După 10 ani, fotograful Petruţ Călinescu lansează rezultatele deocumentării unei noi etape din evoluţia schimbărilor pe care migraţia le-a provocat în satele din nordul ţării, în special Țara Oaşului.
Un articol de Petre Ivan|13 iunie 2023
Prin adăugarea unei noi decade de documentare, proiectul Mândrie și Beton (2010-2023) realizează cea mai lungă documentare vizuală a unui fenomen social din România de până acum.
Într-un context în care, fie din motive comerciale, fie politice, se promovează imaginea unui sat idilic, neatins de schimbări, Mândrie și Beton face un serviciu istoriei recente, documentând un fenomen unic și ireversibil. Dispariția satului tradițional așa cum îl știam.
Expoziția foto poate fi văzută până pe data de 18 iunie 2023, la Muzeul de Artă din Cluj, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).
Cumpără o carte în avans pentru a ajuta la tipărirea noului album Mândrie și Beton!
La fiecare 25 de albume achiziționate în avans se va debloca un capitol din webdocumentarul Mândrie și Beton. După 10 ani de pe site-ul Centrului de Fotografie Documentară.
Deși a trecut o pandemie și a izbucnit un război chiar la granița de nord a țării, ulițele betonate de oameni pe banii lor se blochează vara în “bușoane” (blocaj în trafic în franceza oșenească) de mașini cu numere străine la fel ca în urmă cu un deceniu. Casele albastre din lemn, devenite magazii de materiale de construcții pentru noile vile de beton, au dispărut pe măsură ce s-au terminat șantierele, pe ulițe gonesc în continuare mașini decapotabile, pe costumele populare a crescut numărul de cristale Swarovski, la gât miresele oșence au început să poarte globuri de Crăciun, au apărut cizme tradiționale în culori aprinse, pălinca nu se mai bea din sticle în formă de Tour Eiffel și nu mai vezi deloc căpițe de fân făcute de mână, ci doar baloți cilindrici, scuipați pe câmp de utilaje agricole moderne.
Unii dintre oamenii intervievați acum 10 ani, nu mai sunt. S-au dus și au rămas acasă, mărturii ale viselor lor, case la roșu înghițite de iederă. Pe străzile din Negrești Oaș tinerii vorbesc între ei în limbi străine, bătrânii își sorb nepoții și strănepoții din priviri, dar nu înțeleg o boabă din ce spun.
Cele mai multe construcții s-au terminat. Satul arată ca o suburbie a unui oraș occidental. Ce nu se vede, dar se aude aproape în orice casă, este că viața „afară” s-a așezat. Oșenii și-au cumpărat case pe pământ la Paris, le-au spart, le-au renovat, au umplut grădinile de flori. Acolo la Paris se știe care sunt case de români. Numai la noi vezi case așa de îngrijite și grădini care dau pe-afară de flori. (Cotroș, com. Certeze, Negrești-Oaș)”.
Recent, o fotografă azeră, Rena Effendi a câștigat o serie de premii cu un reportaj intitulat “Built on grass” – despre viața cotidiană a țăranilor din Maramureș. În fotografii regăsim un Maramureș atemporal, idilic, unde țăranii poartă costume tradiționale, femeile spală la râu iar pâinea se coace în casă. În același timp, în pline restricții cauzate de criza Covid 19, aeroporturile din nordul țării aranjau zboruri pentru emigranții români vitali economiei vestice. Aceste două lumi diferite există și co-există, aceasta fiind și intenția esențială a proiectului: de-a le surprinde împreună, cât timp mai conviețuiesc.
