CRONICĂ DE FILM După noul (dar, în esenţă, vechiul) „Mad Max: Fury Road”, 90% din regizorii hollywoodieni de blockbustere ar trebui demişi pentru lipsă flagrantă de imaginaţie, într-atât de sterpe par filmele lor în comparaţie cu spectacularul dezinvolt al lui George Miller.
Un articol de Ionuţ Mareş|17 mai 2015
Australianul George Miller (și coscenariștii săi – Brendan McCarthy și Nick Lathouris) păstrează simplitatea narativă consacrată a clasicei serii întrerupte în 1985, trilogie (la acea vreme) devenită cult.
Aceeași lume postapocaliptică ce nu se cere explicată, ce nu necesită enunțarea cauzelor, pentru că ceea ce (mai) contează este reflexul supraviețuirii. Și speranța.
Din această perspectivă, filmul intră în coliziune frontală și violentă cu masa filmelor de buget uriaș de la Hollywood, ai căror creatori consideră că plot twist-urile presupus sofisticate și abuzul de CGI pot camufla deficitul de creativitate și de originalitate vizuală.
„Mad Max: Fury Road” funcționează după logica unui coșmar, a cărui exorbitantă derulare are capacitatea rară de a nu induce și sentimentul vinovăției pentru plăcerea estetică pe care o poate declanșa.
Filmul lui Miller reușește să dea un nou sens ideii de ostentație: explozia neîntreruptă de imaginație, care atinge până și cel mai insignifiant și neașteptat detaliu de scenografie, transformă spectacularul în normă, în firesc, în obișnuință.
Expresivitatea plastică și coregrafia din fiecare cadru și ritmul ce îmbină articulat momentele (ultra)dinamice cu pauzele de respiro ușurează accesul într-un univers de o stranietate seducătoare. O gramatică cinematografică a cărei exuberanță este imposibil de reprodus. Este ceea ce face diferența între un film de autor (fie și în limitele reformate ale unui gen) și un produs de serie.
Miller reușește un echilibru între efectele de tip vechi, retro – explozii, cascadorii și urmăriri de vehicule în deșert, prin care noua producție se recuplează la primele trei filme ale seriei – și câteva din efectele de ultimă generație (care dau rateu o singură dată – în cazul unei furtuni de nisip, mult prea artificială raportat la dezinvoltura imperceptibilă a restului). De aceea, chiar dacă filmul ar fi funcționat, probabil, și în 2D, 3D-ul îl conectează la obișnuința noilor consumatori de cinema de (mare) public.
Apelul la sensibilitățile momentului se face și prin adăugarea unui personaj feminin central, Furiosa (Charlize Theron), care îl aruncă de multe ori în plan secund pe taciturnul Max (jucat de Tom Hardy în aceeași notă reținută stabilită de Mel Gibson), și a două grupuri de amazoane de ocazie (unele tinere și altele în vârstă), idee care asigură o tematică apăsat feministă. Iar portretul uneia din grupările de rebeli angrenate în războiul pentru resurse seamănă cu imaginea livrată de media cu defilarea de forțe a unor jihadiști.
„Mad Max: Fury Road” este printre puținele exemple de blockbustere care își justifică renumele și tam-tam-ul din jurul lansării. Două ore de escapism de înaltă ținută.
INFO
Mad Max Fury Road (SUA, 2015)
Regia: George Miller
Cu: Tom Hardy, Charlize Theron, Nicholas Hoult
Rating: ●●●●○
