Se joacă la Green spectacolul ”Lungs”, după un text al britanicului Duncan Macmillan, unul dintre cei mai buni dramaturgi cu care suntem contemporani, deşi, în insula noastră autosuficientă, nu prea ştim asta.
Un articol de Andrei Crăciun|22 aprilie 2016
Vă anunț dintru început: „Lungs“ e genul meu de spectacol. Pentru asemenea întâmplări merg la teatru. Așadar: fără decoruri spectaculoase, fără costume scumpe, fără o scenografie sclipitoare, fără o regie complicată. Doi actori, două scaune, o masă și – în rest – text și emoție, deci viață.
Foarte mulți dintre marii noștri artiști, regizori, critici, dramaturgi, actori, fiind de-ai noștri, sunt și foarte închipuiți. Reinventează – ciclic, dar solemn – apa caldă. Nu le poți ajunge cu prăjina până în vârful nasului statuii care sunt. Sunt, deci, ridicoli. Le-ar prinde bine o cură de Duncan Macmillan. Căci „Lungs” reușește să fie important, fără să-și bată cărămizi în piept.
Textul acesta este uman, este contemporan, este despre spaimele noastre în fața vieții și a morții. Un cuplu (foarte buni actorii Denisa Nicolae și Liviu Romanescu, foarte buni!) se află la o răscruce: să facă sau nu un copil? Cum e mai bine? Merită lumea noastră suprapopulată un nou exemplar al speciei?
Cea mai bună parte din piesă aceasta este: frământarea omului contemporan pe granița unei hotărâri filtrate de rațiune. Apoi, textul scade, sub o încărcătură dramatică de care nu cred că era nevoie, pentru a reveni cu un final de mare forță.
Nu mă feresc să admit lacrima de pe obraz la sfârșitul spectacolului. Ultimele minute din „Lungs” sunt copleșitoare, sunt înduioșătoare, sunt tulburătoare, sunt un excepțional rezumat al vieții și al morții la om.
„Lungs” nu este un manifest, deși poate fi văzut și așa, „Lungs” nu este moralizator, deși poate fi văzut și așa, „Lungs” nu este entertainment, deși poate fi văzut și așa, „Lungs” este artă în esență. Căci, ce este arta, dacă nu suma încercărilor noastre de a atinge un adevăr? Și ce adevăr mai important ne e dat să ne preocupe, dacă nu mai eternul a fi sau a nu fi? A duce mai departe viața sau nu?
Avem nevoie de „Lungs”. Trăim confuz, ne gândim la soarta planetei, știm ce este dioxidul de carbon, și ne întrebăm dacă suntem oameni buni. „Lungs” nu dă răspunsurile, și asta e bine. „Lungs” pune întrebările, și asta e și mai bine.
