Mamă/Fiică – expoziția – radiografie a celor mai strânse legături, până pe 31 martie la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/mama-fiica-expozitia-radiografie-a-celor-mai-stranse-legaturi-pana-pe-31-martie-la-bucuresti/

Expoziţia inedită despre dialoguri interioare, întrebări, răspunsuri şi gânduri dezgolite „Mamă/Fiică”, parte a proiectului Inseparabil, iniţiat de compania de teatru Vanner Collective, revine în Bucureşti, la Teatrelli, şi va putea fi vizitată între 8 şi 31 martie.

Un articol de Petre Ivan|9 martie 2022

Cine este mama pentru tine atunci când nu te aude nimeni, ce îți spui despre omul pe care îl cunoști prea mult ca să nu îl judeci, pe care l-ai văzut prea mult ca să închizi ochiul critic și pe care îl știi prea bine să te mai gândești vreun pic la cine e de fapt. Ce parte din ea ai devenit tu, ce parte din tine e încă la ea?

„Mamă/Fiică”reflectă legătura dintre mamă și fiică, interogând moștenirile transgeneraționale care le însoțesc. Procesul prin care expoziția a luat formă a constat într-o suită de întâlniri între perechile mamă-fiică și fotograful Bogdan Dincă, alături de actorii Denisa Nicolae și Liviu Romanescu.

Discuțiile au avut ca punct de pornire scrisoarea pe care fiica sau mama a scris-o.

„Cred că în final, pot spune că sunt foarte norocoasă. Am ca mamă unul dintre cei mai plini de iubire oameni pe care îi cunosc. Se spune că dacă vrei să vezi cum vei fi peste 30 ani, să te uiți la mama ta.
Eu mă uit și abia aștept. Mi se pare grozav. Sper să mă dau și eu cu trotineta, să fiu curajoasă și să iubesc ca tine peste 30 ani.” – Ioana (34 de ani) și Manuela (59 de ani)

„Târziu mi-am dat seama că multe din neînțelegerile noastre se datorează faptului că semănăm destul de tare, lucru greu de acceptat pentru mine acum câțiva ani. Mă bucur sa îți spun ca am ajuns la concluzia ca nu e chiar așa de rău ca iți semăn. ☺ Nu cred că am avut mult timp disponibilitatea și spațiul emoțional să mă uit la tine obiectiv și să trec peste ideile pe care mi le-am format în copilărie, care mi-au produs multă furie. Aia e, nu pot să schimb trecutul și nici nu vreau sa mă mai concentrez atat de mult pe el. Îmi pare rău pentru felul în care ți-am spus multe lucruri, care poate ar fi putut fi spuse mai constructiv. Trecutul ne ajută să înțelegem ce se întâmplă în prezent și cum putem să facem lucrurile mai bine în viitor. Am avut nevoie sa mă uit acolo.” – Anca (36) și Adriana (61)

Bogdan Dincă este fotojurnalist, interesat de subiecte sociale si de explorarea modului în care funcționăm ca indivizi şi societate. Este co-fondator al grupului Documentaria, iar fotografiile sale au fost publicate de DoR, Scena9, Libertatea, Inclusiv, Şcoala9, Hotnews. În 2021 a primit o bursă pentru a urma cursurile VII Academy.

Vanner este un colectiv de creatori de teatru din România și Irlanda, format în Marea Britanie, în 2014. Crescând idei și proiecte artistice inovatoare, Vanner le vorbește oamenilor prin intermediul unui teatru provocator, proaspăt, actual, accesibil.

19
/10
/19

Foaierul și holul Sălii Studio a Teatrului Odeon devin, pe timpul desfășurării FNT-29, spațiul unei expoziții despre arta și viața unui artist complex și plin de elaborate viziuni. Un demers care mizează pe informația intenționat-fragmentară, amestecată cu melancolie și decadență...

19
/10
/19

Duminică, 20 octombrie, de la 18.30, la TVR 3, în emisiunea „Vizual”, Marius Constantinescu vă invită la centrul BOZAR din Bruxelles, la deschiderea celui mai mare eveniment dedicat lui Brâncuşi în ultimii 20 de ani şi primul de acest gen din Belgia: expoziţia „Brâncuşi. Sublimarea formei”.

03
/10
/19

La început de octombrie, emisiunea „Garantat 100%” de la TVR 1 împlineşte 20 de ani. Realizatorul ei, Cătălin Ştefănescu, vine să-şi întâlnească telespectatorii cu ediţii în premieră, într-un decor complet nou, modern şi primitor în acelaşi timp. Noul Garantat 100% începe duminică, 6 octombrie, cu un dialog plin de substanţă cu psihoterapeuta Esther Perel.

26
/09
/19

Cea mai mare expoziție dedicată lui Nicolae Tonitza, instalații imersive create special pentru eveniment și 4 pavilioane noi de artă, cu opere în valoare de peste 15 milioane de euro. Pavilionul de Artă București — Art Safari își deschide porţile în perioada 27 septembrie - 6 octombrie 2019, în Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piața Universității.

19
/09
/19

Joi, 19 septembrie, începe la Sfântu Gheorghe (Covasna) Festivalul de Arte Contemporane pulzArt, un prilej foarte bun pentru cei care nu și-au făcut încă planuri pentru weekend să își facă spontan o bucurie. Frumusețea locului și a împrejurimilor este completată de pulzArt, un festival care oferă șansa iubitorilor de artă și frumos de a veni în contact cu ce mai e nou, care sunt formele de exprimare artistică la zi, care sunt tendințele în diferite domenii artistice și ce îndrăgește publicul de afară. 

16
/09
/19

Românii iubesc arta, dar de la distanță. Peste 7 din 10 adulți români regretă că nu și-au dezvoltat pasiunile artistice din copilărie, deși consideră că ar fi putut să le transforme într-o meserie, conform unui studiu național realizat  pe un eșantion reprezentativ de peste 1.400 de persoane. Motivul care i-a determinat să renunțe la pasiunea lor este de natură financiară.