Managing Talents, în Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest
https://www.ziarulmetropolis.ro/managing-talents-in-festivalul-les-films-de-cannes-a-bucarest/

Pe durata festivalului, Asociatia Cinemascop, organizatoarea Les Films de Cannes à Bucarest, continuă să organizeze, ca şi în anii precedenţi, ateliere pentru diferite comunităţi ale industriei de film din România, în încercarea de a oferi cât mai multe oportunităţi membrilor acestora.

Un articol de Liliana Matei|8 octombrie 2019

Cum citim un scenariu? este un workshop care pornește de la următoarea realitate: anual, în toată lumea și deopotrivă în România, o mână de oameni citesc sutele și miile de scenarii care își caută finanțare – iar pe baza analizei lor se alocă milioanele de euro destinate producției de film. Cine sunt acești oameni? Ce calități și ce calificare au sau ar trebui să aibă ei? Cu ce rezutate au citit și citesc lectorii români? Cine îi alege și pe ce criterii? Trebuie scenariile naționale analizate doar de conaționali? Doi specialiști în lecturarea profesionistă de scenarii vor încerca să ne ofere răspunsuri folosindu-se de vasta lor experiență: Jacques Akchoti, profesor de scenaristică și regie la prestigioasa școală franceză de cinema La Femis, implicat în numeroase programe internaționale de dezvoltare de scenarii, printre care EAVE, Sud Ecriture, DV8 films, Vision Cinema, Ekran, Interchange și Nicolas Livechi, lector profesionist de scenarii de cinema și formate de televiziune pentru Why Not Productions (Franța). Atelierul Cum citim un scenariu? va avea loc vineri, 25 octombrie, la Cinema Elvire Popesco.

Totodată, Les Films de Cannes à Bucarest organizează în zilele de 24, 25 și 26 octombrie cea de-a patra ediție a Managing Talents, programul care își propune să intermedieze întâlnirea dintre actori români și agenți de casting și de reprezentare din alte țări. Ediția de anul acesta propune un masterclass susținut de agentul de casting Manuel Puro (foto) un profesionist care a lucrat alături de Guillermo del Toro, Cate Blanchett sau Rachel Weisz și o sesiune deschisă de casting pentru roluri în filmul Tata mută munții, de Daniel Sandu, o producție Mobra Films.

După trei ediții ale Managing Talents în care actorii români s-au plâns că nu află când au loc castingurile pentru filme, Asociația Cinemascop a decis să organizeze un casting deschis pentru un proiect real. Toți actorii interesați să participe la casting pot trimite, între 8 și 15 octombrie, un self tape cu o probă de casting pentru rolul din film iar actorii selectați pentru faza finală vor fi anuntați la festivitatea de închidere a Les Films de Cannes à Bucarest, pe data de 27 octombrie.

Textul pentru casting (deopotrivă pentru roluri feminine și masculine, pentru actori cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani și peste 35 de ani), regulamentul programului precum și detalii despre filmul pentru care dau proba pot fi găsite pe filmedefestival.ro, la secțiunea Managing Talents.

Probele de casting vor fi în limba română și vor fi realizate cu sprijinul directoarei de casting Floriela Grapini. Masterclass-ul lui Manuel Puro precum și discuțiile pe care acesta le va purta cu actorii vor fi în limba engleză.

Workshopul are loc la Cinema PRO și va lua startul joi, 24 octombrie, de la ora 10:30, când va avea loc o primă întâlnire de lucru cu toți cei înscriși în program.

Masterclass-ul “How to make an effective self-tape”, cu Manuel Puro, va avea loc vineri, 25 octombrie, de la ora 10:30, iar la final, participanții vor avea ocazia să intre în dialog cu agentul de casting. Tot vineri, după finalul conferinței, foaierul Cinema PRO se va transforma într-un studio iar între orele 13:30 și 18:30, actorii care nu au avut posibilitatea să trimită anterior o probă de casting, vor putea înregistra self-tape-uri chiar la fața locului, punând în practică ce au învățat în timpul conferinței.

În a treia zi de Managing Talents, sâmbătă, 26 octombrie, va avea loc, începând cu ora 10:30, o nouă sesiune de casting pe baza self-tape-urilor trimise, luând în calcul și pe cele realizate în cadrul laboratorului din ziua precedentă.

Pentru casting sunt eligibili atât actori profesioniști cât și studenți ai școlilor de film și actori neprofesioniști. Intrarea la Managing Talents este liberă – fiind deschisă atât participanților cât și publicului.

Manuel Puro are peste 20 de ani de experiență în casting, lucrând pentru lungmetraje, serii TV, jocuri, reclame și scurtmetraje. Și-a început cariera în 1995, ca asistent de casting și a lucrat cu mari regizori, inclusiv Guillermo del Toro, Nicolas Roeg sau Richard Attenborough. În 2000 a ajuns să lucreze cu agenția de casting ICM, ocupându-se de celebrități ca Rachel Weisz, Cate Blanchett, Michael Caine, Hugh Grant, Ben Kingsley sau Julie Christie.

Pe parcursul timpului, el a oferit mentoring unor organizații și instituții precum National Film and Television School, iFeatures și Directors Guild din Marea Britanie, și a susținut workshop-uri despre casting în lumea întreagă. În 2017, a creat The Acting Habit, o platformă online inovatoare, unde actorii din lumea întreagă își pot împărtăși munca, primind și oferind feedback, pot face experimente creative și acumula abilități tehnice noi.

Programul complet al ediției a 10-a a Les Films de Cannes à Bucarest poate fi găsit pe site.

Prețul biletelor la Cinema Pro, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și Muzeul Național de Artă al României – Sala Auditorium este de 15 lei pentru biletele achiziționate până pe 18 octombrie și de 20 de lei pentru biletele achiziționate în timpul festivalului (18-27 octombrie 2019).

La Cinemateca Union biletele costă 10 lei sau 8, 5, 3 lei pentru posesorii de abonamente

Biletele se achiziționează de pe Eventbook.ro, de la sediul Eventbook din Strada Actor Ion Brezoianu 21, din rețeaua Eventbook și de la casieriile cinematografelor Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și Cinemateca Union. Mai multe detalii despre bilete găsiți pe site.

Vă invităm să rămâneți la curent cu cele mai noi știri despre ediția 10-a Les Films de Cannes à Bucarest, urmărind site-ul filmedefestival.ro și pagina oficială de Facebook.

Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest este prezentat de Orange România, partener de tradiție al evenimentului.

Mașina oficială a festivalului: Renault.

Cu sprijinul: Catena, Apa Nova, Groupama Asigurări, Silva

Inspirat de: UniCredit Bank

Ediția a zecea a Les Films de Cannes à Bucarest este organizată de Asociația Cinemascop și Voodoo Films și realizată în parteneriat cu Ambasada Franței și Institutul Francez din Bucureşti 

Proiect cultural finanțat de: Ministerul Culturii și Identității Naționale, Centrul Naţional al Cinematografiei, realizat cu sprijinul SACD, Société des Auteurs et Compositeurs Dramatiques, Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Parteneri: Air France, Institutul Cultural Român, Instituto Cervantes, Ambasada Spaniei în România, POINT, Institutul Ramon Llull, Europa Cinémas, Hotel Mercure, Hotel Cişmigiu, SERVE, UPS, Muzeul Național de Artă al României, CINETic, Lokal, Freedom House Romania, Eventbook, Cărturești, Universitatea Hyperion, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică IL Caragiale.

Parteneri media principali: Magic FM, Rock FM, Adevărul

Parteneri media: Radio România Cultural, Zile și Nopți, Elle, Observatorul Cultural, Cinemagia, News.ro, Ziarul Metropolis, AaRC, Movienews, Igloo, Banchiza Urbană, FilmNewEurope, Senso TV, Tonica, Cineghid, Cinemap, Agerpres, Liternet, FilmMenu.

Partener de monitorizare: Mediatrust

02
/11
/14

INTERVIU Adolf Hitler și Joseph Goebbels erau fani ai filmului de animație, ai lui Walt Disney și ai lui Mickey Mouse, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, Ulrich Wegenast, director artistic şi programator al Festivalului de Film de Animaţie de la Stuttgart și invitat special al celei de-a patra ediții a Anim’est Chișinău.

31
/10
/14

Puține filme ar fi fost mai potrivite pentru a deschide noua ediție Anim’est Chișinău decât simpaticul „Minuscule - La Vallée des fourmis perdues” („Minuscule: Valea furnicilor pierdute”), o producție franceză din 2013 realizată de Thomas Szabo și Hélène Giraud.

30
/10
/14

Invitatul emisiunii Nocturne de vineri, 31 octombrie, este regizorul de film şi scenaristul Radu Mihăileanu. Discuţia dintre Marina Constantinescu şi Radu Mihăileanu este un regal de spiritualitate, filosofie şi umanitate, chiar la ore târzii, emisiunea fiind programată la TVR 1, TVR HD şi TVR+, de la ora 24.00.

30
/10
/14

Câteva din cele mai apreciate lungmetraje de animație recente, o retrospectivă a unui animator celebru, scurtmetraje și o conferință despre animație și propagandă sunt câteva din atracțiile celei de-a patra ediții a Festivalului Anim’est Chișinău, care are loc de joi până duminică la Cinema Odeon și Re:Animation Hub – Tipografia 5.

29
/10
/14

După ce a debutat ca lider în box office-ul american, Furia: Eroi anonimi conduce detaşat şi clasamentul încasărilor din România, unde a generat venituri de 557.000 RON, fiind vizionat în weekendul de lansare de aproximativ 30.000 de spectatori.

29
/10
/14

CRONICĂ DE FILM. „Maidan”, cel mai nou film de non-ficțiune al regizorului ucrainean Serghei Loznița, despre recentele revolte istorice de la Kiev, este o operă puternică, solicitantă, extrem de fin lucrată la nivelul imaginii și, mai ales, al sunetului.

27
/10
/14

Săli arhipline, întâlniri cu nume mari din lumea filmului și peste 8000 de bilete vândute deja la proiecțiile din festival – acesta este bilanțul primelor zile la Les Films de Cannes à Bucarest. Datorită cererii mari de bilete, au fost programate două proiecții suplimentare pentru filmele Leviathan și The Tribe

27
/10
/14

Câștigătorul Ursului de Argint pentru cel mai bun scenariu și al Premiului Juriului Ecumenic din cadrul Festivalului Internațional de la Berlin 2014, “Patimile Mariei / Stations of the Cross / Kreuzweg” în regia lui Dietrich Brüggemann are avanpremiera în cadrul Zilelor Filmului German, organizate de Goethe-Institut la București.

27
/10
/14

CRONICĂ DE FILM Inspirat de povestiri ale lui Cehov, „Winter Sleep” (Palme d`Or la Cannes) este, probabil, filmul lui Nuri Bilge Ceylan în care se vorbeşte cel mai mult. Este o uşoară schimbare de accent, pentru că precedentele sale şase opere privilegiau tăcerile, cadrele lungi şi contemplative, imaginile poetice, natura.

27
/10
/14

"Kowalski", de Andrei Creţulescu, a primit premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la Zagreb, care a avut loc în perioada 19 - 26 octombrie. Potrivit juriului regizorul român a câştigat premiul Căruciorul de Aur pentru "15 minute de plăcere pură a unui superb dialog, a unei interpretări şi regii mari. Şi pentru demonstrarea faptului că cinema-ul românesc este încă viu şi la înălţime".

24
/10
/14

CRONICĂ DE FILM Pentru un film care se vrea o comedie de succes, „Cuscrii”, de Radu Potcoavă, mizează prea puţin pe regie şi prea mult pe reflexele actorilor. Însă nici potenţialul comic al interpreţilor nu este fructificat la un nivel satisfăcător, din cauza scenariului rudimentar și a execuției lipsite de creativitate.