Maidan. Portretul mulţimii revoluţionare
https://www.ziarulmetropolis.ro/maidan-portretul-multimii-revolutionare/

CRONICĂ DE FILM. „Maidan”, cel mai nou film de non-ficţiune al regizorului ucrainean Serghei Lozniţa, despre recentele revolte istorice de la Kiev, este o operă puternică, solicitantă, extrem de fin lucrată la nivelul imaginii şi, mai ales, al sunetului.

Un articol de Ionuţ Mareş|29 octombrie 2014

Înainte de a realiza cele două lungmetraje de ficțiune ale sale, „My Joy” (2010) și „In the Fog” (2012), care au fost prezentate cu succes la Cannes și care l-au făcut mai cunoscut în circuitul festivalier, Serghei Loznița avea în spate peste zece ani de regie de documentare de autor.

Era, prin urmare, firesc ca revolta de la sfârșitul lui 2013 și începutul lui 2014 de la Kiev împotriva regimului condus de pro-rusul Viktor Ianukovici și în favoarea apropierii de Uniunea Europeană, un eveniment cu consecințe regionale încă în desfășurare, să intereseze un cineast preocupat de istoria acestei părți a Europei (Loznița este un regizor ucrainean născut pe timpul fostei URSS în actualul Belarus).

Mulțimea (revoluționară), surprinsă într-un moment istoric, este personajul central al noului său film de non-ficțiune (de puțin peste două ore), „Maidan” (2014), prezentat în mai pe Croazetă, într-o proiecție specială, și adus la „Les Films de Cannes a Bucarest” (după ce a luat recent Marele Premiu la Festivalul Astra de la Sibiu).

Loznița elimină orice comentariu din off și oferă doar, la intrarea în câte o nouă etapă a evoluției protestelor, unele informații scrise, repere necesare unei minime contextualizări. În rest, spectatorul este lăsat să urmărească liber dinamica mulțimii, surprinsă prin cadre largi și fixe, unele care durează minute în șir, fără a li se aplica vreo tăietură de montaj, vreo intervenție auctorială majoră la nivelul imaginii.

Camera se erijează astfel într-un spectator cât mai obiectiv și distanțat, la propriu și la figurat, dornic să admire, din cât mai multe unghiuri, forța „maselor”, eroismul în fața nedreptăților, solidaritatea și demnitatea unui popor care încearcă să-și atragă istoria de partea sa.

De aceea, Loznița nu decupează din grup chipul niciunui protagonist, nu stă de vorbă cu oamenii și nici nu îi urmărește discutând. Interesul său sunt strict mulțimea și coregrafia ei involuntară dar extrem de puternică vizual.

Dacă, în ceea ce privește imaginea, prezența autorului este mai reținută, la nivelul sunetului, Loznița intervine semnificativ. În unele scene sunetul este cel real, legat direct de momentele filmate, deși de cele mai multe ore sursa sa principală este în afara cadrului. În alte scene însă sunt adăugate straturi suplimentare de sunet, ceea ce conferă o forță suplimentară mulțimii.

Rezultă imagini capabile să transmită, în final, emoție fără manipulare sau exploatarea gratuită a laturii senzaționale a evenimentelor.

Construit, prin montaj, pe o structură dramaturgică clasică, de tragedie, cu patetismul, violența și eroismul pe care le implică aceasta, „Maidan” este, indiscutabil, unul din filmele de neocolit ale anului.

Maidan (documentar, Ucraina, 2014)

Regia: Serghei Loznița

Rating: ●●●●●

Foto din „Maidan“ – capturi film

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

27
/07
/23

A 80-a ediţie a prestigiosului Festival de Film de la Veneţia se anunţă una promiţătoare, cel puţin pe hârtie: nume mari al cinematografiei mondiale concurează pentru Leul de Aur, iar secţiunile necompetiţionale includ la rândul lor cineaşti celebri.

27
/07
/23

August Film este o companie nouă de distribuție a cărei misiune este să aducă publicului din România filme care spun povești personale, filme care au curajul să vorbească despre subiecte incomode, păstrându-și în același timp abordarea umană, plină de emoții autentice, cu care te poți identifica ușor, filme care inspiră - pe scurt, filme pe care cineva le-ar recomanda oamenilor pe care-i iubește.

27
/07
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va fi deschis anul acesta de cel mai nou film al câștigătorului primului trofeu al său. În 2004, la prima ediție, filmul câștigător al competiției de lungmetraj era „Buongiorno, note” în regia lui Marco Bellocchio care revine pe marele ecran de la Sfântu Gheorghe, după douăzeci de ani, cu „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858.

25
/07
/23

De azi și până duminică, pe 30 iulie, poposește în Parcul Tăbăcăriei din Constanța, lângă Țara Piticilor, caravana Filme în aer liber și aduce publicului constănțean 6 proiecții în aer liber ale unor filme de Oscar, dar și spectacole de magie, percuție și pantomimă la care intrarea este liberă. Mai multe detalii se găsesc pe Facebook și pe https://filminaerliber.ro/.

25
/07
/23

Pe 19 iulie, sute de vedete din România au fost prezente la avanpremiera de gală a filmului Barbie distribuit la nivel național de Vertical Entertainment, producție care a pictat întreaga lume în roz. Evenimentul a avut loc la Cineplexx din Băneasa Shopping City și a adus o mică parte din Lumea Barbie, spre încântarea celor prezenți.

21
/07
/23

Creatrix Fama, organizatorul temerarului Film O’Clock International Festival desfășurat simultan în șapte țări aflate pe meridianul de 25 grade longitudine estică, anunță cu bucurie deschiderea înscrierilor pentru programul de mentorat "Her Story, Her Future". Acest program are ca scop sprijinirea și încurajarea femeilor din industria filmului, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale într-un mediu sigur și susținător.

19
/07
/23

Festivalul Cinemascop vine agale cu a șasea ediție! Sunteți așteptați din nou în grădina de vară din Eforie Sud, între 1-6 august, cu filme, ateliere de creație pentru copii, dar și surprize, cum ar fi o petrecere silent disco. Ca de obicei, intrarea este liberă, iar grădina se deschide zilnic la ora 18:00.

19
/07
/23

Festivalul Ceau, Cinema! a sărbătorit zece ani alături de public şi invitaţi. Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de cineaşti din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte au făcut parte din programul ediţiei aniversare, care a avut loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara.