mai vechi decât «Moromeţii». Vizualul face trimitere la o scenă din «Secvenţe», singura de altfel în care apare Luminiţa. Mircea Diaconu invită echipa de filmare la el acasă pentru a-i arăta colecţia de ascuţitori, dar, fiind foarte supărat pe soţia sa, a pedepsit-o şi a închis-o într-o cameră. Când deschide uşa, Luminiţa stă pe marginea patului. Desigur, posterul e mai colorat, există în el mai multe elemente simbolice, dar face trimitere la acel moment al Luminiţei şi, în esenţă, face trimitere la cinema“, explică regizorul Cristi Puiu.

A fost o surpriză foarte mare şi m-am simţit onorată că m-au ales pe mine. Iar reîntâlnirea cu Cristi Puiu a fost foarte plăcută, am colaborat la trei filme deja, ne cunoaştem bine şi cred că vom lucra împreună până când viaţa ne va despărţi.

Luminiţa Gheorghiu,
actriţă

Actriţa a avut roluri memorabile în „Moromeţii“ (1988), de Stere Gulea, şi „Code Inconnu“ (2000), în regia lui Michael Haneke. De-a lungul timpului, a colaborat cu Lucian Pintilie, Alexandru Tatos şi Radu Mihăileanu, lucrând în paralel pe scena Teatrului Bulandra din Bucureşti. A jucat şi în „A fost sau n-a fost?“, de Corneliu Porumboiu, „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“, în regia lui Cristian Mungiu, sau „Faţa galbenă care râde“, de Constantin Popescu.

În 2010, a câştigat Premiul Gopo pentru rolul secundar din „Francesca“, în regia lui Bobby Păunescu. Luminiţa Gheorghiu deţine rolul principal în filmul „Sunt o babă comunistă de Stere Gulea“, care va avea premiera în acest an.

Luminiţa Gheorghiu poate fi văzută la Teatrul Metropolis, în stagiunea 2013-2014, în spectacolul „Baba care ascultă Abba“.

29
/06
/20

Cele mai noi filme distribuite pe ecranele din România de către Independența Film se văd la TIFF (31 iulie - 9 august, Cluj), în timp ce contul de Vimeo al casei de distribuție primește titluri de referință, producții prezentate și premiate la Cannes.

25
/06
/20

”Grilele, genurile, toate categoriile fixate sunt inamicii criticului” şi ”Libertatea criticului este de a nu se supune ierarhiilor gata făcute”. Sunt doar două dintre numeroasele idei stimulante despre critica de film dintr-un dosar din revista franceză „Cahiers du cinéma” pe aprilie, în ultimul număr înainte de schimbarea echipei editoriale.

21
/06
/20

CRONICĂ DE FILM Realizat în Franţa şi cu o distribuţie formată din Catherine Deneuve, Juliete Binoche şi Ethan Hawke, „La vérité”/”The Truth” (2019) nu este printre cele mai reuşite titluri ale regizorului japonez Hirokazu Koreeda. Un film lejer, dar tonic.

19
/06
/20

Până pe 21 iunie, inclusiv, pot fi văzute gratuit scurtmetraje realizate de regizori români în timpul autoizolării impuse de pandemie, alături de o selecție de filme scurte din 21 de țăre europene, curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediţii.

17
/06
/20

Fascinanta Italie, aflată în vizorul lumii, într-un an cu totul neobișnuit, este în centrul atenției și la Festivalul Internațional de Film Transilvania, de data aceasta, pentru cinema-ul ei seducător.

16
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Nu știu să existe vreo carte în limba română despre Alain Delon, nici măcar în traducere. Dar pentru că accesul la volume în limbi străine e mai ușor decât oricând, recomand două splendide albume în franceză – „L'encyclopédie Alain Delon” (2016) și „Alain Delon. Film par film” (2019).

12
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Cea mai nou apariţie în colecţia de cărţi de film a Editurii Noi Media Print, volumul „Noul cinema, două decenii şi ceva”, de Marian Sorin Rădulescu, adună o serie de texte ale criticului timişorean – de la eseuri mai elaborate, la simple note – despre câteva din filmele regizorilor reprezentativi ai cinematografiei române post-2000.

11
/06
/20

Cele mai bune documentare de mediu din ultimul an, alături de producții recente care s-au remarcat prin povești nebănuite, vor putea fi vizionate online, gratuit, în cadrul celei de-a 9-a ediții Pelicam - Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni, între 10-19 iulie.

10
/06
/20

Gala Premiilor Gopo, evenimentul care celebrează și recompensează anual cele mai importante realizări cinematografice din România, va avea loc pe 29 iunie, într-o nouă formulă, adaptată condițiilor actuale, la Verde Stop Arena.

09
/06
/20

OPINIE Radu Jude şi Cristi Puiu sunt cei mai incomozi regizori din cinematografia română. Fiecare film şi fiecare interviu stârnesc un val de reacţii. E drept, taberele lor de admiratori şi de detractori sunt diferite, de multe ori chiar inversate. Nu e o întâmplare însă că tot ei sunt şi autorii unor forme radicale şi îndrăzneţe de cinema.

Pagina 2 din 26412345...102030...Ultima »