Magie in lumina lunii, noul film al lui Woody Allen, în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/magie-in-lumina-lunii-noul-film-al-lui-woody-allen-in-cinematografe/

Cu dialoguri savuroase şi o distribuţie excepţională, Magie în lumina lunii este o nouă comedie romantică regizată de legendarul Woody Allen, care din 14 noiembrie îi aduce împreună pe marile ecrane pe Colin Firth şi Emma Stone.

Un articol de Petre Ivan|13 noiembrie 2014

În decorul fabulos oferit de opulenta rivieră franceză a anilor `20, Magie in lumina lunii este o comedie romantică semnată de Woody Allen, care îl aduce în prim plan pe un mare magician (Colin Firth), aflat într-o continuă încercare de a demasca o clarvăzătoare (Emma Stone).Magie in lumina lunii

De la prima lor întâlnire, Stanley (Colin Firth) o cataloghează pe Sophie(Emmma Stone) ca fiind insignifiantă, o şarlatană pe care o poate demasca imediat, minunându-se de credulitatea familiei gazdă. Dar spre marea sa surprindere, Sophie reuşeşte să citească de multe ori minţi şi să facă alte lucruri supranaturale care nu îşi găsesc nicio explicaţie logică şi care-l lasă cu gura căscată…

Foarte curând, Stanley îi mărturiseşte iubitei lui mătuşi Vanessa (Eileen Atkins) că a început să se întrebe dacă nu cumva puterile lui Sophie sunt reale. Dacă ele ar fi reale, Stanley îşi dă seama că orice este posibil şi că tot ceea ce credea el se năruie.

Ceea ce urmează însă depăşeşte orice aşteptare, pentru că vom asista la o serie de evenimente pur şi simplu magice, care vor influenţa până şi relaţia tensionată dintre cele două personaje.

Finalul însă este cel care ne pregăteşte cea mai reuşită Magie în lumina lunii.

Foto: Magie in lumina lunii – FREEMAN ENTERTAINMENT

04
/04
/13

CRONICĂ DE FILM În „The Gatekeepers“, şase foşti şefi ai agenţiei de securitate israeliene Shin Bet fac confesiuni brutal şi oarecum inexplicabil de sincere cu privire la acţiunile organizaţiei pe care au condus-o. Filmul va fi proiectat astăzi, de la ora 16.00, la Cinema Studio

01
/04
/13

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica (2 - 7 aprilie, Cinema Studio şi Elvira Popescu) începe marţi, 2 aprilie, ora 20.00, la Cinema Studio din Capitală, cu un subiect provocator şi un film proiectat în premieră în România: „Frumoasa adormită”/ „Bella addormentata”, în regia lui Marco Bellocchio.

25
/03
/13

„Toată lumea din familia noastră“, în regia lui Radu Jude, a câştigat premiul pentru cel mai bun film la Gala Premiilor Gopo. Radu Jude a câştigat premiul pentru regie, iar Şerban Pavlu premiul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru prestaţia din acelaşi film