Madalin Voicu dirijează la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/madalin-voicu-dirijeaza-la-sala-radio/

În prag de vacanţă, ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la o incursiune în atmosfera plină de farmec a Italiei, graţie Simfoniei nr. 4 – „Italiana”, lucrare semnată de Felix Mendelssohn / vineri, 23 mai (19.00), la Sala Radio

Un articol de Petre Ivan|19 mai 2014

Între 1829 şi 1831, compozitorul german a întreprins un tur al Europei, călătorie ce a cuprins şi Italia, ţară care l-a fascinat, impresiille sale de voiaj fiind aşternute apoi pe portativ. Compozitorul însuşi şi-a dirijat creaţia la Londra în 1833, obţinând imediat un mare succes de public.

Această lucrare, dar şi unul dintre marile concerte beethoveniene – Concertul în re major pentru vioară şi orchestră – vor încânta publicul în interpretarea Orchestrei Naţionale Radio, în concertul programat vineri, 23 mai (19.00), la Sala Radio.

Madalin Voicu

Madalin Voicu

Evenimentul se va derula sub bagheta dirijorului MADALIN VOICU, fiul celebrului violonist român, Ion Voicu.

Mădălin Voicu a fost dirijor al Filarmonicii „Oltenia” şi al Filarmonicii „Paul Constantinescu”, fiind totodată un invitat permanent al orchestrelor de profil din ţară, iar concertele susţinute în străinătate relevă aprecierea de care se bucură artistul şi peste hotare.

A susţinut concerte alături de Orchestra de cameră „Bucureşti”, înfiinţată de către distinsul violonist Ion Voicu, iar din anul 2001 Mădălin Voicu este membru de onoare al Academiei Franceze de Ştiinţe, Arte şi Litere.

Violonista CRISTINA ANGHELESCU, pe care o veţi aprecia în concertul beethovenian, este solistă a Orchestrelor şi Corurilor Radio.

Prezenţă activă pe toate scenele din România încă din perioada studenţiei, Cristina Anghelescu a fost invitată să concerteze în săli renumite ca Schauspielhaus din Berlin; Ceaikovski Hall – Moscova; Teatro Monumental y Auditorium – Madrid; Smetana Hall – Praga; St. John’s Smith Square – Londra; Finlandia Hall – Helsinki.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Foto cu Orchestra Nationala Radio şi Madalin Voicu – Virgil Oprina

16
/05
/23

J'ai Bistrot București își aniversează al 10-lea an de existență prin intermediul a două evenimente marcante pe 19 și pe 20 mai: ”Silent Party” și ”Silent Concert Alternosfera” ce vor fi organizate chiar în grădina din Calea Griviței 55.

15
/05
/23

În lunile mai și iunie 2023 are loc primul turneu național intitulat Trei Tenori ieșeni, care aduce în fața publicului din întreaga țară trei dintre cei mai importanți tenori ai scenelor românești, care au ca numitor comun, în afara unor voci cu totul excepționale, faptul că își leagă numele în această perioadă de frumoasa evoluție a scenei muzicale ieșene actuale.

12
/05
/23

Pe 13 mai are loc lansarea celui de-al doilea album EYEDROPS „Găsit. Rătăcit. Regăsit. Pierdut.” cu un concert „extraordinaire” în Iași, la Underground Pub. Găsirea, Rătăcirea, Regăsirea și Pierderea cuprind un turneu care îi poartă pe băieți și pe noul lor album prin 11 orașe din țară.