Maia Morgenstern va participa la spectacolul-lectură al cărții ,,Viață și destin’’ de Vasili Grossman
https://www.ziarulmetropolis.ro/maia-morgenstern-va-participa-la-spectacolul-lectura-al-cartii-viata-si-destin-de-vasili-grossman/

Miercuri, 20 martie, de la ora 16.00, Maia Morgenstern, Leonie Waldman Eliad, Andrei Finti, Roxana Guttman şi Luana Stoica vor participa la un spectacol lectură cu tema ,, Viaţă şi destin” la Teatrul Evreiesc de Stat.

Un articol de Andrada Văsii|19 martie 2013

Miercuri, 20 martie, de la ora 16.00, Editura Polirom şi Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti (Str. Iuliu Barasch 15) organizează o nouă ediţie a proiectului „Cu cărţile deschise!”.

Cu acest prilej, actorii teatrului vor citi din romanul lui Vasili Grossman, Viaţă şi destin, apărut în colecţia „Biblioteca Polirom”, traducere şi note de Laurenţiu Checicheş. Printre participanți se numără: Maia Morgenstern, Leonie Waldman Eliad, Andrei Finti, Roxana Guttman, Luana Stoica, Geni Brenda, Dorina Păunescu, Nicolae Predica, Mircea Dragoman şi Silvia Schmidt.

Invitatul evenimentului este Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecţiei „Biblioteca Polirom”.

„Cu cărţile deschise la TES!” este un proiect iniţiat de artiştii teatrului pentru a oferi publicului pagini din literatura română şi universală şi în alt format decît cel al unui spectacol montat. În fiecare lună, actorii Teatrului Evreiesc de Stat vă invită la un spectacol-lectură, iar intrarea este gratuită.

Despre carte

,,Viaţă şi destin”, una dintre capodoperele literaturii ruse şi universale, este o carte cu o istorie ieşită din comun. Fără a se lăsa descurajat de dificultăţile întîmpinate la publicarea romanului anterior, Pentru o cauză dreaptă, Grossman a început lucrul la proiectata continuare a acestuia, Viaţă şi destin, în 1952. Opt ani mai tîrziu, l-a propus spre publicare, dar în 1961 KGB-ul a confiscat manuscrisele, copiile la indigo şi notiţele romanului, sub pretextul că era mai subversiv chiar decît Doctor Jivago al lui Pasternak.

Acţiunea cărţii se desfăşoară pe fundalul bătăliei de la Stalingrad, dar ramificaţiile ei cuprind întreaga Rusie, de la cotul Donului pînă în lagărele Gulagului, conturînd fizionomia unei epoci dramatice şi înfăţişînd destine memorabile. Pe lîngă criticile la adresa sistemului totalitar, anumite aspecte ale romanului sugerează o strînsă analogie între nazismul german şi comunismul sovietic. Salvat ca prin minune, un exemplar microfilmat al cărţii a ajuns în Elveţia, unde a fost publicat în 1980.

În Rusia, o primă ediţie, imperfectă şi trunchiată, a apărut în 1988, un an mai tîrziu fiind publicată ediţia definitivă, după care s-a realizat prezenta traducere în limba română.

Unul dintre cele mai sumbre portrete ale societăţii ruseşti. (The Washington Post)

Despre autor

Vasili Grossman publică în 1934 nuvela „În oraşul Berdicev”, care a stat la baza filmului Comisar (1967), regizat de Aleksandr Askolov. Filmul este însă interzis de KGB şi apare pe marile ecrane abia în 1990, în perioada perestroikăi. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Grossman a fost reporter de front, unul dintre primii comentatori ai Holocaustului.

Articolul său, „Infernul de la Treblinka”, din 1944, a făcut parte dintre probele acuzării în procesul de la Nürnberg. Însă criticile la adresa colectivizării şi a represiunii politice din URSS duc la interzicerea cărţilor sale, gloria lui Grossman fiind, în cele din urmă, ca şi a lui Bulgakov sau Pasternak, postumă. De acelaşi autor, la Editura Polirom a mai apărut romanul Drumul, în 2012.

 

Foto credit: Luca Oltenau

03
/03
/16

Romanul Toate bufniţele, de Filip Florian, a fost publicat în Germania, la Editura Matthes & Seitz (Berlin), în traducerea lui Georg Aescht, cu titlul Alle Eulen. Cel mai recent roman semnat de Filip Florian, a obținut Premiul pentru „Cea mai bună carte a anului”, secțiunea „Beletristică”, la Gala „Bun de Tipar”, ediția a II-a, 2013.

02
/03
/16

Anul acesta, festivalul Serile Filmului Românesc îl aduce în fața cinefililor pe actorul Mircea Diaconu, cu cele mai bune filme ale carierei sale. Ediția a VII-a a festivalului Serilor Filmului Românesc va avea loc la Iași, între 4 și 8 mai 2016

01
/03
/16

Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează miercuri, 2 martie, cu începere de la ora 17:00, ședința a XX-a din seria nouă a Prelecțiunilor Junimii. Evenimentul se va desfășura în Galeriile Pod-Pogor iar prelector va fi Mihai Fulger, redactorul-șef al Cinematecii Române, jurnalist, critic și selecționer de film, care va susține o conferință cu tema „Autorul total – Charlie Chaplin”.

01
/03
/16

Cristian Teodorescu este autorul romanului Medgidia, orașul de apoi, unul dintre cele mai apreciate și premiate titluri apărute în anul editorial 2009. În perioada 2-17 martie 2016, Cristian Teodorescu, unul dintre cei mai importanţi scriitori români contemporani, va susține un turneu de lecturi publice din cel mai recent roman, Şoseaua Virtuţii. Cartea Cîinelui, apărut la Editura Cartea Românească.

26
/02
/16

Mircea Cărtărescu participă, în perioada 4 - 10 martie, la un turneu de promovare organizat în Germania şi Austria, cu ocazia publicării la editura vieneză Paul Zsolnay a traducerii volumului de povestiri "Frumoasele străine". Volumul va fi prezentat în Germania, la Saarbrücken, Ingolstadt şi München, şi în Austria, la Salzburg, Graz şi Viena.

24
/02
/16

Miercuri, 2 martie, de la ora 18.00, la Librăria Cărturești Verona (Str. Pictor Arthur Verona 13-15, București), va avea loc un eveniment dedicat unuia dintre cei mai importanţi scriitori români contemporani, Gheorghe Crăciun, prilejuit de apariția a două noi titluri în seria de autor pe care Editura Cartea Românească i-a dedicat-o.

23
/02
/16

Nu mai puţin de 600.000 de dolari au strâns un grup de patruzeci de instituţii media din Iran, în scopul asasinării scriitorului Salman Rushdie, autorul cărţii "Versetele satanice". Anunţul instituţiilor media de stat coincide cu aniversarea decretului islamic, emis de ayatollahul Ruhollah Khomeini.

22
/02
/16

“Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr” - Umberto Eco . Cu puţin timp înainte de moartea sa, scritorul şi filozoful italian a criticat reţelele de socializare, într-o discuţie publică cu jurnaliştii italieni.

20
/02
/16

“Nu-mi fac griji. Cartea va dăinui. Citeşti tot timpul: citeşti în tren, în autobuz. Citeşti în parc. Citeşti când te plimbi şi chiar când faci dragoste poţi să citeşti. Cu computerul este mai greu... ” - Umberto Eco. Unul dintre cei mai mari scriitori contemporani s-a stins din viaţă, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Autorul celebrului roman "Numele trandafirului" avea 84 de ani şi suferea de cancer, conform La Repubblica.

19
/02
/16

"Nu este nicio ruşine să te naşti prost. Ruşine e să mori prost." - Marin Sorescu / Astăzi, în ziua în care îl aniversăm pe Constantin Brâncuşi, se împlinesc 80 de ani de la naşterea scriitorului Marin Sorescu, considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani

19
/02
/16

Regizorul de film Cristi Puiu a participat, miercuri seară, la campania "Librar pentru o zi", organizată de Librăria Bizantină din Bucureşti, unde le-a recomandat cititorilor mai multe volume, declarând că vede cărţile ca pe "nişte pietre pe care calci pentru a traversa un pârâu".