Luminita Gheorghiu, soacră cu stil, în comedia “Cuscrii”
https://www.ziarulmetropolis.ro/luminita-gheorghiu-soacra-cu-stil-in-comedia-cuscrii/

Reputata actriţă Luminiţa Gheorghiu revine pe marile ecrane, pentru prima dată într-un rol de comedie, din 24 octombrie, în “Cuscrii”, un film regizat de Radu Potcoavă. Ursul de Aur la Berlin, premiul Asociaţiei Criticilor de Film la Los Angeles, sunt doar câteva dintre premiile câştigate de Luminiţa Gheorghiu, de-a lungul carierei.

Un articol de Petre Ivan|10 octombrie 2014

Cu toate acestea, marea actriță nu a făcut roluri de comedie. “Am avut, până acum, un singur rol și acela scurt, la Porumboiu, în A fost sau n-a fost?. Nu știu de ce mi s-au dat roluri parcă prea serioase, cred că dintr-o comoditate a regizorilor, pentru că eu iubesc mult comedia”, spune actrița.

În “Cuscrii”, Luminița Gheorghiu joacă rolul unei cuscre excesiv de amabilă, soție de cadru militar (Mircea Diaconu), mândră posesoare a unei vile impozante din Pipera, a trei fete pe care încearcă încontinuu să le controleze, și a doi gineri pe care nu poate să îi sufere.

În “Cuscrii”, Luminița Gheorghiu joacă rolul unei cuscre excesiv de amabilă

În “Cuscrii”, Luminița Gheorghiu joacă rolul unei cuscre excesiv de amabilă

Din 24 octombrie în cinematografele din toată țara, comedia “Cuscrii”, regizata de Radu Potcoavă (Premiul Special al Juriului, Sarajevo 2012, pentru Tatăl meu e cel mai tare), îi aduce pe marile ecrane pe Luminița Gheorghiu, Mircea Diaconu, Marian Râlea, Gabriela Popescu, Ioana Blaj și Paul Ipate.

Filmul explorează cu mult umor coșmarul oricărui tânăr pe cale să se căsătorească: prima întâlnire dintre cuscrii.

Ionuț și Mariana se vor căsători curând. E timpul ca familiile lor să se întâlnească și să pună la cale fericitul eveniment. Cuscrii par să se înțeleagă perfect: îi unește pasiunea pentru telenovele, lux, muzica românească a anilor ’80 și țuica. Mai ales țuica.

Pe măsură ce sticlele se golesc, neînțelegerile încep să apară. Trei cupluri, trei viziuni asupra nunții: fast și opulență (cu porumbei albi, Holograf și Fuego), nuntă tradițională (cu lăutari și cort), sau una tinerească?

Opțiuni diferite, tabere diferite. Nimeni nu cedează.

Mai mult, cei doi cuscri își amintesc că s-au mai întâlnit odată, acum 25 de ani. Erau în tabere diferite. Acum, ca prin minune, viața i-a adus din nou față în față. Urmează Marea Confruntare.

E nevoie de o minune ca această nuntă să mai aibă loc…

Foto: Luminita Gheorghiu,  “Cuscrii” – Cinemagia

15
/11
/14

La 25 de ani de la revoluție, "Baricada Culturală" - proiect realizat de Radio România Cultural în parteneriat cu Docuart - oferă șansa cunoașterii și înțelegerii în profunzime a unei perioadei gri, comuniste, prin mijlocul artei cinematografice, instrument accesibil tuturor.

15
/11
/14

Domnule Woody Allen, aveți dreptate: un zâmbet feminin fermecător îl poate da peste cap chiar și pe cel mai rațional bărbat. Iar Colin Firth joacă impecabil personajul autosuficient asaltat de un cocktail de ridicol, nesiguranță și surescitare la întâlnirea cu o femeie frumoasă, interpretată de grațioasa Emma Stone.

14
/11
/14

Deux jours, une nuit / Două zile, o noapte, în regia fraţilor Dardenne, cu Marillon Cotillard (La Vie en Rose, Inception, The Dark Knight Rises), câştigătoarea Oscar-ului din 2008, va avea premiera vineri, 21 noiembrie, distribuit în România de Independenţa Film, după ce anul acesta a făcut parte din Competiţia Oficială a Festivalului de la Cannes.

14
/11
/14

Locuitorilor Capitalei li s-a pregătit în această iarnă un nou festival de film, al cărui profil îl constituie scurtmetrajele de comedie: Comedy Short Film Festival @ Plaza România (16 – 22 februarie 2015). Festivalul e organizat sub egida Anchor Grup, o companie ce susține activ artele, și găzduit de Movieplex.

13
/11
/14

Centrul Cultural German Braşov, cu susţinerea Institutului Goethe Bucureşti şi in parteneriat cu Biblioteca Judeţeană "George Bariţiu" Braşov, vă invită să vizionaţi filme despre Primul Război Mondial, cu prilejul împlinirii unui secol de la izbucnirea conflictului internaţional.

13
/11
/14

Pasionaţii de benzi desenate, filme, seriale şi jocuri video sunt aşteptaţi, de vineri până duminică, la prima ediţie Ice Comic Con, de la Palatul Copiilor din Bucureşti, un eveniment desfăşurat sub egida celei mai mari convenţii de profil din estul Europei - East European Comic Con.

12
/11
/14

CRONICĂ DE FILM „Interstellar”, cea mai nouă ispravă a lui Christopher Nolan, considerat simbol al auteurism-ului în cetatea Hollywoodului, este ambiţios la nivel formal, dar cu personaje şi destule situaţii neconvingătoare.

12
/11
/14

Regizorul Quentin Tarantino plănuieşte să se retragă din activitate după terminarea peliculei "The Hateful Eight", spunând că turnarea a zece filme şi lăsarea fanilor cu sentimentul de a vrea mai mult "sună corect".

11
/11
/14

The Tunnel/ Der Tunnel, o dramă intensă bazată pe povestea adevărată a unui campion la înot care a fugit din Germania de Est, cu Alexandra Maria Lara într-unul dintre rolurile-cheie, va fi proiectat în închiderea Cinepolitica Extra Time miercuri, 19 noiembrie, de la 20.30, la Cinema Elvira Popescu. Evenimentul are loc între 17-19 noiembrie, la Elvira Popescu, și cuprinde șase filme premiate despre Germania divizată și dezbateri cu istorici, sociologi și politologi

11
/11
/14

Institutul Balassi – Instiutul Maghiar din Bucureşti, împreună cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român, organizează, în perioada 10-16 noiembrie 2014, a opta ediţie a Săptămânii Filmului Maghiar la Bucureşti. Evenimentul îşi propune să reflecte spiritul şi diversitatea cinematografiei maghiare actuale.

11
/11
/14

Festivalul Filmului Francez, organizat de către Institutul Francez din România și Ambasada Franței, a lansat și la ediția din acest în secțiunea „Competiție”, a cărui scop este să aducă în lumina reflectoarelor regizorii aflați la primul sau al doilea lungmetraj.

09
/11
/14

Actorul şi cântăreţul american Harry Belafonte, scenaristul francez Jean-Claude Carriere, regizorul japonez de filme de animaţie Hayao Miyazaki şi actriţa irlandeză Maureen O'Hara au fost recompensaţi sâmbătă seară cu câte un Oscar onorific (Governors Awards) de către Academia de film americană.